Ducu Carmen-Andreea

clasa a V-a
Grupul Şcolar Agromontan “Romeo Constantinescu”
Vălenii de Munte, judeţul Prahova

LUMINA CĂRŢII

Cartea-i lucru sfânt pe lume
Ea ne-nvaţă lucruri bune
Şi ne-arată drumul vieţii
Chiar din timpul tinereţii.
Melancolic este omul
Ce-i stau cărţile închise
Se aseamănă cu pomul
Cu crengi tăiate, ucise.
Cartea este-nfloritoare
Ca şi prunii, merii, perii
Ea-nfloreşte dând comori
Pentru ai săi cititori.


AMINTIRILE COPILĂRIEI

Vin sărbătorile cu zăpadă şi frig,
Ce mult mi-aş dori să fiu iarăşi mic.
Să alerg prin zăpadă ziua-ntreagă şi seara,
Cu Mozoc să mă-ntrec şi prietena mea sănioara.

Cu bocanci, genunchi şi mănuşi îngheţate,
Nu aveam nici habar că erau ude toate,
Iar căciula pe frunte era transpirată
De-atâta ţipat şi frig totodată!

Cu bulgări dădeam unii-n alţii pe rând,
Oameni imenşi de zăpadă făceam jos în prund.
Iar seara în casă când intram degeraţi,
Ce râsete mai erau, cu toţi ai mei fraţi!

Bunica gătea pentru noi bunătăţi,
Bunicul citea poveşti minunate din cărţi
Iar focul în sobă trosnea liniştit
Ce viaţă frumoasă şi liniştită aveam când eram mic!


COPACUL

L-au ucis. L-au tăiat cu securea.
Şi pentru că era prea înalt
Şi n-au putut ajunge până la creştetul lui,
l-au tăiat de jos,
de lângă iarbă. Cu două securi.
I-au ucis păsările;
nu vor mai veni niciodată, căutându-şi
în crengile lui loc pentru cuib.
I-au ucis foşnetul
pentru că nici un vânt
nu va mai trece prin crengile sale.
I-au ucis umbra
pentru că nici un călător
nu se va aşeza în locul acela
să se odihnească.
L-au ucis de tot.


MELANCOLIE

În viaţă eşti simplu actor rătăcitor,
ca orice om de rând, zâmbeşti şi plângi.
Priveşti în sus, simţi un fior de parcă zbori,
ori cerul albăstrui se-apleacă spre pământ.

La orizont te-întâmpină speranţa
Şi mii de vise se-mpletesc pe rând;
Privind spre zarea risipită-n ceaţă
făclii se sting încet, pe rând, în gând.

În urma ta un strigăt de cocor răsare
Şi paşii tăi se pierd în miez de noapte.
În suflet îţi vibrează ramurile albastre
Şi gândul tău e copleşit de şoapte.


IUBIRE DE TOAMNĂ

Aş iubi vântul,... dar el mereu va fugi
Îmi va risipi dorul printre frunze.
Aş iubi ploaia,...dar ea mereu va cădea
Îmi va umezi suspinele,
Ochii şi buzele...
Aş iubi fulgerul,... dar el mereu va lumina
Îmi va străpunge zâmbetul,
Inima şi gândul.
Aş iubi tunetul,... dar el mereu va înspăimânta
Îmi va lovi încrederea,
Urechile şi pieptul.
Aş iubi toamna,... dar ea mereu se va îngălbeni
Îmi va întrista îmbrăţişarea
Speranţa şi privirea spre cer.
Atunci am hotărât: voi iubi iubirea
Iubirea în vânt,
Iubirea în ploaie,
Iubirea în fulger, sub tunetul surd.
Voi iubi toamna şi pe tine,
Cel întristat de toamnă.