CONCURSUL NAŢIONAL DE CREAŢIE LITERARĂ „IONEL TEODOREANU”

ediţia a IV-a, 2010

Concursului naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu”, ediţia a IV-a, 2010, a fost organizat de Şcoala de Arte şi Meserii Dumeşti, judeţul Iaşi, având ca parteneri:

Inspectoratul Şcolar al judeţului Iaşi – inspector şcolar general: prof. Liliana Romaniuc
Muzeul Literaturii Române Iaşi – director, prof. dr. Dan Jumară
Primăria comunei Dumeşti – primar, Mihai Sabaiduc
Cotidianul „Ziarul de Iaşi” – redactor-şef Toni Hriţac

Juriul concursului:

Preşedinte: Lucian Vasiliu, membru al Uniunii Scriitorilor din România, redactor-şef al revistei „Dacia literară”
Membri: George Bădărău, membru al Uniunii Scriitorilor din România, prof. dr. în filologie
Liviu Apetroaie, membru al Uniunii Scriitorilor din România

S-au acordat următoarele premii la secţiunile poezie şi proză:

Premiul I – Ioana Lupu (Slatina, Olt), Beatrice Ioana Fulger (Târgovişte, Dâmboviţa), Radu Cristian Andreescu (Cluj-Napoca, Cluj), Francesca Lara Buta Alexa (Mediaş, Sibiu), Anca Iacob (Motru, Gorj), Bianca Căprariu (Drobeta-Turnu Severin, Mehedinţi)
Premiul II – Georgiana Andrada Teslovan (Topliţa, Harghita), Mălina Ciobanu (Salcea, Suceava), Andreea Melu (Verneşti, Buzău), Laura Iuliana Necşuliu (Lădeşti, Vâlcea), Mara Florian (Satu Mare), Cezar Eusebiu Linea (Vălenii de Munte, Prahova)
Premiul III – Mădălina Duma (Chiojdu, Buzău), Ianina Drăgănescu (Piteşti, Argeş), Andreea Hîrşenie (Timişoara, Timiş), Ana Maria Gîbu (Dorohoi, Botoşani), Corina Sîmbeteanu (Eforie Sud, Constanţa), Loredana Stan (Asiaju de Sus, Maramureş)
Menţiuni – Daiana Ciobanu (Târgu Jiu, Gorj), Ioana Hărceagă (Burcedea Grînoasă, Alba), Silvia Ivan (Erbiceni, Iaşi), Dana Maria Coman (Moisei, Maramureş), Ştefan Hărmănescu (Dumeşti, Iaşi), Rareş Tracicaru (Fălticeni, Suceava)

Premiul special al juriului: Andreea Poşircă (Buzău), Alexandru Grigoruţă (Iaşi)
Premiu pentru originalitate: Mădălina Serediuc (Suceava), Amalia Agapi (Broscăuţi, Botoşani)
Premiul cotidianului „Ziarul de Iaşi”: Cătălina Maria Bonciu (Şoimari, Prahova), Alexandra Dărăbăneanu (Valea Lupului, Iaşi)
Premiul revistei „Dacia literară”: Dana Claudia Lazăr (Brăniştea, Bistriţa-Năsăud), Denis Nistor (Zăbrani, Arad)

Număr participanţi: 218.

Secţiunea poezie

Premiul I

Lupu Ioana

clasa a VIII-a,
Liceul cu Program Sportiv
Slatina, judeţul Olt

IARNA DIN NOI

Mâna care ieri atingea flori şi ploi stacojii, viciate de priviri umane
Iluzie de-un moment, de răsfrântă luciditate, s-a stins şi ai închis-o-n ochii tăi
Haotică închipuire mi te-a desenat purtând surâsul cu frânturi de cer;
Acasă te aşteptau, îmbrăcate în trecut, paharele goale din care să guşti
Invitaţia de a te aşeza la geam şi de a trece dincolo de noi.

E atât de frig încât ferestrele te urmăresc zbătându-te-n în gândurile mele
Marşurile fulgilor aliniaţi, în veşminte de predare, cad de lumină răpuşi,
Iar timpul simt cum tot creşte în urma mea, în universul teluric al îmbrăţişării
Narcotic şi flămând, rămânând doar cerul cu palma lipită de a mea.

E vremea să te întorci în devenirea din care ai plecat
Succint să împrăştii fărâme din laconica privire
Cu praful crinilor de gheaţă spulberaţi în noi, păşind
Unde nimeni şi nimic nu te va mai şterge din cartea scrisă pentru tine.


PICURÂND ÎN FIINŢA MEA

Mă tem de împietrire
Mai mult ca de durere
Căci ea ucide tot
Atât de lent şi sigur
Şi nu îi vezi cuţitul
Şi nici privirea-i crudă
Nu simţi când te cuprinde
Încet şi rece, frigul.

Cu valul ei ascunde
Monstrul ce-l sculptează

Şi când amurgul vine
Pe cer flăcări tresar
Şi până se-nnoptează
Monstrul se trezeşte
Ea însăşi îi dă viaţă
Şi stelele dispar.


LA RĂSCRUCE DE DRUMURI

Ea privea chipuri străine.
Le cunoscuse, dar nu le mai ştia,
Oglindindu-le în sine,
Rupând din ele tot ce o durea.

Şi umbra nopţilor de sânge
Ce se scurseseră uşor
Plângea din nou, cu alte lacrimi,
Cu lacrimile ei de dor.

Smulgând din suflet, smulgând din amintiri,
Trăind dintr-o speranţă,
Prin clipe de delir,
Acum e prea departe de tot ce a iubit
Vrea singurătate,
O vrea, deşi-i un chin,
Şi urlă în tăcere, se prăbuşeşte-n ea.
Privindu-o e aici. Ea şi numai ea.

Departe şi aproape;
Totul e pustiu!
Şi vrea să plece. Unde?
Şi dacă-i prea târziu?


LACRIMI ALBE

Nu aş mai scrie
dacă sufletul nu mi-ar zvâcni
în gândul timpului
care trece.

Cărările lungi se aruncă înainte infinite
şi încă nu văd pădurea terminându-se
într-o pată depărtată
de lumină.

Trăiesc prin nefiinţa florilor
Şi mâine voi plânge
cu aceeaşi rouă,
dar răsfrântă în razele lunii
în Eterna Noapte
a despărţirii.


STINGEREA UNEI STELE

Sufletul îmi este un eremit de piatră
încremenit în timp
cu mâinile îmbrăţişând
spaţiul dintre pământ şi cer,
cu ochii pierduţi printre idoli şi zei

Opreşte-te, timp, odată cu mine
Şi sfâşie misterul înceţoşatelor zări!
Primeşte-mă în sarcofagul tău,
dar şterge-mi chipul
pentru totdeauna
de pe el.

Fulger Beatrice-Ioana

clasa a VI-a
Palatul Copiilor
Târgovişte, judeţul Dâmboviţa

PRIMĂVARA ÎN LIVADĂ

Păsărelele râd printre copaci.
Rândunica se ceartă cu floricelele
Şi-ncearcă să se ascundă de iuţeala celorlalte zburătoare.
Individul timid care se ascunde după un fir de iarbă
Nu e altul decât greieraşul!
Albăstreaua se laudă ghiocelului cu seninul ei,
Iar ierburile din jur povestesc un basm cu zâne.
Ajunge-n cer floarea pomilor!
Iţi, motanul, vrea să se bucure şi el de natură.
Libelula ţopăie prin iarbă şi se bucură nespus
Iuţeala porumbelului e periculoasă pentru micul viermişor
Care-şi înalţă capul de sub o frunză de măr.
Albastrul cerului şi soarele
Îţi amestecă iute culorile descoperind verdele.
Vrăbiuţa deretică prin cuib,
Iţi, motanul, se uită mirat şi-ncearcă să-nţeleagă
Ce-i cu zarva aceasta.
Apare şi o muscă.
Delicata narcisă o-ntreabă de unde a venit şi de ce.


EXPERIMENT CU GÂZE

Un bătrân fioros cu plete aurite
Încearcă din răsputeri să înghesuie gâze-n insectar
Până simte că-i cresc aripi.
Toate insectele fug de privirile lui,
Iar înspăimântătorul moşneag pufneşte în plâns.
Copila lui a venit să-l împace
Şi-i arată cum insectele sunt triste ca nişte beţe de chibrit.
Bondarul e umflat ca un balonaş de spumă!
Lăcusta - umbră verde a unui cal legat.
Greierului nu-i mai arde de cântat,
Iar albina a uitat să-şi ia ac de rezervă…


PE LAC

Libelulele se admir în apă din zbor.
Lumina sare în lună ca-ntr-un felinar,
Licuriciul albăstriu s-a oprit uimit sub o frunză şi, fugind apoi,
Îl întreabă pe greiere dacă ştie când va apărea steluţa, prietena lui.
La această întrebare teiul aruncă asupra lui o ploaie de flori,
Iar greieraşul parcă a amuţit.


FLORI DE PRIMĂVARĂ

Lacul din apropierea casei
Licăre precum un cristal,
Iar livada îşi arată podoabele de basm.
Privesc cu atenţie ce mult s-a schimbat totul,
Mi se pare că trăiesc pe tărâmul fermecat.
Pisicuţa mea se joacă cu o petală de trandafir.
Eu învăţ să zbor odată cu florile de măr
Împrăştiate de vânt.


SSSSSSSSSSSSSSSST!

În seara asta scriu în jurnal.
Stau şi mă gândesc la ziua petrecută la şcoală,
Dar mă întrerupe un glas subţire.
E sora mea care cântă întotdeauna şi nu mă lasă în pace
Ne luăm la ceartă, stai, am lovit-o rău şi a căzut
Mă ascund de mama şi mi-e frică:
Dacă i se întâmplă ceva surorii mele, ce mă fac!?
Măcar dacă aş putea să-mi cer iertare!
Din când în când ridic capul, dar nu mă vede nimeni.
Ştiu, sunt egoistă şi nu mă gândesc decât la mine...
Dar de data aceasta e grav.
O aud pe mama vorbind la telefon.
Dacă e doctorul? dacă au dus-o la spital?
Trebuie să fac ceva, mă hotărăsc să ies.

Da, mă voi duce la mama şi îmi voi cere iertare.
“Mamă, te rog iartă-mă!”
“Pentru ce să te iert, draga mea?”
Sigur e o capcană, mama vrea să afle mai multe, dar eu nu mă las bătută:
“Păi, mamă, eu am lovit-o pe sora mea”,
“Da? nu ştiu nimic"
Plec
Şi o găsesc pe Maia într-un colţ al camerei de zi.
Cu degetul la buze îmi face semn să tac.

Andreescu Radu-Cristian

clasa a VI-a,
Liceul Teoretic “Onisifor Ghibu”
Cluj-Napoca, judeţul Cluj

CALEA LACTEE

Pe Calea Lactee -
A stelelor alee -
Unde din spuma stelară
Se naşte Venus, bicefală,
Se preling agale constelaţii
Deformate de-ale stelelor vibraţii.

