Un vis

Sterea Alexandru-Iulian, clasa a V-a
Şcoala “Prof. Paul Bănică”
Târgovişte, judeţul Dâmboviţa

După şcoală, Alex se aşează obosit în pat. Din pat se deschide un portal în forma de carte. Se sperie şi, ridicat în picioare, strigă:
- Ajutor, mamă!
Răspunsul mamei întârzie să apară, iar dincolo de poartă se aud zeci de voci. La început a crezut că a ajuns într-o încăpere unde se desfăşoară un bal mascat. Se mai linişteşte, dându-şi seama că locul în care se află semănă cu biblioteca şcolii, iar oamenii mascaţi nu erau decât personajele din cărţile stivuite pe rafturile ce ajungeau până la tavan.
La început a apărut Amiaz-Împărat cu cele trei fete mândre Andra, Alina şi Aurora şi prinţul rămas mut de uimire la vederea frumuseţii lor, ridicând mâinile spre mândrul Soare, în semn de modestă asemănare.
Iată-l pe Pinochio, cel care spunea numai adevărul! Pe pâine l-am mâncat! Priveşte copacul pe care l-am îngrijit în fiecare zi cu doamna învăţătoare! Oho! Apare Motanul cu caftan, Răţuşca cea urâtă, Ursul cel bătrân, care tot fără coadă e, Păcălici şi Tăndăleţ, Haplea şi Frosina!
Şi-a adus aminte de explicaţia pe care o primise de la bibliotecara bătrână care spunea că cei mai buni prieteni ai ei stau ascunşi în cărţile cu poveşti şi ies la iveală doar dacă persoana care intră în bibliotecă iubeşte cu adevărat poveştile. Asta însemna că toţi oamenii care îl întâmpinau cu zâmbete calde ştiau că el iubeşte cărţile?
Faţa băiatului s-a înseninat, a ridicat capul şi a început să se plimbe de-a lungul aleilor pline cu flori şi prin grădinile palatelor de cleştar. Pretutindeni zăreai fetele şi feciorii de împărat cu feţele rumene, prinţi şi prinţese mergând agale pe potecile parfumate. Dincolo de gardurile de verdeaţă, câte un zmeu sau câte un balaur mai sălta capul, dar nu puteau pătrunde în lumea liniştită şi plină de fericire.
La capătul unei alei, Alex a zărit o poartă mică acoperită de verdeaţă. S-a apropiat cu sfială, a prins ramurile cu mâinile şi o lumină puternică i-a bătut în faţă. Nu ştie cum, dar dintr-o dată s-a trezit în mijlocul unei poieniţe, unde cei şapte pitici împreună cu Gepetto îl căutau pe Pinochio, iar Alba ca Zăpada povestea Cenuşăresei cum a reuşit să scape de mama cea vitregă. Amândouă sufereau din cauza răutăţii unor femei fără suflet, dar, în acelaşi timp, erau fericite pentru că îi aveau alături pe prinţii cei buni.
- Cine eşti tu? întreabă băiatul.
- Eu sunt Buratino!
- Aş fi bucuros să întâlnesc, în ţara ta, oameni buni, harnici şi deştepţi.
- Ei, ei! nu ştii că Regele Minte Ditamai şi-a dat seama că sunt prostuţ şi m-a învăţat să fiu deştept.
Bătrânul Carlo s-a bucurat foarte mult şi i-a promis că o să-i facă şi alţi fraţi. Prostul nu trebuie certat, ci trebuie ajutat.
Uite-l şi pe Nică, copil neastâmpărat, cu pupăza lui de 2 lei, Cocoşul mândru şi zelos cum umblă pe potecă şi a găsit o punguţă.
Oare ce spunea doamna învăţătoare? Da. Sunt pe un covor plutitor spre viitor!
Mergând pe un drum necunoscut, băiatul a ajuns la marginea unei păduri. Îi era teamă de ceea ce ascundeau tufele înalte şi coroanele bătrânilor copaci, dar curiozitatea era mai mare. Păşind cu sfiala, auzi printre frunzele bananierilor zgomote ciudate. Când ridică capul, recunoscu imediat pe nebunatica maimuţă din Cartea Junglei. Ştia unde se afla şi un fior îi trecu prin oase. Dacă apare Baghera? Gândul său nu ajunse la capăt şi, în paşi de dans, însoţit de o ceată de maimuţe, Mogli îşi face apariţia. Îl ia de mâini şi împreuna au dansat ca nişte nebuni. În ritmuri africane s-a trezit la marginea pădurii, pe malul oceanului.
Închise ochii. Acum îşi dorea din tot sufletul ceva. Ce? Să apară Speranţa şi echipajul din Toate pânzele sus. Era cea mai mare dorinţa a copilăriei sale. Visase cu ochii deschişi la minunatele aventuri, citise cartea şi văzuse filmul de mai multe ori. Trebuia sa se întâmple şi, deodată, o voce se aude din zare:
- Sunt eu, Ismail, căpitane!!!! De când te căutam! Hai la bord!
Când puse piciorul pe marginea navei, portalul s-a deschis şi a ajuns din nou în camera sa. Lacrimile i-au umplut faţa îmbujorată de atâta mers, dar în adâncul sufletului său de copil ştia că această călătorie era prima dintr-un lung şir de aventuri ce avea să-l aştepte de aici înainte. Era doar un puşti de clasa a cincia care, de curând, a descoperit frumuseţea poveştilor. Până la bătrâneţe avea să citească toate acele cărţi şi să adune aventuri pentru a umple serile nepoţilor lui.