Andreescu Radu-Cristian

clasa a VI-a,
Liceul Teoretic “Onisifor Ghibu”
Cluj-Napoca, judeţul Cluj

CALEA LACTEE

Pe Calea Lactee -
A stelelor alee -
Unde din spuma stelară
Se naşte Venus, bicefală,
Se preling agale constelaţii
Deformate de-ale stelelor vibraţii.

Eu privesc ce ne-nconjoară:
Lumea noastră interioară
Ce ne-absoarbe efemer,
Unde noi, striviţi de cer,
Ne mişcăm fără ştiinţă
În a soartei mari, voinţă...

Iarăşi pe Calea Lactee,
Pe a stelelor alee,
Răsar azi trandafiri albi,
Lângă ei - crinii cei dalbi,
Uzi de lacrimi pământene
Ce curg pe undele eterne!

Pe acea Cale Lactee,
Pe a stelelor alee,
Se duc gânduri şi suspine,
Soarta sorţii să aline!

O, Cale de Lapte spumos!
Oferă-mi un destin frumos!
Tu, ce eşti o broderie,
Sau poate-o bijuterie…
Zâmbeşte cu-o rază-argintie…
Sclipeşte dintr-o stea arămie!

Un imn îţi înalţ azi ţie,
Constelaţia-ndrăznelii lumeşti,
Broderie, ce tu eşti,
Ţesătură pură din mătase,
Ce mii de destine ne coase.

O, stele, perle translucide…
Văzduhul pe noi ne ucide
Şi ne-nalţă ca suflete curate
În dantele de mătase - brăzdate
Pe acea Cale Lactee,
Pe a stelelor alee…


TESTAMENTUL UNEI LUMÂNĂRI

Într-o biserică veche, rusească,
Unde creştinii mâinile-şi unesc,
Tămâia coboară să îi sfinţească
Precum un porumbel dumnezeiesc...

Iar pe ziduri tăcute se zăresc
Chipuri şterse, de sfinţi cuvioşi
Ce mântuirea ne-o întrezăresc
Nouă, ce îngenunchem sfioşi.

În faţa catapetesmei bătrâne
La icoana lui Iisus Hristos
Unde strălucirea veşnic rămâne,
O lumânare arde preafrumos.

Această lumânare de toţi e uitată
Dar ea-L luminează pe Mântuitor.
Mai vibrează la vreo pală răzleaţă
Dar arde pân-la capăt, sfinţitor.

Ea e lumina lumii celor drepţi,
Desprinsă din Scriptură de Mântuitor
Dăruită ca har sfinţilor asceţi
De-al înţelepciunii Creator.

Şi pâlpâind discret, cu ultima ei rază,
Topindu-se grăieşte lumânarea:
"Veni-va cineva lumina să îmi vază
Sau să mă stingă cu suflarea?"

Hristosului din icoană, apoi îi şopteşte:
"Iisuse, ţi-am dăruit a mea strălucire
Şi chiar dacă nimeni nu te priveşte
Eu Te privesc cu multă iubire!"

Iar lumânarea, cu o ultimă suflare,
Cu lacrimi de ceară se roagă nespus:
"Pe cel ce la lumina mea ţi-a adus închinare,
Izbăveşte-l, Hristoase, de-acolo de sus"

Şi se stinse lumânarea-n întuneric
Precum se stinge-o inimă de sfânt.
Iar flacăra se disipă feeric...
O nouă jertfă pe acest pământ!


SĂ NU CURGĂ NISIPUL

Ceas după ceas am aşteptat…
Să se răstoarne timpul!
Dar am pierdut ce am sperat:
Să nu curgă nisipul.

Am aşteptat cât am putut
Clepsidra, eu am răsturnat!
Nu s-a prelins precum am vrut,
Ceas după ceas am aşteptat!

N-am preţuit ce am avut;
Am fugărit răstimpul
Am preţuit doar ce am vrut:
Să se răstoarne timpul!

Doar am privit cu ironie
Şi totul s-a îndepărtat
Furând ce ieri mi s-a dat mie!
Dar am pierdut ce am sperat…

Speram să pot zbura doar eu,
Mai repede ca timpul!
Doresc ce am dorit mereu
Să nu curgă nisipul!

Să nu curgă nisipul…
Dar am pierdut ce am sperat:
Să se răstoarne timpul!
Ceas după ceas am aşteptat...


COPACUL

Cu
Frunzele-n vânt
El prinde avânt, apoi,
crengile-i vibrează şi
copacul lin valsează…
Frunzele-şi şoptesc secrete
Pe sub aripi de erete, iar
Copacul tremurând, printre crengi
Iţeşte-un gând, un gând de primăvară
Din uliţe de ţară… Aşteaptă
Înflorirea şi întinerirea!
Iar coroana
Sa de rege,
Printre frunze
Să se lege…
Fiind ornată
cu safire
se-mpleteşte-n
câlţi şi fire
şi rubine, şi smarald,
ce lucesc la vântul cald.
Iar copacul, ca o liră, cântă şi toţi îl admiră.


BALADA TRANDAFIRULUI

Tu, trandafir timid ce azi mi-ai răsărit
Cădelniţând grădina cu un parfum iubit,
Nu-mi presăra petale şi nu te ofili!

Înalţă-te-n grădină pe lângă alte flori
Şi cântă-mi simfonia când te deschizi în zori...
Şi spune-mi cine petalele ţi le-a însângerat?

Cândva tu erai alb ca aripa de înger,
Cândva tu erai pur ca norul de pe cer,
Dar eu, vrând să te rup, cu spini m-ai înţepat!

Cu spini mi-ai străpuns pielea şi un strop de sânge,
Lin s-a prelins în tine de parcă eu aş plânge
Şi-aşa, în roşu-nflăcărat te-ai preschimbat!

Tu, trandafir timid ce azi mi-ai răsărit...