Eu privesc ce ne-nconjoară:
Lumea noastră interioară
Ce ne-absoarbe efemer,
Unde noi, striviţi de cer,
Ne mişcăm fără ştiinţă
În a soartei mari, voinţă...

Iarăşi pe Calea Lactee,
Pe a stelelor alee,
Răsar azi trandafiri albi,
Lângă ei - crinii cei dalbi,
Uzi de lacrimi pământene
Ce curg pe undele eterne!

Pe acea Cale Lactee,
Pe a stelelor alee,
Se duc gânduri şi suspine,
Soarta sorţii să aline!

O, Cale de Lapte spumos!
Oferă-mi un destin frumos!
Tu, ce eşti o broderie,
Sau poate-o bijuterie…
Zâmbeşte cu-o rază-argintie…
Sclipeşte dintr-o stea arămie!

Un imn îţi înalţ azi ţie,
Constelaţia-ndrăznelii lumeşti,
Broderie, ce tu eşti,
Ţesătură pură din mătase,
Ce mii de destine ne coase.

O, stele, perle translucide…
Văzduhul pe noi ne ucide
Şi ne-nalţă ca suflete curate
În dantele de mătase - brăzdate
Pe acea Cale Lactee,
Pe a stelelor alee…


TESTAMENTUL UNEI LUMÂNĂRI

Într-o biserică veche, rusească,
Unde creştinii mâinile-şi unesc,
Tămâia coboară să îi sfinţească
Precum un porumbel dumnezeiesc...

Iar pe ziduri tăcute se zăresc
Chipuri şterse, de sfinţi cuvioşi
Ce mântuirea ne-o întrezăresc
Nouă, ce îngenunchem sfioşi.

În faţa catapetesmei bătrâne
La icoana lui Iisus Hristos
Unde strălucirea veşnic rămâne,
O lumânare arde preafrumos.

Această lumânare de toţi e uitată
Dar ea-L luminează pe Mântuitor.
Mai vibrează la vreo pală răzleaţă
Dar arde pân-la capăt, sfinţitor.

Ea e lumina lumii celor drepţi,
Desprinsă din Scriptură de Mântuitor
Dăruită ca har sfinţilor asceţi
De-al înţelepciunii Creator.

Şi pâlpâind discret, cu ultima ei rază,
Topindu-se grăieşte lumânarea:
"Veni-va cineva lumina să îmi vază
Sau să mă stingă cu suflarea?"

Hristosului din icoană, apoi îi şopteşte:
"Iisuse, ţi-am dăruit a mea strălucire
Şi chiar dacă nimeni nu te priveşte
Eu Te privesc cu multă iubire!"

Iar lumânarea, cu o ultimă suflare,
Cu lacrimi de ceară se roagă nespus:
"Pe cel ce la lumina mea ţi-a adus închinare,
Izbăveşte-l, Hristoase, de-acolo de sus"

Şi se stinse lumânarea-n întuneric
Precum se stinge-o inimă de sfânt.
Iar flacăra se disipă feeric...
O nouă jertfă pe acest pământ!


SĂ NU CURGĂ NISIPUL

Ceas după ceas am aşteptat…
Să se răstoarne timpul!
Dar am pierdut ce am sperat:
Să nu curgă nisipul.

Am aşteptat cât am putut
Clepsidra, eu am răsturnat!
Nu s-a prelins precum am vrut,
Ceas după ceas am aşteptat!

N-am preţuit ce am avut;
Am fugărit răstimpul
Am preţuit doar ce am vrut:
Să se răstoarne timpul!

Doar am privit cu ironie
Şi totul s-a îndepărtat
Furând ce ieri mi s-a dat mie!
Dar am pierdut ce am sperat…

Speram să pot zbura doar eu,
Mai repede ca timpul!
Doresc ce am dorit mereu
Să nu curgă nisipul!

Să nu curgă nisipul…
Dar am pierdut ce am sperat:
Să se răstoarne timpul!
Ceas după ceas am aşteptat...


COPACUL

Cu
Frunzele-n vânt
El prinde avânt, apoi,
crengile-i vibrează şi
copacul lin valsează…
Frunzele-şi şoptesc secrete
Pe sub aripi de erete, iar
Copacul tremurând, printre crengi
Iţeşte-un gând, un gând de primăvară
Din uliţe de ţară… Aşteaptă
Înflorirea şi întinerirea!
Iar coroana
Sa de rege,
Printre frunze
Să se lege…
Fiind ornată
cu safire
se-mpleteşte-n
câlţi şi fire
şi rubine, şi smarald,
ce lucesc la vântul cald.
Iar copacul, ca o liră, cântă şi toţi îl admiră.


BALADA TRANDAFIRULUI

Tu, trandafir timid ce azi mi-ai răsărit
Cădelniţând grădina cu un parfum iubit,
Nu-mi presăra petale şi nu te ofili!

Înalţă-te-n grădină pe lângă alte flori
Şi cântă-mi simfonia când te deschizi în zori...
Şi spune-mi cine petalele ţi le-a însângerat?

Cândva tu erai alb ca aripa de înger,
Cândva tu erai pur ca norul de pe cer,
Dar eu, vrând să te rup, cu spini m-ai înţepat!

Cu spini mi-ai străpuns pielea şi un strop de sânge,
Lin s-a prelins în tine de parcă eu aş plânge
Şi-aşa, în roşu-nflăcărat te-ai preschimbat!

Tu, trandafir timid ce azi mi-ai răsărit...

Premiul II

Teslovan Georgiana-Andrada

clasa a VIII-a,
Şcoala generală “Sf. Ilie”
Topliţa, judeţul Harghita

EDEN

Petale de roze plutesc parfumate
În flăcări de vise şi fluturi de valuri
Cu aripi de-argint de nopţi nepătate
Se-aşază pe harpe cântând idealuri.

Lumini colorate se-amestecă-n pânze
Şi nasc culorile vieţii
Ce-adună în ele lumina divină
Şi-o lasă în norii dimineţii.

Un înger cu aripi de aur şi raze
Aduce iubirea din crini parfumaţi
Deşertului galben cu vesele oaze
Şi-o picură-n petale de irişi minunaţi.


POVESTE

A fost odată-un vis frumos
Pierdut pe veşnicie,
Ce-n zori de apă, grandios
Din fluturi albi învie...

Dar nu mai ştii să-l înţelegi.
Vezi flori de apă şi lumină,
Şi-n van încerci să le culegi,
Căci pier în zi senină...

Copilărie, primul meu rai,
Din ceruri albastre uitate,
Te rog eu acum să mai stai,
În clipe pe aer pictate...


LUMINĂ

În noapte de vară pluteşte-o lumină
În lacuri de şoapte şi de floare,
E chipul de înger pe-alba violină
A eternelor clipe ce-noată spre soare.

Lumină albastră căzută din ape
În ceruri înalte şi pline
Pictează în valuri sclipind peste toate
Şi-adoarme pe stele divine.

În lacrimi scânteie un dulce mărgean
Şi zboară spre luna cea plină
E suflet, e apă, e val şi ocean
Şi strigă încet: e o lumină.


PRIMĂVARA

Primăvară, rai de lumină
Cuprinde natura, trezeşte-o din vis...
Cu aripi de noapte în luna plină
Se schimbă-n visare, în paradis...

Flori parfumate, în mări de culoare
Pictează copacii abia înfrunziţi
Şi-ndreaptă mireasma în drumul spre soare
Şi-o lasă să cadă în codrii-nverziţi.

Culori de rouă se mistuie-n zori
Şi-nalţă o rugă spre cer:
În veci să rămână, în rochia-i de flori
În zile când stelele pier...

Să nu se topească în valuri senine,
Să nu părăsească natura cu soare,
Ci-n veci să domnească, în undele line,
În ceruri, în codrii, în păsări şi floare.


CULOARE DE STELE

Razele nopţii se-ntind către zare
Să vadă cum stele se nasc şi sclipesc
Să-şi pună dorinţe, să-noate în mare
În imagini ce-n valuri de spume strălucesc.

Culoare de stele se-amestecă-n cer
Creând fericirea cea albă
Topindu-se-n noapte până ce pier
Şi se reîntorc în a Tatălui palmă.

Ciobanu Mălina

clasa a VII-a,
Şcoala cu clasele I-VIII Plopeni
oraşul Salcea, judeţul Suceava

AŞA SUNT EU

Aşa sunt eu,
O jumătate de lună
Părăsită
Prin lumea stelelor…

Aşa mă uit eu la lume
Printr-un ochi de planetă albastră
Ascultând taina lăuntrică
A sufletului întristat
De o înnorare temporară
Şi zâmbesc inocent...

Aşa mă pierd eu
Prin amintiri
Şi prin zâmbete…
Gândul meu ascuns
Aleargă nebun
Prins de vraja copilăriei.


JOC DE COPIL

Să nu vă fie frică de mine,
Cuvinte şi imagini,
Căci eu vă aştept înfrigurată
Zâmbetul şi jocul,
Metaforele pline de culoare.

Să nu vă fie teamă de mine,
Apropiaţi-vă,
Îmbrăţişarea mea vă aşteaptă,
Gânduri nerostite vă cheamă,
Sunt doar eu… un copil.


TIMPUL

Timpul se opreşte în faţa
oglinzilor spălate de ploile primăverii.
Gândul priveşte anii încovoiaţi
de durerea zborului, iar florile
ţes cenuşa răsăritului
aruncată într-un clopot
de rouă.
Am fi victorioşi dacă am visa...
Am fi victorioşi dacă am spera...
În neant acel vis, acea speranţă s-ar răsfrânge şi
ar zbura, pulsând de viaţă şi culoare...


LUMINA DIN OCHII COPIILOR

Fiecare copil ascunde în ochi un dar divin,
O tăcere de înger, o aripă de lumină,
Un zâmbet din vremea când încă nu era
Pe care şi mama-l ascundea în colţul unui gând
Din vremea copilăriei ei îndepărtate.

Lumina din ochii ei mi se revarsă în suflet
Ca o mare caldă, mătăsoasă şi sărată
ca o lacrimă de fericire...
Iau flori în mâini şi privesc răsăritul cu dragoste,
Razele lui sângerii - un imn înălţat vieţii,
Se scaldă în lumina ochilor mei de copil.


MURMUR DE FLOARE

Ascult ca-ntr-un vis primăvara...
Paşii ei delicaţi, călcând peste toate simţurile mele
Cântecul ei îngândurat şi verde
Trezind la viaţă însăşi viaţa şi moartea...

Ascult murmurul alb al florilor
Mirosul roz al norilor fugari...

Dantela târzie a zăpezii rămâne ca un vis rătăcit
În oglinda vie a zilei,
În zgomotul plenar al florii ce iese visătoare,
Indecentă şi albă, din mugur.

