Năstăsescu Ioana

clasa a VI-a
Grupul Şcolar Agromontan “Romeo Constantinescu”
Vălenii de Munte, judeţul Prahova

TE PIERD, COPILĂRIE!

Te pierd printre atâtea gânduri,
Iar când te regăsesc mi-e greu
Şi atunci te-alung şi dintre rânduri...
Te simt pierdut pentru văi şi crânguri
Cu chipul tău…
Vreau să te pierd, dar tot te cer
Atunci când tu te-ndepărtezi
Învăluit doar de mister...
Iar eu iertare încă cer
Din ochi-ţi verzi
Cade-nserarea, iar paşii-s grei,
Mă-ndrept aiurea spre apus
Ninsă-i cărarea cu flori de tei...
Secat-au parcă ochii mei
Căci tu eşti dus...
Pierdutu-te-am prin mii de culpe
Şi ştiu că n-ai să mai revii
Durerile-mi de mult sunt multe
Şi simt cum curg prin nopţi pierdute
Anii mei pustii...


PUTEREA CUVÂNTULUI

Încercând să evadez din realitatea crudă şi rece
Privesc la nemărginita mare a sufletului meu,
Zăresc mici insule îndepărtate, necunoscute
Mulţimi de idei, gata să se lase explorate.
Atunci, îmi iau barca numită Cuvânt,
Am încredere, paşii mă vor purta spre ceva . . .
Purtând în suflet rănile necicatrizate ca pe nişte medalii
Voi lupta neîncetat împotriva curenţilor şi mareelor,
Mă voi elibera de obişnuinţa unei vieţi deja decise
Şi mă voi regăsi pe mine însumi, voi renaşte zi de zi.
Voi vâsli neîncetat, deşi sunt mort de oboseală
Când voi ajunge la destinaţie toate vor fi meritat efortul.
Insula mea mult râvnită nu se mai află acum la orizont
Mă simt gol pe dinăuntru, sunt gata să capitulez,
M-am abătut din drum, dar, închid ochii şi îmi văd ţelul
Posibila înfrângere îmi sfâşie ultimele speranţe amorţite . . .
Nu abandonez lupta şi nu ezit a-mi folosi armele
Nimic nu mă va împiedica să ajung la destinaţie.
Reuşesc cu greu să scap din ghearele necunoscutului
Îmi recapăt încrederea în mine şi încep să sper din nou,
Ideile prind culoare, formă, rănile se închid şi dispar
Trecutu-mi dureros îl rescriu şi îl trăiesc din nou.
Am reuşit să alung tristeţea, teama şi nesiguranţa
Mă hrănesc cu iluzii şi speranţe, accept realitatea.


MELANCOLIE

În viaţă eşti simplu actor rătăcitor,
ca orice om de rând, zâmbeşti şi plângi.
Priveşti în sus, simţi un fior de parcă zbori,
ori cerul albăstrui se-apleacă spre pământ.

La orizont te-întâmpină speranţa
şi mii de vise se-mpletesc pe rând;
Privind spre zarea risipită-n ceaţă
făclii se sting încet, pe rând, în gând.

În urma ta un strigăt de cocor răsare
şi paşii tăi se pierd în miez de noapte.
În suflet îţi vibrează ramurile albastre
şi gândul tău e copleşit de şoapte.
SIMFONIE DE TOAMNĂ

E frig afară, pădurea dă să plângă.
Cu lacrimi de rugină, repetă slab o rugă.
Căci toţi o părăsesc acum când frigul vine
Pe ea, sărmana doamnă, nu-i nimeni s-o aline.

Când rochia-i bogată de frunze aromate
Ademenea puzderii de păsări colorate.
Acum, rămasă-i, Doamne, şi fără de coroană,
Lăsată singurică, toţi pleacă-n mare goană.

Muzica dulce, ce legăna bătrâne crengi,
Nu se-aude-acum şi-ţi vine să tot pleci.
Să pleci departe, să te întorci în timp
Şi tot ce era verde, să prindă iarăşi chip.


DOR DE TINE

E iarnă şi e viscol mare
Şi vântul se joacă sălbatic în vale.
Totu-i pustiu şi-ntunecat,
Iar eu sunt singur; tu ai plecat.

Fulgii lovesc în geamul meu
Şi-n sobă focul arde greu.
Un vuiet sumbru se aude
Căci vântul mişcă ramuri ude.

În întuneric stau îngheţat,
Doar ochiu-n lumină aleargă neîncetat.
Stau lângă foc şi nu mă-ncălzesc;
Sunt trist, la tine mă gândesc.

Aud afară paşi venind
Şi gheaţa tresare scârţâind.
Un glas duios simt cum mă cheamă
L-aş urmări, dar mi-este teamă.

O lacrimă pe obraz îmi curge
Şi teama din suflet îmi fuge.
Şi-acum c-a venit dimineaţa
Întâmpin cu încredere Speranţa.