Melu Andreea

clasa a VIII-a,
Şcoala de Arte şi Meserii Nr. 2
Verneşti, judeţul Buzău

NOSTALGIE

Pădurea parcă ruginise la fel ca sufletul meu
Pustiit, îngropat în lacrimi amare.
Inima-mi era plină de întrebări,
Iar gândul, o fantezie de lumini.
De ce tocmai eu, de ce oare?

Aşteptându-l pe el în amurg,
Mă copleşea amintirea
Iubirii trecute...

Izvoare ce curg lin, ca gândurile mele
Izvoare de lumină, izvoare de stele
Ce păstrează pe veci amintirea-ţi vie
Nezbuciumată puterea-n tărie.

Cântecu-i un joc de sunete...
Ziua-noaptea, un joc de lumini...
Dragostea e jocul firii.

Sau poate-i doar un vis
Ce nu-mi dă pace...
E nostalgia timpurilor tinereţii
Pe care nu pot să le regăsesc.


IUBIREA REGĂSITĂ

Nu e nimic în nici un colţ ascuns!
Totul e-n jur şi totul are-un sens.
Nu căuta să dezveleşti mistere,
Nu-ţi căuta destinul tău în stele.

Încerci mereu să vezi mai mult
Şi să descoperi lucruri din trecut,
Cauţi dovezi, cauţi idei, cauţi orice
Cu care poţi să te pătrunzi.

Nu e nimic în nici un colţ ascuns!
Priveşte infinitul printre brazi,
Priveşte cum culorile adună-n ele strâns,
Tot farmecul iubirii când crezi că-i neputinţă.

Căldura soarelui m-a învăţat
Că sufletul i-asemeni, e un soare,
Că focul care arde-n noi
E mai puternic şi mai înălţător.

Privirea-ntoarsă spre pământ
Îmi dă puteri să cred ceea ce simt.
Eşti peste tot şi totuşi nicăieri.
Încă mai caut clipele când ieri,

Râdeam, visam şi ne jucam.
O ceaţă fumurie mi-ntunecă privirea.
Nu pot să mai zăresc decât pe cerbul meu
Ce parc-ar vrea să îl urmez.

Şi l-am urmat spre-o zare de argint
În care crivăţul cânta, apa şoptea,
Iar ţie îţi spunea ceva despre iubirea mea,
Cum inima în mine palpita.


ÎNTRE DA ŞI NU...

Plecata-i de ieri...
Şi-avea o tristeţe
În fiecare geană...

Spera ca cineva să-i spună "Ia-mă!"
Spera ca cineva să-l poată iubi
Mai mult de-o noapte şi-o zi...

Şi-avea o tristeţe
În fiecare geană...
Şi-o lacrimă în fiece cuvânt...

Şi-apari ca o umbră,
Ca o dilemă sumbră,
Ca o întrebare:
"Va mai fi ceva oare?"
Apari în noapte
Între mii de şoapte
Tulburându-mi visele,
Sărutându-mi buzele.

Îţi spun în gând:
- Învaţă-mă să râd
Dar mai întâi să plâng!
M-am pierdut căutând ochii tăi
Ce în mine au aprins văpăi.
Mi-e dor şi doare,
Simt cum dragostea încet dispare.
Prizonieri sau nu
Între da şi nu...


DEZILUZIE

Mii de întrebări fără răspuns,
Mii de explicaţii nici una mai presus,
Sute de neînţelegeri, culpe şi reproşuri.
Două suflete ascultă şi îndură
Ceea ce se cheamă dragoste pură.

Tot ce ei visau acum e scrum.
Înainte mergeau amândoi,
Acum sunt singuri pe drum,
Singuri acum...

Iubirea lor încet s-a stins
Şi nici o scânteie nu s-a mai aprins.
Totul e pustiu şi gol
Părând de nepătruns.

E o lume crudă, aspră şi umilă,
Cu o poveste de dragoste fragilă,
A doi copii ce s-au iubit
Cu inocenţă, cu sinceritate
Ce mai apare doar în vise câteodată.


TÂRZIU ÎN NOAPTE

Atâta linişte-i în noapte...
Şi-mi pare că aud iar şoapte...
Voci line, fine, cristaline,
Voci joase şi duioase...

Sunt razele de lună plină,
Sunt raze pline de lumină
Ce jucăuşe-mi bat în geam
Frunzele-mi luminând pe ram.

Noaptea-i ninsă de-amintiri,
De suferinţe şi-amăgiri,
De focuri stinse din priviri
Ale îndepărtatelor iubiri...

Priviri odată minunate,
Acum sunt parcă indignate,
Privirea ochilor incerţi,
Ochi mari, profunzi şi inocenţi.