Melu Andreea

clasa a VIII-a,
Şcoala de Arte şi Meserii Nr. 2
Verneşti, judeţul Buzău

NOSTALGIE

Pădurea parcă ruginise la fel ca sufletul meu
Pustiit, îngropat în lacrimi amare.
Inima-mi era plină de întrebări,
Iar gândul, o fantezie de lumini.
De ce tocmai eu, de ce oare?

Aşteptându-l pe el în amurg,
Mă copleşea amintirea
Iubirii trecute...

Izvoare ce curg lin, ca gândurile mele
Izvoare de lumină, izvoare de stele
Ce păstrează pe veci amintirea-ţi vie
Nezbuciumată puterea-n tărie.

Cântecu-i un joc de sunete...
Ziua-noaptea, un joc de lumini...
Dragostea e jocul firii.

Sau poate-i doar un vis
Ce nu-mi dă pace...
E nostalgia timpurilor tinereţii
Pe care nu pot să le regăsesc.


IUBIREA REGĂSITĂ

Nu e nimic în nici un colţ ascuns!
Totul e-n jur şi totul are-un sens.
Nu căuta să dezveleşti mistere,
Nu-ţi căuta destinul tău în stele.

Încerci mereu să vezi mai mult
Şi să descoperi lucruri din trecut,
Cauţi dovezi, cauţi idei, cauţi orice
Cu care poţi să te pătrunzi.

Nu e nimic în nici un colţ ascuns!
Priveşte infinitul printre brazi,
Priveşte cum culorile adună-n ele strâns,
Tot farmecul iubirii când crezi că-i neputinţă.

Căldura soarelui m-a învăţat
Că sufletul i-asemeni, e un soare,
Că focul care arde-n noi
E mai puternic şi mai înălţător.

Privirea-ntoarsă spre pământ
Îmi dă puteri să cred ceea ce simt.
Eşti peste tot şi totuşi nicăieri.
Încă mai caut clipele când ieri,

Râdeam, visam şi ne jucam.
O ceaţă fumurie mi-ntunecă privirea.
Nu pot să mai zăresc decât pe cerbul meu
Ce parc-ar vrea să îl urmez.

Şi l-am urmat spre-o zare de argint
În care crivăţul cânta, apa şoptea,
Iar ţie îţi spunea ceva despre iubirea mea,
Cum inima în mine palpita.


ÎNTRE DA ŞI NU...

Plecata-i de ieri...
Şi-avea o tristeţe
În fiecare geană...

Spera ca cineva să-i spună "Ia-mă!"
Spera ca cineva să-l poată iubi
Mai mult de-o noapte şi-o zi...

Şi-avea o tristeţe
În fiecare geană...
Şi-o lacrimă în fiece cuvânt...

Şi-apari ca o umbră,
Ca o dilemă sumbră,
Ca o întrebare:
"Va mai fi ceva oare?"
Apari în noapte
Între mii de şoapte
Tulburându-mi visele,
Sărutându-mi buzele.

Îţi spun în gând:
- Învaţă-mă să râd
Dar mai întâi să plâng!
M-am pierdut căutând ochii tăi
Ce în mine au aprins văpăi.
Mi-e dor şi doare,
Simt cum dragostea încet dispare.
Prizonieri sau nu
Între da şi nu...


DEZILUZIE

Mii de întrebări fără răspuns,
Mii de explicaţii nici una mai presus,
Sute de neînţelegeri, culpe şi reproşuri.
Două suflete ascultă şi îndură
Ceea ce se cheamă dragoste pură.

Tot ce ei visau acum e scrum.
Înainte mergeau amândoi,
Acum sunt singuri pe drum,
Singuri acum...

Iubirea lor încet s-a stins
Şi nici o scânteie nu s-a mai aprins.
Totul e pustiu şi gol
Părând de nepătruns.

E o lume crudă, aspră şi umilă,
Cu o poveste de dragoste fragilă,
A doi copii ce s-au iubit
Cu inocenţă, cu sinceritate
Ce mai apare doar în vise câteodată.


TÂRZIU ÎN NOAPTE

Atâta linişte-i în noapte...
Şi-mi pare că aud iar şoapte...
Voci line, fine, cristaline,
Voci joase şi duioase...

Sunt razele de lună plină,
Sunt raze pline de lumină
Ce jucăuşe-mi bat în geam
Frunzele-mi luminând pe ram.

Noaptea-i ninsă de-amintiri,
De suferinţe şi-amăgiri,
De focuri stinse din priviri
Ale îndepărtatelor iubiri...

Priviri odată minunate,
Acum sunt parcă indignate,
Privirea ochilor incerţi,
Ochi mari, profunzi şi inocenţi.

Premiul III

Duma Mădălina

clasa a VII-a,
Şcoala cu clasele I-VIII Bâsca-Chiojdului
comuna Chiojdu, judeţul Buzău

VISEZ SĂ RĂMÂN COPIL…

Pe cerul neted, calm şi blând,
Întind un zâmbet mare, lung,
Şi teama o alung prin frică,
Şi frica o alung prin teamă,
Şi val se-aşază peste undă,
Undă se-aşază peste val.
Observ că negrele umbre
Sunt prea speriate de moarte
Pentru a putea trăi,
Şi prea îngheţate pentru a putea vorbi.
Atunci le-mpart o lacrimă şi-un zâmbet,
Şi sufletele lor moarte reînvie
Formând o luminiţă vie.
Sunt un copil adică sunt
Un fiu al zeului copilăriei.
Eu pot da viaţă oricărui lucru.
Şi astfel putem face aproape toţi copiii.
Dar din păcate… doar pentru o anumită vreme.
Cu timpul această magie se evaporă uşor din noi.
Noi toţi primim copilăria, o trăim şi o trimitem departe.
Dar eu aştept până când cerul va cădea.
Ştiu că nu voi mai putea,
Însă voi trăi pentru a visa că sunt copil.


O SĂ DEVIN O MARE ÎNDEPĂRTARE?

Mă cert cu mine însămi deşi-i clar
Că timpul se transformă-n praf de stele
Şi zilele secunde-mi par,
Iar urmele-mi dispar prin ploi rebele.

Eu ştiu un joc: e jocul de-a zbura
La nouă mări şi ţări, ca în poveste,
Unde găsesc puterea de-a-nvia
Copilăria – semn ucis – lăsată zestre.

O să devin o mare îndepărtare?
Nici nu-mi dau seama-eu mă joc...
Alerg spre Mir – spre marea însingurare
Şi tot mă joc. Ce viu e jocul-foc.

O, Doamne! Dă-mi o stea din Carul Mare
Mai dă-mi răbdare, teamă şi puteri
Ca Micul Prinţ mai cer şi-o floare
Să fiu bogat, ca toamna, de averi.

Copilărie! Nici chip nu ai şi nu mai poţi pleca
Tot curgi în mine ca un râu,
Din zori şi până-n noapte-ţi voi cânta,
Doar Om de-acu-nainte n-am să fiu.


SUNT UN FLUTURE…

Sunt un fluture venit din depărtare,
Departe, departe, din lumea mea mare.
Am venit pe câmpiile verzi şi înflorite,
Să fac fiinţe fericite.
Am venit să vă aduc reţeta fericirii,
A râsului şi a iubirii,
Pe aripă eu o am scrisă,
Doar pentru voi,
Cei care ştiţi să mă iubiţi…
Am venit să vă aduc un zâmbet,
O rază de soare, un cântec.
Am străbătut atâta cale,
Doar pentru voi,
Pentru fiecare…


AŞ VREA...

Vise... de mii de gânduri,
Idei de transformare -
Să fiu un fluture, un nor, o floare...

Dintr-o mie de speranţe,
Eu, una, ţi-o dau ţie,

Cel ce citeşti această poezie.
O să ai motive o mie,
Pentru a-mpărţi şi altora bucurie.
Iată: trimite una lui, şi ei, şi lor,
La fel cum ţi-ai opri şi ţie!


COPILĂRIA MEA

E bine să fii copil cu aripi mari şi albe
Şi-n jur să fie sărbătoare de flori curate, dalbe.
E bine să-ţi păstrezi curat sufletul iubitor,
Căci vei gândi la aceşti ani, cu amintiri de dor.
E bine să priveşti în jur şi să te bucuri iar
Şi tot ce e frumos şi bun să ţii în buzunar.
Aşa, copilăria mea să nu te amăgeşti
Şi cât se poate de târziu tu să mă părăseşti.
Căci fără tine în zadar am să călătoresc
Spre zări de soare sau de ploi, norocul să-mi găsesc
Ci spune, tu, că ştii mai mult
Ce trebuie să fac, şi eu te-ascult!

Drăgănescu Ianina

clasa a VII-a,
Şcoala Nr.6 “Nicolae Bălcescu”
Piteşti, judeţul Argeş

NOAPTE

Soarele se varsă şi-amurgu'abia clipeşte,
Şi trandafirul, beat de rouă, abia dacă se zăreşte.
Imensitatea, măsurată-n lacrimi îndrăzneşte,
Oglindeşte patimile lunii pline de tristeţe.

Linişte. Lumină sumbră. Noapte.
O stea cântă-ale eternităţii şoapte.
Un greier îşi obligă suratele să tacă,
S-asculte iarba ce se-aplecă să zacă.

O pasăre de foc, un sol al păcii, al seninătăţii,
Se stinge-n marea caldă, în potopul nopţii.
Întreaga natură se-ntreabă-ngândurată
Cine domneşte-acum în cer? Cine-i acea frumoasă fată?

Şi cum o cheamă? Eternitatea sau Pieirea?
Minciuna, Răutatea sau Iubirea?
Ar avea multe de spus despre misterioasa Maiestate…
Însă nimeni nu ştie nimic. Este doar noapte.


NOI

M risipesc
în gândurile tale,
în vise, în clipe,
în noi,
în dorul de ieri, sau departe…
în ploi!

Trecutul se scrie
în palmă
cu urme de lacrimi
de dor…

Aştept doar un semn
că mă cauţi,
un sens
Pentru noi!


AŞTEPTARE

Regină a tăcerii
Peste pustiu domneşte
Cu mantia de umbre,
Coşmar şi renunţare.
Mă-nvălui în uitare
Invoc iubiri de stea,
Aştept un semn de viaţă
Din lacrimi reclădesc
…privirea ta…


PEISAJ

Cenuşă, ceară şi noroi
Într-o clopotniţă din târg
Săraci cu mâinile întinse
Stau în genunchi şi plâng.
Dureri li se citesc pe faţă
Şi lacrimi pe obraz se scurg
Mâini degerate stau întinse
La târg într-un târziu amurg.


DESPĂRŢIRE

În trenul ce pleacă
în noaptea târzie
Un crâmpei de inimă,
un petec de suflet…
O urmă din dorinţa de a păstra…
Şi neputinţa de a striga!

O lacrimă îngheţată se transformă
în fulg de zăpadă.
Peste un timp, peste un anotimp,
peste o durere, sau poate
peste un gând
Se va întoarce…

Hîrşenie Andreea

clasa a V-a,
Liceul Teoretic "William Shakespeare"
Timişoara, judeţul Timiş

UNDE E CASA BUNICII?

