Buta-Alexa Francesca-Lara

clasa a VIII-a
Şcoala generală Nr.4
Mediaş, judeţul Sibiu

ANTITIMP – ANTIMOARTE

Aş şterge orice cadran, orice urmă de timp,
Aş şterge orice trecut, prezent şi viitor,
Aş şterge orice clipă chinuită şi
Lumea s-ar mişca cu încetinitorul - sau chiar deloc.

Aş şterge chiar şi viaţa timpurie
Dacă ar conta;
Şi dacă timpul n-ar mai răpi-o,

Aş şterge orice amintire din
simplu orgoliu:
Nu aş lăsa timpul să o şteargă el
Primul…

Aş şterge orice secundă, clipire sau idee de timp
Orice duşman al vieţii efemere.
Aş înceta să ascult orice puls sau ritm,
Orice semn că visu-i sfârşit.

Aş şterge întreaga lume,
Însă cu ce rost?
Până să ajung s-o şterg pe toată,
Însuşi timpul mă va şterge pe mine…


CHINTESENŢĂ

Împotriva cui luptăm
Noi amândoi
Pentru a ne câştiga dreptul la fericire?
Suntem amândoi făcuţi din
Foc, Apă, Pământ şi Aer.
O fi oare fericirea chintesenţa noastră?
De ce nu ne simţim împliniţi?
Şi, mai presus de toate,
Ce preţ are fericirea?
Poate c-o plătim cu lacrimi, tristeţe, supliciu.
Poate că doar prin durere
Fericirea ne va fi argumentată.
Poate doar dacă am suferi înainte
Am putea fi cu adevărat fericiţi.
Poate că tristeţea face parte din fericire.
Şi abia după durere
Fericirea va fi incontrolabilă,
Nebună, egoistă, iresponsabilă.
Cum putem şti
Când nici măcar… nu ştim cine suntem?
Doi simpli oameni care luptă
Dar nu ştiu împotriva cui şi care este câştigul.
N-ai vrea mai bine să lăsăm la o parte
Strategia şi planurile de război,
Să le uităm, să le negăm existenţa?
Poate aşa ne-am scuti de suferinţă…
(oare şi de fericire totodată…?)
Vom avea destul timp şi pentru lucruri inutile.
Ce rost are?
Spune-mi, străinule!
Tu crezi că o lacrimă vărsată
Moare deîndată?
Căci eu ştiu că abia atunci îşi câştigă
Dreptul la viaţă, abia atunci începe să trăiască.
Mai bine ne acceptăm aşa…
Diformi, incompleţi.
Dacă fericirea ne-ar desăvârşi
Am mai avea oare motive pentru a trăi?
Nu crezi că este şi tristeţea benefică?
Ne face să tânjim după fericire,
Să dorim s-o cuprindem în palmă.
Împotriva cui luptăm
Noi amândoi
Pentru a ne câştiga dreptul la fericire?
Suntem amândoi făcuţi din
Foc, Apă, Pământ şi Aer.
O fi oare fericirea chintesenţa noastră?


DOAMNE…

M-am maturizat rămânând aceeaşi…
Am crescut până ai spus Tu să mă opresc.
Pot vedea până unde decizi Tu că pot vedea.
Aud doar ce îmi este dat să aud.
Dar m-ai lăsat să simt, să gândesc şi să visez fără limite.
Şi totuşi…

Ce să caute cineva ca mine într-o lume atât de rea?
Ce lecţie m-ai trimis să-nvăţ şi, mai presus de toate,
Când o să mă-ntorc?
Chiar nu ştii
Cât de mult mă doare
Să trăiesc într-o realitate în care nimeni nu mă înţelege?
Chiar nu auzi
Cum te strig plângând în somn şi te implor
Să mă salvezi?
Chiar nu simţi
Cum caut refugiu ca o corabie lovită de furtună care…
Respiră aerul unei lumi gata să o înece?
Chiar nu vezi
Cum mă chinui să trăiesc printre ei,
Rugându-mă ţie să nu devin
Una de-a lor?

Să nu fiu, Doamne, te implor…
Să nu fiu indiferentă
Şi să arunc cu ură peste tot în jur,
Fără să-mi pese
Pe cine lovesc.
Nu ştii?
Nu auzi?

Nu vezi?
Nu simţi?
De ce taci?
De ce continui să mă sperii cu tăcerea ta dureroasă?
Ce jucăm noi doi incontinuu?
Ce joc absurd şi imatur?
Sau poate Tu vorbeşti…
Şi eu sunt incapabilă să aud?!
Ce drept am să te judec, Doamne?
Căci Tu oricum n-ai ţine cont de fericirile mele…
Inutile.
Tu deja m-ai binecuvântat,
Făcându-mă altfel…
Tu ai încredere în mine
Şi nu m-ai părăsit nicio clipă
Pentru că ştii că fără Tine
Nu aş fi decât
Una dintre ei…


NEMURIRE

Sfârşitul e cel care ne apără de pieire;
Sfârşitu-i nemurire.
Minte opacă,
Lasă lumina să te pătrundă,
Lasă lumina să-ţi arate
Nemurirea,
Căci eu o văd în fiecare clipă;
O simt şi-o adulmec,
O simt şi-o ating;
Nemurirea sunt eu,
Eu sunt nemurirea.

Nu voi pieri,
Ci doar voi învia,
Nu voi pleca,
Ci doar voi aştepta
O clipă-n plus faţă de alţii.

Nu vezi?
Sunt om, sunt muritor,
Sunt o străină;
Căci nici eu nu mă cunosc.
Sunt lipsă, sunt absentă,
Sunt soarele fără lumină…
Şi vreau s-o caut, să o găsesc
Mi-e dor să strălucesc!

Miros de cetină arzând,
Sunt vânt.
Miros de fân uscat,
Sunt rădăcină sub copac.
Miros de ramură de tei,
Sunt pleata salciei.

Miros de acasă,
Sunt bunica ţesând la fereastră.
Miros de viorea târzie -
Sunt poezie.
Miros de copilărie,
Sunt eu, sunt veşnicie…



NOAPTE DE DECEMBRIE ÎN ODAIA-MI CALDĂ

Noapte de decembrie în odaia-mi caldă…
Ce vis frumos trezit din amintiri!
Când chinuită-mi scriam
Versuri lângă lumânarea aproape moartă.

Noapte de decembrie luminată
De taina vechilor amanţi pustii
Al căror foc nestins era
Dorinţa de-a se întâlni.

Noapte de decembrie caldă, parfumată
De cetina ce zbiară arzând în veche sobă;
Tăcută am răpit luceafărul în palmă
Tânjind după căldura şi vraja lui curată.

Cu capul greu şi ochii stinşi,
Căzută-n visul meu aud
O doină dulce glăsuind
A dor şi-a foc nestins.

E bunica… ori bunicul
Care-mi cântă-n alinare?
Dar ei dorm pierduţi în vise
Şi vocea n-are-asemănare.

Atunci a cui e glasul chinuit
Şi plânsul blând şi rece?
E pata albă-n negru-abis
Ce după amantu-i drag jeleşte?!