Poşircă Andreea

clasa a VI-a,
Colegiul Naţional “Mihai Eminescu”
Buzău, judeţul Buzău

MARTIE, ÎN TREN...

Stau aşa, în tren, pe înserate,
Mă-nghionteşte cineva în spate...
Văd cum fumul iese dintre dealuri
Şi cum apa dă pe-afară, peste maluri,
Oglindindu-se nespus de frumos,
În soarele ce s-a dus deja duios.
Se vorbeşte mult la telefon...
Şi-n fundal un cântăreţ afon
Vrea să cânte-o melodie tristă
Despre o iubire egoistă...
Stau aşa în tren, pe înserate...


MIRACOL

Miracol! Când eram pe tărâmul celălalt,
m-am întâlnit cu un zmeu
care ar arăta exact ca mine,
după vreo douăzeci de operaţii estetice.
În primul rând,
trebuie să scape de barba aia enormă,
în care s-au prins până şi muştele...
Şi trebuie să-şi mai ridice pleoapele.
De sprâncene nu mai vorbesc...
Are nişte sprâncene de peşte!
Trebuie să treacă pe la salon.
Apoi, hainele acelea de epocă,
peticite şi murdare de praf,
nu se potrivesc cu tenul lui verzui...
E mereu fricos şi se sperie cel mai mult de apă,
aşa că se ascunde
într-un pahar de limonadă
să nu-l ude ploaia.
A, scuze,
am uitat să spun că îşi poate schimba mărimea
în funcţie de starea de spirit...

P.S: Acum nişe date biografice: s-a născut în 1219, pe tărâmul celălalt. Când avea 100 de ani, a omorât primul Făt-Frumos şi apoi s-a speriat şi a devenit un fricos. Păi, cam atât...


DORINŢA UNEI MAIMUŢELE

Ce faci, dragă maimuţică,
De eşti aşa mititică?
Ori acasă n-ai mâncat,
Ori de dragoste ai dat.
Căci iubirea e un chin
De iubeşti un pinguin
Care pleacă imediat
Spre ţinutul îngheţat.
Uită deci de pinguin,
Găseşte-ţi un babuin.
Dar un babuin tenor.
Uită-l pe Apolodor!


CARTIER NEOBIŞNUIT

Cartierul ochelarilor de înot
avea această particularitate
neobişnuitã:
culorile nu erau normale
în această parte a lumii.
Dacă mergeai pe strada Roşiilor Necoapte,
cerul devenea verzuliu,
iar iarba se făcea violet închis.
La intersecţia cu strada Castraveţilor Muraţi
se vedea totul în galben.
Însă pe strada Zambilelor
totul era perfect dacă stăteai cu capul în jos.
Dedesubt, într-o băltoacă, se vedea
cerul cu poteci şi gazon bine irigat,
printre norişorii pufoşi.
Pornind mai departe, descopeream alte ciudăţenii
pe strada Cascadorilor Ieşiţi la Pensie.
Erau acolo, risipiţi pretutindeni,
numai pantaloni maro, cu dungi, şi papuci comozi de casă,
verde închis, desenaţi pe iarba
care crescuse prea tare şi luase
culoarea portocalelor.
Apoi, totul revenea la normal,
până sezonul următor.


FRUNZĂ VERDE DE ALBASTRU...

Frunză verde de albastru
Am văzut un cal măiastru
Care-avea coamă de aur
Şi copitele de graur.
Şi-ntr-o oră înota
Toată albă Dunărea.
Şi-am văzut un mic cărbune
Cât un cap de căpcăune
Şi curat din cale-afară
Ca acum odinioară.
Mai avea pistrui pictaţi
Şi cu picul coloraţi.
Mai avea şi o soţie,
Ca o soacră de zglobie,
Şi un zâmbet dulce, fin
Ca o aripă de-arin.
Floare roşă, nu-mă-uita,
Potoleşte-mi inima,
Patima ce o să vie
Este mult, mult prea târzie.