Casa bunicii
Miroase a var proaspăt
Şi a gutui,
A levănţică
Pusă sub căpătâi.

Lumina vine
Prin perdeaua de borangic
Cusută cu acul
Cel mai mic.

Lumina vine
Din tindă,
Dintre muşcate,
Aleargă prin ungherele toate,
Mângâie păsările
Ţesute-n covoare
Şi ele sunt gata
Să înceapă să zboare.

Iar dacă eşti
Un pic mai atentă
Simţi cum florile din ştergare
Se umplu încet
De parfumuri îmbătătoare.

Casa bunicii
E plină de zâne
Şi de pitici
Pe care îi văd
Doar cei mici.

În casa ei
Trebuie să fii, neapărat,
Un copil foarte cuminte
Şi foarte curat.

- Unde e casa bunicii?
- Unde să fie?!
În grădina ta minunată,
Numită copilărie.


NEPĂSARE

Nimeni nu mai vede o floare ce răsare,
Nu se mai observă răsăritul de soare.
S-au pierdut tradiţiile, lucrurile adevărate,
S-a pierdut şi lumea de-atâta răutate.

Caut adevărul în atâta minciună,
Caut prieteni într-o mare de oameni.
Aş vrea să salvez ceva din această furtună -
Un zâmbet, o lacrimă, o privire
Sau, poate, acel frumos cuvânt numit "fericire".


ŢARA MEA

Ţara mea îmi este dragă
Că-i a mea, nu-i a altcuiva.
Lungi poiene şi izvoare
Îmi încântă inima.

Ţara mea e cea frumoasă
Munţii şi codrii, brazii verzi
Ne aşteaptă cu podoabe
La vecinul din Hurezi.

Stai să vezi ce frumuseţe
Vara e pe Litoral
Toţi cu feţele bronzate
Te îndeamnă să vii iar.


ARIPIOARELE CELE MICI

Boierii, cucoanele
Şi-au închis obloanele,
Şi-au zburat în gloată deasă
Către ţara de mătasă.

Între florile străine
Veneticilor li-e bine.
Aici, viscol, frig şi ceaţă,
Grâu-i strâns şi iazu-ngheaţă.

Am rămas locului noi,
Vrăbii, corbi şi piţigoi
Şi cu înţelegere
Trupul c-o să degere.

Vara, vor cânta-n sobor
Că se-ntorc în ţara lor.


CASA CU VRĂBII DE LA BUNICA

Vrăbii casnice, ştiute
Am în streşini, două sute.
Şi mai am, de nu mă-nşeală
Lista scrisă cu cerneală.

Socotite, numărate,
Două sute zece, toate,
Şi cu pui, cu tot cu ouă
Ar mai fi o sută, două.

Le-am trecut în catalog,
Două litere, mă rog:
Vrăbioii cu băieţii,
Şi scatiii cu sticleţii.

Ca la piersici şi la sfecle,
Le-am dat nume şi porecle.
Şi poreclele urmează
După nume-n paranteză...

Vrăbioii au, mai toţi,
Nume de tâlhari şi hoţi,
Căci, de bine să ne fie,
Noi stăm lângă puşcărie,
Şi, pe vrute, pe nevrut,
Luăm şi dăm cu împrumut.

Menţiune

Ciobanu Daiana

clasa a VII-a,
Şcoala generală “Ecaterina Teodoroiu”
Târgu Jiu, judeţul Gorj

MAMA

Surâsul cel dintâi al vieţii
Mi-a luminat şi primul mers.
Curat ca roua dimineţii
A fost crâmpei din al meu vers.

Iar îngerii din cer agale
Au coborât să mi te ia,
De ce eu simt atâta jale
Că Dumnezeu la el te vrea?

Păşind pe templul amintirii
Sfios acum eu voi călca
Şi toate căile iubirii
La tine, mamă, vor urca.


DOINĂ

Plânge frunza, plâng şi eu
Când fug păsărelele,
Iarnă de la Dumnezeu,
Stau doar rândunelele.

Vino soare, vino iar
Noi te aşteptăm,
Ruga este în zadar
Pe zăpadă stăm.

Vai ce frig e peste tot!
Şi în codru, şi pe drum,
Şi toţi simt că nu mai pot,
De la foc e numai fum.


TOAMNĂ TÂRZIE

M-am ascuns în ultima
Picătură de ploaie
A acestei toamne târzii.

Am rupt un curcubeu
Din umărul ei
Şi mi l-am prins în cosiţe
Ca vântul trecând
Să devină iubitul meu.

Şi dacă vreun fulg va cădea
Voi evada în albul lui
Să devin eternitate
Când va ajunge pe pământ.


VIS DE COPIL

Am trecut odată dincolo de cer
Fugărind întâia rază a dimineţii.
Am întâlnit un înger

Şi l-am salutat.
A trecut mai departe zâmbind.
Pluteam în neştire printre stele
Şi împrăştiam flori printre ele.
Jucam şotron pe Calea Lactee
Am furat un inel de la Saturn
Şi mi-am aruncam mâinile în nori
Să le ascund
Când cu un ochi de foc
M-a privit.
De frică apoi
M-am trezit.


IUBIRE

Mai lasă-mă o clipă
Să-ţi fur un zâmbet în amurg
Când galeş te-apleci spre mine
Să-mi dai ultimul sărut
Pe obrazul ars de dorinţă.

Noaptea călătoare voi fi în vis,
Ochii tăi mă vor urmări,
Chipul tău îmi va fi călăuză,
Iar când te voi afla
În braţele tale mă voi trezi.

Hărceagă Ioana

clasa a VII-a,
Şcoala cu clasele I-VIII “Ioan Maiorescu”
Burcedea Grînoasă, judeţul Alba

CÂNTECUL TRISTEŢII

Bate vântul,
Ploaia cade,
Bate-n geamul
De la casă,

Se aude-o păsărică
Ce îmi cântă sub fereastră.
Glasul ei duios se-aude
Până-n zări, în depărtare,
Parcă plânge după puii
Ce-au zburat departe-n zare.
Stau şi-ascult acea cântare
Şi amarnic mă-ntristez.
Nu ştiu ce aş putea face
S-o ajut, s-o îmbunez?
A cântat până spre seară,
Cântecul ei cel mai trist,
Sper să-i vină puii iară
Sper, că nu s-au rătăcit.
Bate vântul, este rece,
Ploaia s-a mai liniştit,
Puişori se văd în zare
Doamne, nu s-au rătăcit
Nu fii tristă, păsărico,
Soarele a răsărit.


CINE SUNT EU?

Dacă-i întreba deşertul: Cine sunt Eu?
O fărâmă de nisip din infinitatea fărâmelor.
Dacă-i întreba ploaia: Cine sunt Eu?
O picătură de apă din infinitatea norilor.
Dacă-i întreba păşunea: Cine sunt Eu?
Un fir verde, proaspăt din infinitatea firelor.
Dacă-i întreba curcubeul: Cine sunt Eu?
Ar răspunde: Roşul sau Galbenul sau Verdele şi Albastrul.
Dacă-i întreba pâinea: Cine sunt Eu?
O firimitură ce satură fiinţe flămânde.
Dacă-i întreba ceasul: Cine sunt Eu?
Arcul care mişcă sistemele rotunde.
Dacă-i întreba planetele: Cine sunt Eu?
Ar spune că sunt Pluto cea mică şi pustie.
Dar pentru mine... Cine sunt Eu?
Sunt omul ce gândeşte şi mâna care scrie.


GREUTATEA SUFLETULUI MEU

Mi-e sufletul cam greu în prag de seară,
Şi rugăciuni înalţ cu mare spor,
"Doamne, păzeşte-i pe copiii care,
Nu sunt alături de părinţii lor".

E greu pe lumea asta fără mamă,
Fără de tatã şi chiar fără de fraţi,
Eu am gustat astfel de experienţe,
Atunci când mama, tata-au fost plecaţi.

Şi mă gândeam în fiecare clipă
De ce-au plecat de lângă noi, departe,
Şi că pot banii, ca să ţină locul,
Iubirii de părinte şi de frate?

Oricâţi arginţi îţi vor trimite-acasă,
Oricâte daruri îţi vor aduce ei,
Nici una n-are putere să reîntoarcă,
Clipele pierdute ale copilăriei.

Şi am zâmbit ades, mândră de mine,
Şi lăudată am fost de cei din jur,
Povaţă-am vrut în zilele mai grele,
Dar cui să-i cer? când m-am simţit singur.

Dar, rugăciunea mea n-a fost deşartă,
Şi s-au întors ai mei, şi-mi stau alături
Şi de mi-e greu, uşor, zâmbesc sau plâng,
Ei sunt aici şi, Doamne, cât mă bucur!


GÂNDURI CE ZBOARĂ

Aş vrea să zbor,
Să zbor pe-un nor,
Până la cer
La Dumnezeu.
Să-i spun aşa
Că lumea-i rea
Şi tare-aş vrea

S-o pot schimba.
Chiar şi cei mici
S-au înrăit,
Fumează, beau, vorbesc urât.
Nu poţi Tu, Doamne,
Să m-ajuţi?
Să-i pot schimba
Tare aş vrea.
M-am săturat
De înjurat
Şi de fumat
Şi de păcat.
O, Doamne, fă minunea Ta
Să nu mai fie Răul rea.


EU PRINTRE CEILALŢI

La şcoala noastră-s multe fete,
Toate-s frumoase-n felul lor,
Unele-s blonde, altele brunete,
Deştepte-s toate, şi cu mult umor.

Sunt şi eu o fărâmă dintre-aceste,
Nici blondă chiar, brunetă nici aşa,
Nici chiar deşteaptă foc n-aş putea spune,
Ci doar aşa cum mama mea mă vrea.

Am mulţi prieteni buni şi-adevăraţi,
Care se pot baza ades pe mine,
Eu văd cu ochii sufletului meu,
Că pot să îi ajut la greu şi bine.

Mă străduiesc să fiu şi eu Om bun,
Să fiu mereu, mereu mândră de mine,
Şi la toţi cei din jurul meu,
Vreau să le fac tot binele din lume.

Aş vrea să fiu şi peste ani şi ani,
Alături de acei ce dragi îmi sunt,
Dar, ştiu că Dumnezeu n-a dat aşa,
Ca nemuritori să fim pe-acest pământ.

Ivan Silvia

clasa a VIII-a,
Şcoala cu clasele I-VIII
Erbiceni, judeţul Iaşi

IUBIREA

Durerea tremură în gene.
Plâng clopotele amintirii şi
Vântul urii răstoarnă timpul spân.
Gândurile-mi încărcate de pelin
Au năruit suspine mute
Peste valea inimii, străpunsă de duioşie.
Vibrează glasu-mi de-nfiorări adolescentine:
- De unde vii, şi unde pleci, străine?
Dar vorbele-mi sunt pline
De stafii şi strigoi…


VIAŢA

Tic-tac!
Se scurge un an, se scurge un veac…
Secundele-buruieni
Îngroapă orele-cruci şi
Cu avare gânduri
Năruie suspinele mileniului.
Tic-tac! Tic-tac!
Grăbite, răzleţite, orele trec.
Ziua coşcovită s-a stricat.
Bolnav şi vânăt pământul plânge ruinat.
Tic-tac! Tic-tac! Tic-tac!


