Hărceagă Ioana

clasa a VII-a,
Şcoala cu clasele I-VIII “Ioan Maiorescu”
Burcedea Grînoasă, judeţul Alba

CÂNTECUL TRISTEŢII

Bate vântul,
Ploaia cade,
Bate-n geamul
De la casă,

Se aude-o păsărică
Ce îmi cântă sub fereastră.
Glasul ei duios se-aude
Până-n zări, în depărtare,
Parcă plânge după puii
Ce-au zburat departe-n zare.
Stau şi-ascult acea cântare
Şi amarnic mă-ntristez.
Nu ştiu ce aş putea face
S-o ajut, s-o îmbunez?
A cântat până spre seară,
Cântecul ei cel mai trist,
Sper să-i vină puii iară
Sper, că nu s-au rătăcit.
Bate vântul, este rece,
Ploaia s-a mai liniştit,
Puişori se văd în zare
Doamne, nu s-au rătăcit
Nu fii tristă, păsărico,
Soarele a răsărit.


CINE SUNT EU?

Dacă-i întreba deşertul: Cine sunt Eu?
O fărâmă de nisip din infinitatea fărâmelor.
Dacă-i întreba ploaia: Cine sunt Eu?
O picătură de apă din infinitatea norilor.
Dacă-i întreba păşunea: Cine sunt Eu?
Un fir verde, proaspăt din infinitatea firelor.
Dacă-i întreba curcubeul: Cine sunt Eu?
Ar răspunde: Roşul sau Galbenul sau Verdele şi Albastrul.
Dacă-i întreba pâinea: Cine sunt Eu?
O firimitură ce satură fiinţe flămânde.
Dacă-i întreba ceasul: Cine sunt Eu?
Arcul care mişcă sistemele rotunde.
Dacă-i întreba planetele: Cine sunt Eu?
Ar spune că sunt Pluto cea mică şi pustie.
Dar pentru mine... Cine sunt Eu?
Sunt omul ce gândeşte şi mâna care scrie.


GREUTATEA SUFLETULUI MEU

Mi-e sufletul cam greu în prag de seară,
Şi rugăciuni înalţ cu mare spor,
"Doamne, păzeşte-i pe copiii care,
Nu sunt alături de părinţii lor".

E greu pe lumea asta fără mamă,
Fără de tatã şi chiar fără de fraţi,
Eu am gustat astfel de experienţe,
Atunci când mama, tata-au fost plecaţi.

Şi mă gândeam în fiecare clipă
De ce-au plecat de lângă noi, departe,
Şi că pot banii, ca să ţină locul,
Iubirii de părinte şi de frate?

Oricâţi arginţi îţi vor trimite-acasă,
Oricâte daruri îţi vor aduce ei,
Nici una n-are putere să reîntoarcă,
Clipele pierdute ale copilăriei.

Şi am zâmbit ades, mândră de mine,
Şi lăudată am fost de cei din jur,
Povaţă-am vrut în zilele mai grele,
Dar cui să-i cer? când m-am simţit singur.

Dar, rugăciunea mea n-a fost deşartă,
Şi s-au întors ai mei, şi-mi stau alături
Şi de mi-e greu, uşor, zâmbesc sau plâng,
Ei sunt aici şi, Doamne, cât mă bucur!


GÂNDURI CE ZBOARĂ

Aş vrea să zbor,
Să zbor pe-un nor,
Până la cer
La Dumnezeu.
Să-i spun aşa
Că lumea-i rea
Şi tare-aş vrea

S-o pot schimba.
Chiar şi cei mici
S-au înrăit,
Fumează, beau, vorbesc urât.
Nu poţi Tu, Doamne,
Să m-ajuţi?
Să-i pot schimba
Tare aş vrea.
M-am săturat
De înjurat
Şi de fumat
Şi de păcat.
O, Doamne, fă minunea Ta
Să nu mai fie Răul rea.


EU PRINTRE CEILALŢI

La şcoala noastră-s multe fete,
Toate-s frumoase-n felul lor,
Unele-s blonde, altele brunete,
Deştepte-s toate, şi cu mult umor.

Sunt şi eu o fărâmă dintre-aceste,
Nici blondă chiar, brunetă nici aşa,
Nici chiar deşteaptă foc n-aş putea spune,
Ci doar aşa cum mama mea mă vrea.

Am mulţi prieteni buni şi-adevăraţi,
Care se pot baza ades pe mine,
Eu văd cu ochii sufletului meu,
Că pot să îi ajut la greu şi bine.

Mă străduiesc să fiu şi eu Om bun,
Să fiu mereu, mereu mândră de mine,
Şi la toţi cei din jurul meu,
Vreau să le fac tot binele din lume.

Aş vrea să fiu şi peste ani şi ani,
Alături de acei ce dragi îmi sunt,
Dar, ştiu că Dumnezeu n-a dat aşa,
Ca nemuritori să fim pe-acest pământ.