GERUL

Tăişul iscusit
Şi aprig al crivăţului
A ucis zvâcnetul luminii.
Usturimea lacrimilor îngheaţă
Flacăra adâncă a ochilor.

Tăcerea, materializată,
Cade stropi, asuprită de uitare.
Gândul, vârf treaz,
Pâlpâie timid, însăilând
Fantezii flămânde şi cuminţi.


AMINTIRE

Amintirile plouă subţire.
Vin din triste întrebări
Sfioase, fără tânguire…
Era o seară moale,
Plină de cioburi de stele,
Numai bună să-ţi umpli
Cupa viselor cu ele.
Era o seară a-ngenuncherii
Pentru cântec şi poveste,
Pentru tremurul durerii
Îngropat în "nu mai este"!
Şi m-am înfiorat, orfană,
Mistuită în duminica gândului…


CE V-A FĂCUT PĂMÂNTUL?

Pământul şi-a-mbrăcat fracul.
În tăcere şi cu răbdare
a-nceput să numere stelele căzătoare:
una - căruntă, două - stângace, trei - fermecătoare…
o sută - păcătoase, o mie - nemuritoare!
Pământul ascultă osteneala lumii
Când viaţa cu moartea fac pace
Şi veghează somnul omului,
Păsării şi animalului.
Dar somnul Pământului
Cine-l veghează?

Premiul special al juriului

Poşircă Andreea

clasa a VI-a,
Colegiul Naţional “Mihai Eminescu”
Buzău, judeţul Buzău

MARTIE, ÎN TREN...

Stau aşa, în tren, pe înserate,
Mă-nghionteşte cineva în spate...
Văd cum fumul iese dintre dealuri
Şi cum apa dă pe-afară, peste maluri,
Oglindindu-se nespus de frumos,
În soarele ce s-a dus deja duios.
Se vorbeşte mult la telefon...
Şi-n fundal un cântăreţ afon
Vrea să cânte-o melodie tristă
Despre o iubire egoistă...
Stau aşa în tren, pe înserate...


MIRACOL

Miracol! Când eram pe tărâmul celălalt,
m-am întâlnit cu un zmeu
care ar arăta exact ca mine,
după vreo douăzeci de operaţii estetice.
În primul rând,
trebuie să scape de barba aia enormă,
în care s-au prins până şi muştele...
Şi trebuie să-şi mai ridice pleoapele.
De sprâncene nu mai vorbesc...
Are nişte sprâncene de peşte!
Trebuie să treacă pe la salon.
Apoi, hainele acelea de epocă,
peticite şi murdare de praf,
nu se potrivesc cu tenul lui verzui...
E mereu fricos şi se sperie cel mai mult de apă,
aşa că se ascunde
într-un pahar de limonadă
să nu-l ude ploaia.
A, scuze,
am uitat să spun că îşi poate schimba mărimea
în funcţie de starea de spirit...

P.S: Acum nişe date biografice: s-a născut în 1219, pe tărâmul celălalt. Când avea 100 de ani, a omorât primul Făt-Frumos şi apoi s-a speriat şi a devenit un fricos. Păi, cam atât...


DORINŢA UNEI MAIMUŢELE

Ce faci, dragă maimuţică,
De eşti aşa mititică?
Ori acasă n-ai mâncat,
Ori de dragoste ai dat.
Căci iubirea e un chin
De iubeşti un pinguin
Care pleacă imediat
Spre ţinutul îngheţat.
Uită deci de pinguin,
Găseşte-ţi un babuin.
Dar un babuin tenor.
Uită-l pe Apolodor!


CARTIER NEOBIŞNUIT

Cartierul ochelarilor de înot
avea această particularitate
neobişnuitã:
culorile nu erau normale
în această parte a lumii.
Dacă mergeai pe strada Roşiilor Necoapte,
cerul devenea verzuliu,
iar iarba se făcea violet închis.
La intersecţia cu strada Castraveţilor Muraţi
se vedea totul în galben.
Însă pe strada Zambilelor
totul era perfect dacă stăteai cu capul în jos.
Dedesubt, într-o băltoacă, se vedea
cerul cu poteci şi gazon bine irigat,
printre norişorii pufoşi.
Pornind mai departe, descopeream alte ciudăţenii
pe strada Cascadorilor Ieşiţi la Pensie.
Erau acolo, risipiţi pretutindeni,
numai pantaloni maro, cu dungi, şi papuci comozi de casă,
verde închis, desenaţi pe iarba
care crescuse prea tare şi luase
culoarea portocalelor.
Apoi, totul revenea la normal,
până sezonul următor.


FRUNZĂ VERDE DE ALBASTRU...

Frunză verde de albastru
Am văzut un cal măiastru
Care-avea coamă de aur
Şi copitele de graur.
Şi-ntr-o oră înota
Toată albă Dunărea.
Şi-am văzut un mic cărbune
Cât un cap de căpcăune
Şi curat din cale-afară
Ca acum odinioară.
Mai avea pistrui pictaţi
Şi cu picul coloraţi.
Mai avea şi o soţie,
Ca o soacră de zglobie,
Şi un zâmbet dulce, fin
Ca o aripă de-arin.
Floare roşă, nu-mă-uita,
Potoleşte-mi inima,
Patima ce o să vie
Este mult, mult prea târzie.

Premiul pentru originalitate

Serediuc Mădălina

clasa a VIII-a,
Şcoala “Ion Creangă”
Suceava, judeţul Suceava

REVELAŢIE

Adiere de vânt,
La margine de cuvânt.

Rază de soare,
Ademenitoare.

Sclipire de gând,
Misterios apărând.

Ce am fost? Ce sunt?
Ce voi fi? Un om pe pământ!


NATURĂ VIE - NATURĂ MOARTĂ

În dreapta - un pom verde,
În stânga - un pom uscat.
În dreapta - o pasăre vie,
În stânga - o pasăre moartă.
Se luptă ziua cu noaptea,
Se luptă soarele cu luna.
Tăcerea cu cuvântul,
Viaţa cu moartea.
De-o veşnicie, o veşnicie.


PRIETENIE

Fericire este peste tot în jurul meu.
Mă învăluie cu sentimente şi gânduri neaşteptate,
Mă invită la dans,
Pe o muzică abia auzită, de Bach

Deschid cu teamă ochii.
E prea frumos totul ca să fie un vis.
Te văd pe tine, prietene de-o viaţă,
Nu e un vis, e aievea, sunt fericit.


FURTUNA

Soarele a vrut să facă din pământ cenuşă.
Cerul este negru de supărare,
Vântul nu mai are răbdare.

Stropi mari răcoresc pământul,
Vârtejuri de vânt aruncă frunze,
Norii ascund sclipiri de raze.

Pământul geme sub ploaie şi vânt,
Iar soarele, speriat,
Aşteaptă să stea iar cu natura la sfat.


AMINTIRI

Odată eram o fetiţă-jucărie.
Toţi se jucau cu mine,
Mă îmbrăcau şi mă dezbrăcau
Asemenea păpuşilor.

Altădată ştiu că am refuzat acest rol.
Mi se părea banal,
Voiam să am eu păpuşi
Pe care să le îmbrac şi să le dezbrac.

Acum vreau altceva.
Nici eu nu ştiu ce vreau.
Caut şi găsesc atâtea,
Încât o viaţă nu-mi ajunge să le cunosc.

Premiul cotidianului “Ziarul de Iaşi”

Bonciu Cătălina-Maria

clasa a VII-a,
Şcoala cu clasele I-VIII
Şoimari, judeţul Prahova

RĂMÂI LÂNGĂ MINE, MAMĂ!

Încă nu ştiu ce sfântă lege
Te-a zămislit aşa
Sunt norocoasă, se-nţelege,
Că eşti tu mama mea.

Zâmbeşti şi, Doamne, cât îmi placi!
Stai lângă mine, mamă!
E dor şi cald în tot ce faci
Cu tine nu-mi e teamă.

Eşti singura din jur fiinţă
Ce-mi ierţi aproape orice
Îmi dai speranţă şi credinţă
În vis şi dragoste.

În ochii tăi rămân pe viaţă
Ca un totem de catifea
Mă nasc în fiecare dimineaţă
Pentru tine. Ce-aş mai vrea?

Am crescut grabnic de-acum
Dar stai cu mine mamă
Mi-ai cere tot ce doreşti tu
Ţi-oi da de bună seamă.

Anii s-or cerne peste mine
Tu nu mă vei părăsi
Atât la rău cât şi la bine
Mamă veşnică să-mi fii.


REGĂSIRE-N LUNA LUI MARTIE

Mai ţii minte începutul aşa cum a fost?
Nici devreme, nici târziu, poate fără rost
Poate doar întâmplarea ne-a îndemnat
Să fim împreună o vreme fără păcat.

Mai ţii minte cum doream cu disperare
Să ne umplem timpul doar cu împăcare
Şi să-ncapă într-un ceas şi zile o mie
Să nu conteze ce a fost şi nici ce-o să fie?

Dar uite c-au venit deodat' şi tot fără rost
Ultima zi şi ultimul ceas din ce-a fost
Şi-am rămas cu amintirea fără folos
Să nu ştiu bine dac'a fost totuşi frumos.

Poate nu-i prea târziu ca să cred cu patimă
Că-ntre noi n-a fost doar un pariu pe o lacrimă
Şi că poate voi regăsi în tine un dor
În acest început de martie - mărţişor.


PRIMĂVARA DIN COPILĂRIE

Primăvara copilăriei cu muguri şi-un mărţişor frumos
Stând pe genunchii mamei închid pleoapa somnoros
Nicio grijă, o carte, atâta doar de colorat
Şi-o pasăre de gumă uitându-te la ea extaziat.

Primăvara copilăriei prea repede dispărând în zbor
Abia te joci şi râzi şi iată `i se spune: "Somn uşor"
Şi-aduce mama ceva dulce să te linişteşti
Laşi suspinul şi intri în visele copilăreşti.

Primăvara celor mari daruri de date ori nu-ţi va da?
Vechi amintiri bătând din aripi vor poposi în preajma ta
Primăveri vechi şi frunze plecate s-au şters de vremuri fumurii
Îmi place verdele-n lumină din jocul de copii.


PACEA COPILĂRIEI

Copiii noştri merg la şcoală
Îşi inventează jocuri noi
Dar dimineaţa când se scoală
Privesc neliniştiţi spre noi.

Nici nu-i nevoie să se audă
Ce-au de spus copiii-n cor
Pluteşte-n cer o veste crudă
Şi teama întrebărilor.

O clipă doar dacă ne doare
Că-i frig prin somnul din copii
Găsim şi loc destul sub soare
Şi pâine-n grâul din câmpii.

Cu spaimă ne izbeşte-n tâmplă
Lumina ochilor cuminţi
Şi nu-nţelegem
Cum se-ntâmplă de-i oarbă ura din părinţi.

Cât de frumos ar fi să doarmă
Dacă părinţii s-ar vorbi
Să nu mai nască nicio armă
Şi cerul păcii ne-ar orbi.


PUTEREA PRIMĂVERII

Orice fată-ntr-o zi poate a lăcrimat
Eu, de când mă cunosc, am surâs şi am sperat
Primăvara ploua, dar eu lângă geam
Priveam înspre nori până îi risipeam.

Şi când ploaia stătea, alergam să mă joc
Sub un petec de cer cu o rază de foc
Să mă bucur că văd şi că simt în gând
Speranţa, ce nu-i frunză bătută de gând.

Mai departe am crescut ca un lujer de dor
Ca o floare de câmp pe un mare răzor
Laolaltă cu crini, mărăcini şi trifoi
Îndoită de vânt şi bătută de ploi.

Dar am învăţat cum să sting un blestem
În şuvoiul ţâşnit dintr-un simplu poem
Şi-am ştiut cum să sparg şi zăgaz şi zăvor
Să-mi pun aripi de vis şi cu ele să zbor.

Din primăvară se iau două săgeţi
Şi din aurul lor se aprind dimineţi
Pentru mine şi pentru bătrânul Pământ
Înţelegeţi: iubesc şi nu pot să mă plâng.

Premiul revistei “Dacia literară”

Lazăr Dana-Claudia

clasa a VI-a,
Şcoala cu clasele I-VIII
Braniştea, judeţul Bistriţa-Năsăud

DARURILE TOAMNEI

Coşu-i plin de fructe dulci,
Mere, pere, prune, nuci.
O lădiţă cu legume
Am cules şi ele-s bune.

Frunza este ruginie,
Pleacă-n stoluri păsările.
Iar când plouă la fereşti,
Stau cu mama la poveşti


ACOLO SUS...

Acolo sus în cer
Stă Dumnezeu.
El ne veghează,
Şi ne ocroteşte mereu

Îngerii îl preaslăvesc,
La altar mă rog.
Stelele mă cheamă
Să plec spre viitor.


FLORILE

Florile sunt minunate,
Parfumate, colorate.
Întreaga grădină e plină,
De mireasma lor fină.

Trandafiri, bujori, lalele
Cu culori îndulcitoare.
Soarele le încălzeşte,
Şi apoi le-nveseleşte


UN PAS ÎN TRECUT

Copilăria, o minune
Aş vrea s-o mai trăiesc.
Dar anii trec şi trec...
Şi noi îmbătrânim.

Când eram copil
Mereu mă jucam,
Mereu mă distram,
Şi lumea o-nveseleam.

Ne dădeam pe balansoar,
Desenam pe trotuar,
Ne dădeam cu rolele
Şi ziceam culorile.


O, IUBIREA MEA....

Aş vrea să te am în faţă,
Să mă îmbrăţişezi numai pe mine.
Să-ţi spun cuvinte tandre,
Pline de iubire.

Tu eşti cel ce îmi dă alinare
În zilele de supărare.
Dragostea mea pentru tine,
Mereu va fi cu mine.

În continuare, lucrările primite la concurs sunt prezentate în ordinea alfabetică a numelui participanţilor

Achim Bianca

clasa a VI-a
Şcoala cu clasele I-VIII
Asuaju de Sus, judeţul Maramureş

GHIOCELUL

Ghiocel mititel,
Alb şi frumuşel
Ce scoţi capul din zăpadă?
Primăvara să te vadă?
Soarele să te-ncălzească
Zăpada să se topească.
Tu, aşa micuţ cum eşti
Pe copii înveseleşti.

Ghiocel plăpând şi alb,
De ce ai ieşit de sub nea?
Încă iarna n-a plecat
Şi tu ai şi înviat.

Pare că n-ai observat,
Că e frig şi-a îngheţat
Bagă-te în pământ
Şi revii când e mai cald.

Când iarna a trecut,
A ieşit de sub pământ
Să ne spună cu căldură
C-a sosit primăvara cea bună.

Alte flori vor apărea,
Narcise, brânduşi şi-o viorea.
Dar tu eşti mai frumos,
Zici că eşti un înger bucuros.

Ghiocel mititel,
Ce scuturi din clopoţel
Primăvara să te vadă
Că ai venit la noi în ţară!


PRIMĂVARA

Primăvara a sosit
Şi pe toţi ne-a-nveselit.
Toţi copiii au ieşit,
Ca s-o întâmpine privind.

Este cald[ă, este bună,
Cum a fost şi pân-acuma.
Ea ne-aduce soarele,
Iarba şi păsărelele.

Florile înfloresc,
Iar copacii înmuguresc.
Păsările zboară-n văzduh,
Se înalţă cât mai sus.

Animale ies afară
Ca s-o vadă iară.
Primăvara cea frumoasă,
Ne-a adus bucurie-n casă.

Primăvara sărbătorim,
Paştele îl întâlnim.
Ouă roşii noi vopsim.

Pască bună noi mâncăm
Şi tare ne mai bucurăm.
Primăvara asta oare,
Ne aduce sărbătoare?


NORII CU CĂCIULI PE FRUNTE

Norii cu căciuli pe frunte,
Au adus iarna din munte,
Să coboare de pe creste
Frumoasă ca o poveste!

Mai întâi a pus pe stradă,
Un covor alb de zăpadă
Albe flori a prins în ramuri
A pictat steluţe-n geamuri.

Geamurile îngheţate
Zici că erau afumate.
Cu petale albe-n geam
Ca şi o perdea cu val.

Iarna se duce
Şi vine primăvara dulce
Copacii înmuguresc,
Florile iar înfloresc.

Vestitorii au sosit
De sub pământ au ieşit.
Cu căciuli albe pe cap
Clopoţesc frumos în prag.

Ne vesteşte primăvara
Că a sosit în toată ţara.
Mii de fete şi copii
Se joacă prin livezi.


OMUL DE ZĂPADĂ

Lângă tine, lângă stradă,
Şade omul de zăpadă.
L-am făcut cu mâna mea,
Din covorul alb de nea.

Cade, ninge, cade ger,
Eu mă joc frumos cu el.
Însă când afară-i soare,
E topit de supărare.

Iar când este frig afară,
Este bucuros iară.
Şi se bucură cu noi,
Că ne ajută la nevoie.

El se joacă iar cu noi,
Cu zăpadă din nori
După el noi ne ascundeam,
Cu bulgări noi ne jucăm
Şi pe el îl nimeream.

El este un fel de scut,
Că ne-ajută când mă lupt.
El bine mă-ngrijeşte,
Că nimeni nu mă loveşte.


SĂRBĂTORILE

Sărbătorile au sosit
Şi cu drag ne-am pregătit.
De toate avem pe masă
Ca la noi, la orice casă.

Ele sunt frumoase,
Ca în visele noastre.
Lângă coşul pregătit
Stă foarte fericit.

Paştele noi aşteptăm,
De toate noi savurăm.
Ouă proaspete vopsim
În multe culori le potrivim.

Cu toată familia,
Ne distrăm toată seara.
Paştele-l sărbătorim
Pască cu vin noi servim.

Spre biserică pornim,
Lui Iisus să-i mulţumim.
Că de toate El ne-a dat,
Tot ce-n lume era drag.

Pască noi mâncăm
Şi tare ne mai distrăm.
Ouă noi ciocnim
Câte doi ne potrivim.

Achiţei Călin

clasa a VIII-a
Şcoala Lunca Cetăţuii
judeţul Iaşi

COPILĂRIA

Lumea mea e-o fantezie
Şi la fel ca-n poezie,
Orice rimă, orice vers
Are, totuşi, înţeles.

Când mă gândesc la trecut,
Nu ştiu, doamne, ce-am făcut
Ce-am făcut şi ce-o să fie...
Unde zbori copilărie?

Îmi eşti dragă şi-mi eşti dulce
Nicăieri nu m-aş mai duce,
Tu n-ai griji, nu ai probleme
Şi-mi surâzi din altă vreme.


MAMA

Nu e rău şi nu e bine
Nu e stup fără albine,
Nu-i scrisoare fără veste
Nici bunic fără poveste.

Mamă fără de iubire
Zâmbet fără fericire,
Nu e munte fără stânci
Nu e mamă fără prunci.

Ne învaţă, ne înalţă
E a ta pentru o viaţă,
Cel mai scump lucru din lume
Este mama şi-al ei nume.

Acunune Ana-Maria

clasa a VII-a
Şcoala Nr. 130 “Luceafărul”
Bucureşti

CĂLĂTORI PRIN EUROPA

Într-o zi însorită de mai,
În jurul unui pai,
Două furnici puse pe şotii
Aveau spontane idei:
Să plece pe spatele a doi porumbei
Prin Europa.

În Paris, ele au văzut
Turnul Eiffel, tot, până sus,
Farul de la Alexandria au vizitat,
Şi acolo, o masă bună au luat.
Apoi, pe lângă Colosseum au trecut,
Cu antenele în vânt,
Şi cu admiraţie au privit
Ce romanii au construit,
În Norvegia, pe fiorduri s-au bronzat
Şi în Mare Baltică au înotat.

Adam Roxana-Elena

clasa a VII-a
Şcoala cu clasele I-VIII Buda
comuna Răchitoasa, judeţul Bacău

TOAMNA PLOIOASĂ

Este toamnă-n toată ţara
Şi-avem ploi cu grămada.
Noi suntem chiar fericiţi,
Toamna are soare cu dinţi.

Toamna care a sosit
Copacii a desfrunzit
Şi iarba a ruginit,
Flori multe a vestejit.

Când afară ne aflăm
Natura noi o pictăm
Şi mai râdem puţintel,
Soarele e berc şi chel.


A TRECUT IARNA

A plecat nebuna iarnă
Lăsând loc la primăvară,
Cu mantii de viorele,
Brebenei şi albăstrele.

Păsările ciripesc,
Fluturii se-ndrăgostesc,
Albina nevinovată
Iar aleargă prin livadă.

În grădina mamei mele
Au crescut multe lalele.
Le-am cules, le-am pus în glastră
Într-o vază pe fereastră.


IARNA

Stau la geam şi privesc
Cum cad fulgii şi sclipesc
Şi se-aştern în covor dens,
Pare că viaţa are-un sens.

Fulgii cad pe lângă geam,
Eu privind la ei… râdeam.
În tăcere cugetam
Săniuţa o mai am?


DATINILE

Din moşi-strămoşi am moştenit
Cuvinte dragi ce le-am păstrat
Închise într-un cufăr de fier
C-un lacăt de argint străjer.

Din când în când îmi amintesc
De cufăr şi cu drag povestesc
Că vechiul lacăt de argint
Ascunde zestrea unui sfânt.


VINO VARĂ MAI DEGRABĂ

Vino vară mai degrabă
Intră şi la mine-n ogradă,
Că te-aştept cu nerăbdare
Flori s-aduci mirositoare,

Pe uliţele satului
Stârnesc colbul drumului
Cu piciorul gol, desculţ,
Îmi place să mă dezmăţ.

Vară, vară, draga mea,
Bucuri inimioara mea
Ne-aduci fructe, flori şi soare
Şi multă, multă culoare.

Aicoboae Daria-Ioana

clasa a V-a
Şcoala cu clasele I-VIII Nr. 2
Vatra Dornei, judeţul Suceava

COPILĂRII DIFERITE

Să fii copil e minunat!
Să fii iubit şi protejat,
De dragoste înconjurat,
De mamă, tată şi bunici
Care întreabă mai mereu:
Ce îţi doreşti, copilul meu?

Dar toţi copiii sunt iubiţi
De mamă, tată şi bunici?
Acei copii fără de casă,
Şi fără dragostea de mamă,
Pot spune oare răspicat:
Să fii copil e minunat?!


FRUMUSEŢEA COPILĂRIEI

De multe ori m-am întrebat
Ce poate fi mai minunat
Decât a ta copilărie
Plină de veselie
De jocuri şi de jucării
Şi multe prietenii.

E vreme de cânt şi joc
Şi nu o poţi opri în loc...
Ea trece, nu se mai întoarce
Şi nu o să mai ai ce face.

Acum e vremea să zburdăm,
Cu mingea să ne jucăm,
Pe dealuri să alergăm,
Şi să cântăm şi să dansăm,
De vremea copilăriei,
Să ne bucurăm !


FERICIRE

Ce-i mai frumos oare pe lume
Decât să cânţi şi să te joci,
Să ai prieteni o mulţime
Şi bucuria s-o cunoşti?!
Prin cărţi, caiete
Şi creioane colorate,
Poveşti cu zâne şi desene animate…
Să mergem la cules de flori,
Când roua udă iarba-n zori,
Să cântăm cu veselie
Despre ea, copilărie.


COPILĂRIE

Copilăria e o floare,
O stea pentru fiecare,
Cu mii şi mii de petale
Care se-ntind pân’ la soare.

De pe-naltul curcubeu
O mulţime de copii,
Printre mii de jucării,
Sar la joacă, fac un zmeu,
Se învârt şi se rotesc
Până ce ameţesc.

Dar trece minunea mea,
Floare de nu-mă-uita,
Rămân doar mii de petale,
Amintiri noi ies în cale…
Nu mai vezi copii în curcubeu,
Copilăria sunt chiar eu.


FRUNZA

Ca o zână ni se-arată,
Ca o scoică sau o stea;
Verde, galbenă, roşcată
Sau cu-aspect de peruzea.

O privesc cum se desprinde
Şi alunecă în vânt
Simt dorul de-a o cuprinde -
Să-i şoptesc chiar un descânt:

"Frunză rară, frunză-n dungă,
Mai stai la noi, nu pleca.
Iarna rece te alungă,
Dar eu te voi apăra".

Enescu Anais

clasa a V-a
Şcoala “Paul Bănică“
Târgovişte, judeţul Dâmboviţa

MIHAI EMINESCU

- Dragă poet iubitor,
De ce eşti aşa domol?
- Copile, cum să nu fiu,
Dacă nu mai pot să vin
În poiana din cerdac
Unde totu-i fermecat.
Acum unde-s eu copile,
Să ştii că nu-i aşa bine.
Aş da viaţa-napoi
Ca să fiu acum ca voi,
Să mă joc vara-n zăvoi,
Şi s-ascult un piţigoi.


MOTĂNELUL

Eu sunt un motan hazliu
Şi de şotii mă cam ţiu.
În cămară la bunica,
Mâncai toata smântânica.
Puişorii de găină
Îi mănânc mâine la cină.
Şoriceii de prin casă,
Stau la bunica pe masă.

Anchidin Georgiana

clasa a VIII-a
Grupul Şcolar “Carmen Sylva“
Eforie Sud, judeţul Constanţa

CEASUL

Ceasul este cel care
Marchează trecerea timpului
El ne arată chiar şi secundele
Şi tot el ne indică terminarea zilei.

Timpul înaintează foarte repede
Precum vântul, lăsând în urmă
De rareori rele şi, de obicei, bune
El nu lasă ceasul să se odihnească.

Nu lenevi nici tu căci pierzi minute
Importante din viaţă, deoarece
Mai târziu o să te
Gândeşti la ele....


SCHIMBAREA TIMPULUI

Dacă aş putea
Să opresc iar timpul
Aş face asta
Şi mi-aş urma destinul...

Dar ce n-aş dărui
Să întorc timpul
Să mă cufund în mine
Pentru a fi copil.

Dar niciodată
Nu o să am ocazia
Căci el doar înaintează
Repede ca lumina...


TRECEREA TIMPULUI

Îmi aduc aminte,
Că atunci când eram mică
Nu ştiam de tristeţe
Şi nu aveam nicio grijă...

În vârsta palatelor fermecate
Viaţa este frumoasă,
Aştepţi zâne bune
Şi nu te duci la muncă.

Acum sunt mare,
Am multe de făcut
Chiar dacă n-am probleme
De basme şi jucării am uitat.

Dar nu am uitat copilăria,
Parcă ieri am fost copil
Abia acum îmi dau seama
Ce repede a trecut timpul!

Dar de ce trebuie
Să-mi plâng copilăria,
Când voi fi la bătrâneţe
O să-mi aduc aminte de clipele acestea.

Andrei Sebastian

clasa a V-a
Şcoala “Adam Müller Guttenbrunn“
Zăbrani, judeţul Arad

ODĂ LUI EMINESCU

Lumina zilei străluceşte
Crângul e iarăşi înverzit
Şi muguri dau curând în floare
Şi eu te caut, poet iubit...

Îţi caut calea, pasul, urma,
Cuvintele rămase-n veşnicie
Un nume port întotdeauna
Un Eminescu cu mândrie.

Şi urmez fluturii pe cale
De drum sunt puţin ostenit,
De-ar fi să te-ntâlnesc poet
Cred că aş fi de neclintit.


POPAS CU ADIERI DE PRIMĂVARĂ

Primăvara a venit
Câmpul iar a înverzit
Florile prind iarăşi viaţă
Fluturii le sorb dulceaţă.
Oamenii privesc cu drag
Tablou frumos de primăvară
Şi peste-ntregul satul
A nins cu pomi a mia oară.
Şi din coroana lor stufoasă
Miresme îmbietoare se răsfaţă
Culori şi mii de flori
Prind viaţă după viaţă
Cu fiecare mugur înflorit
Începe-a primăverii dimineaţă.


VARA

Păsări în stol ciripesc
Pe cer, razele sclipesc
Totu-i în jur armonie
Florile cu drag te-mbie.

Mama face coroniţe
Pentru câteva fetiţe
Mie îmi spune poveşti
Despre flori împărăteşti.

Zumzăie natura toată
Pe cărări de vis ne poartă
Vară eşti un paradis
În sufletu-mi te-am închis.


FRUNZELE AU RUGINIT A TOAMNĂ

Frunzele au ruginit a toamnă
Vântul le poartă nestingherit
Nu vezi nimic pe câmp să doarmă
De zor, sunt toate purtate
Şi de adieri de vânt, într-una mângâiate.

Frunzele au ruginit a toamnă
Şi parcul este arămiu
Tablou frumos pictat,
De mulţi e admirat
Şi frunza viilor e arămie
E toamna cea frumoasă, argintie.


FLORI DE GHEAŢĂ

A început din nou să ningă
Pe la toate casele e fum
Merg copiii să se prindă
În jocuri de nea, acum.

Bucuroşi şi-mbujoraţi
De fulgi de cristal spălaţi
Se avântă-n jocul lor
Făcând bulgăraşi de zor.

Flori de gheaţă la fereşti
Îngeraşi dumnezeieşti
Copilaşi cuminţi ascultă
Basme spuse pe-nserat
De pe hotar minunat.

Anghelache Cosmin

clasa a V-a
Şcoala cu clasele I-VIII
Greaca, judeţul Giurgiu

IARNA

Stau în casă şi privesc
Fulgii albi ce strălucesc.
Se aştern ca un covor
Mare, gros, ocrotitor.

Iar copiii pe afară,
Cu săniuţele zboară.
Fac oameni de zăpadă,
Cad, se-mping prin zăpadă.


PĂDUREA

Din minunile naturii,
Este şi chipul pădurii.
E un peisaj frumos
Şi tot timpul bucuros.

Primăvara o-nverzeşte
Toamna o îngălbeneşte,
Iară iarna o albeşte
Cine oare n-o doreşte?

Toate animalele,
Iepuri, căprioarele
Unde s-or adăposti,
De pădure n-ar mai fi?


CĂŢELUŞUL SUPĂRAT

Căţeluşul roade-un os,
Şi tare e morocănos.
Are urechile pleoştite,
Coada-n jos,
Nasul uscat,
Şi e tare supărat,
Că este nevinovat,
Iar stăpânul l-a certat.


FLUTURAŞUL

Cum soarele a răsărit,
Fluturaşul a ieşit.
În mii şi sute de culori,
Străbătând chiar până-n nori.

Şi zburând din floare-n floare
Dimineaţa pe răcoare,
Şi apoi pe-un curcubeu,
M-aş fi dus şi eu.


FLORILE

În grădină au răsărit,
Floricele, albăstrele,
Şi eu mă mândresc cu ele,
Că sunt prietenele mele.

Dimineaţa le privesc
Cu dragoste le îngrijesc,
Un zâmbet le dăruiesc,
Căci şi ele mă iubesc.

Anton Luminiţa-Petronela

clasa a VII-a
Şcoala cu clasele I-VIII Buda
comuna Răchitoasa, judeţul Bacău

NOAPTE GREA

Afară-i noapte, plouă ne-ncetat
Iar eu stau şi privesc pe geam.
Câte nopţi împreună am petrecut,
Timpul a trecut, dar eu nu pot ca să te uit.

Pale de nori şi rar limbi de lumină
Plutesc în jurul meu
Mă-ntreb mereu dorul cine-mi alină
Că-mi este tare greu.

Cândva pe suflet bezna-ţi va cădea,
Chiar dacă o să-ţi aminteşti de mine,
Dar atunci inima mea,
Nu se va mai gândi la tine.


DECEMBRIE CU SOARE

Suntem în decembrie…
Totuşi, afară e soare,
Raze bat printre crengile goale…
Şi stau… şi aştept….
Cristale din cer să cadă
Să nu se mai vadă pământul,
Să fie acoperit de zăpadă.
Până acum nu am avut parte
Decât de vânt şi ploi;
Copiii s-au săturat
Să se joace-n noroi,
Vor să vadă căzând din cer
Câte o pană de înger.


IUBIRE DE FATĂ

Prea plină-s de iubire, răscolită,
Precum de vânt floarea pomilor e rănită
Vântul crud sufletul îmi sfâşie,
Iar eu îmi simt inima pustie.

Lumina din odaie parcă mă durea,
Iar de pe cer cădea o stea,
Pocal de lacrimi mi-am turnat să beau,
Pe fundul lui… ochii tăi străluceau.

Ce grea e despărţirea prima dată,
O dragoste sfârşită pentru o fată,
Sper însă că ne vom mai întâlni,
Şi-atunci inima ta iubind va pătimi.


LACRIMA

Tristeţea din inima mea
E urâtă şi e grea,
Iarăşi curge lacrima.
Strălucind precum o stea,
Îmi uşurează inima.


REGRET

E noapte afară,
Noapte grea e şi în inima mea,
Mă simt singură şi tristă,
Inima mi-e grea,
Am pierdut dragostea mea.

Asofiei Oana

clasa a VI-a
Şcoala cu clasele I-VIII
Erbiceni, judeţul Iaşi

PASTEL

Curge timpul
Ud şi plânge.
Cad frunzele arse a frig.
Ramurile îşi spală
Cicatricile şi-amuţesc a uitare.
Seara de toamnă
Târzie, pustie şi rece, hoinăreşte
Risipind
Miresme amărui de pelin.
Adoarme apoi
Sub ierburile arse de visând
La tulburi viscoliri.


PRIMĂVARA

Se sfarmă negurile
Se-ameţesc luminile
De plânsul zăpezilor
Şi susurul izvoarelor.

Ochii verzi ai pomilor
Stau de strajă zorilor
Să vestească tuturor
Minunea-minunilor:
Temător, dar voinicel
I-a trezit un ghiocel!


PLOAIA

Ploaia,
Invidioasă şi ameţită
Încâlceşte fuioare de beteală
Ca semn de
Leneşă şi nesimţitoare binecuvântare.

Peste fărădelegile lumii,
Peste ruinele meridianelor,
Peste spaima paralelor
Peste ruina viselor şi
Peste inima mea - cuib de furtuni.


DEZNĂDEJDE

Reflexe de purpură
Se zdrelesc, chinuit,
Pe geamul ud,
Înceţoşat de ploaia mohorâtă.
Tăcere jilavă într-o inimă
Străpezită de teamă.
Negura bolnavă de lumină
Nemiloasă ca oţelul,
Pânza ceţoasă a toamnei
Înlănţuie melodia gemută
A ceasului negru.
Paşii zglobii ai zorilor
Rătăcesc, rătăcesc….


POEZIA

Gângav, şchiop, saşiu,
Cuvântul cârâie răguşit
Şi scheaună zgârcit.
Cuvântul,
Tăcut şi uimit,
Păşeşte prin zile mute
Şi clipeşte zgârcit.
Sprinten îşi plouă cuvântul
Floarea visului, vrăjit,
Umbră şi lumină, în eternitate.

Bancău Andreea

clasa a VII-a
Şcoala Nr.130 “Luceafărul”
Bucureşti

COPILĂRIE, ÎNTOARCE-TE...

Pe aripi de înger mereu zburam,
Cu zâne tot timpul eu mă jucam.
Pe pagini de basm eu am plutit,
Basm minunat “copilărie” numit.

Dar copil eu nu mai sunt,
Căci am crescut şi mă încrunt:
- Unde sunt zânele mele,
Îngeri, magie şi stele?

O, copilărie, basm frumos,
De ce-ai plecat şi nu te-ai mai întors?
Pe aripi de vânt te-ai depărtat,
Şi amintiri doar mi-ai lăsat.

Barbu Cătălina

clasa a V-a
Palatul Copiilor
Târgovişte, judeţul Dâmboviţa

HAIKU

1
Mica pasăre
Se aşază sfioasă
Pe umărul meu.

2
Bobocul firav
Apare fără vlagă,
Plin de străluciri.

3
Toporaş plăpând -
Picăturile calde
Îl mângâie.

4
Printre razele
Pline de bucurie
Stau licuricii.

5
O picătură
De pe ramura verde
Se desprinde lin.

6
Ghiocelul blând
Sub razele soarelui
Se dezveleşte.

7
Frunze străvezii
Clătinate de vânt
Deasupra lacului.

8
Nufărul aşteaptă
La umbra unei sălcii
Lumina caldă.

Bej Larisa

clasa a V-a
Şcoala “Adam Müller Guttenbrunn”
Zăbrani, judeţul Arad

SPICUL

Iar sub spic de pai lipit
Doarme gândul meu voit
Totu-i galben colorat
Zici că nu-i adevărat.

Iau un spic şi uşurel
Încep să înşir pe el
Pietricele mărunţele
Să îi fac mamei mărgele.

Şi din galben-violet
Zâmbetele se-mpletesc
Toate-s astăzi armonie
La fel toate, se iubesc.


PRIMĂVARA

Primăvară, dragă-mi eşti
Bucurii când dăruieşti
Din înaltul cerului,
Glasul porumbelului.

Primăvară te iubesc
Te aştept, te chem întruna
Fiindcă tu mă ştii prea bine
Şi ca tine nu-i nici una.

Primăvară, primăvară
Vino pe la mine iară
Pune-mi cunună pe frunte
Şi-ţi promit să fiu cuminte.


PE DRUM

Pe drum trecut-a frumuşica
Şi toţi flăcăii o zăriră
Iar astăzi când prin faţa casei
Trecu, păru că nu ne miră...
Sfioasă şi frumoasă între toate
Păşea înaltă şi semeaţă
Avea în ochi acea sclipire
De serioasă şi glumeaţă.
Cu rochia-i roşie ca focul
Îndată, mândra fată fu zărită
De trecători intens admirată
Plecând din când în când privirea
Le zâmbea înviorată.
Pe drum mai trec adesea fete
Însă nici una nu-i ca ea:
Are acel fără de nume
În glas îşi pune dragostea,
Trece zâmbind,
La unele remarci roşind.
Pe drum trecu
Frumuşica satului
În urma ei suspină suflarea
Dacă n-ai să o recunoşti să ştii
Că-i fata ce-are ochii precum marea.


STELUŢA ŞI LUNA

Steluţa şi luna,
Două surori poţi spune
Ce îşi dau, cu drag,
Seara mâna.

Lucie şi vie
Steluţa sclipeşte
Transmite energie
Şi sufleteşte ne îmbogăţeşte.

Când luna se-ntristează uneori
Şi nu-şi mai vede lumina de nori
Steluţa nu stă locului
Şi dă din strălucire
Şi surorii sale, născută din iubire.

Steluţa şi luna
De-atunci mai mereu voioase
Ne povestesc despre iubiri
Ne dăruiesc a lor lumină
Şi ştim cu toţi
Căldura lor, de dragoste cât e de plină.


GHIOCELUL

E făcut parcă anume
Pentru a purta un nume
Ghiocelul - clopoţel
Este foarte mititel.

Iubeşte să iasă afară
Să ne încânte privirea
De albul său minunat
Cu puţin verde pătat.

Gingaş şi dornic de joacă
Pe toţi copiii provoacă
Să-l culeagă, să-i pună şnur
Şi să-l dea mamei în dar
De pe-al câmpiei hotar.

Şi frumos cules de noi,
Scuturându-şi picăturile de rouă,
Să nu ştie că ne plouă,
Iar mamei să-i dea
Tot ce vrea inima sa.

Blomstein Denisa

clasa a V-a
Şcoala cu clasele I-VIII “Ioan Slavici”
Tăuţii de Sus, judeţul Maramureş

GÂNDĂREAŢA NĂZDRĂVANĂ

M-am gândit
Să mă distrez,
Un papuc eu să pictez
Cu o pensulă subţire
Eu pictez.

M-am gândit
Să mă distrez,
O maşinã să creez,
Cu lipici să o lipesc
Eu creez.

M-am gândit
Să mă distrez,
Cu o pară să jonglez,
Cu o pară mititică
Eu jonglez.
M-am gândit bine?


BRADUL

Bradul nostru de pe deal
Este verde an de an,
Primăvara a sosit
Cucul iarăşi a venit.

Cucul cântă ne-ncetat,
Bradul parcă-a ascultat
Tot ce cucul a cântat
Nici un pic nu s-a mişcat.

Haideţi şi voi!
Primăvara este în toi
Căci bradul şi cucul
Sunt din nou cu noi.


MAMA MEA

Mama mea e cea mai bună
Are tot ce ţi-ai dori,
Frumuseţe, bunătate,
Ochii veseli zi de zi.

Mama mea este doar una
Toată ziua lucrează-ntruna
Florile ea le-ngrijeşte
Şi cu drag le ocroteşte.

Mama mea e gospodină
Are chiar şi o grădină,
O grădină minunată
Haideţi s-o vedem de-ndată.


CASA MEA

Toată ziua ne-am jucat
În căsuţa noastră dragă,
Nimeni nu ne-a întrebat
Dacă vrem puţin afară.

Seară se făcu de-ndată,
Mama intră supărată,
Noi cu toţii o priveam
Şi pe mama o întrebam:

“Pentru ce te-ai supărat
Şi ochii ţi s-au udat?”
Mama spuse necăjită:

“Vreau ca totul să dispară,
Camera să fie goală
Şi curată cum a fost
Fără mizerie pe jos!”

Noi în grabă am sărit
S-adunăm ce-am murdărit,
Vorba mamei este sfântă.


ŞCOALA “IOAN SLAVICI”

Şcoala “Ioan Slavici”
Este şcoala mea,
Aici a învăţat
Şi bunica mea.

Anii au trecut
După cum vedem,
În această şcoală
Este un mister.

Vreţi să ştiţi misterul?
Da! Am să vi-l spun:
În această şcoală
Mulţi au poposit.

Nu s-au odihnit
Ei au învăţat
Cu profesori simpli, dar de neuitat
Tot ce s-a predat.

Mare bucurie
În această şcoală
Pare ca să fie
O aniversare, pentru fiecare.

Breahnă Mădălina

clasa a VIII-a
Şcoala cu clasele I-VIII Budă
comuna Răchitoasa, judeţul Bacău

CUVINTE FERMECATE

Sunt copil politicos!
Eu ştiu să mă port frumos,
Ştiu cuvinte fermecate:
"Mulţumesc!" şi "Te rog frumos!"
Îmi sunt de mare folos.

"Sărut mâna!" cu glas tare
Îi spun bunicii la plecare.
La prânz acasă când sosesc
"Bună ziua!" glăsuiesc.

Pe stradă pe oricine întâlnesc,
"Bună ziua!" îi doresc,
Respectul îl port mereu
Şi prietenului meu.

Aceste cuvinte fermecate
Mama mi le-a dăruit,
Nu le voi uita niciodată
Cât pe lume voi trăi.


ECOUL

Aud un sunet
Venit de departe
Parcă-i adus de vântul,
Ce-mi trece prin păr
Iar eu speriată
Mă-ntreb: "De ce? De ce?"

Oare sã fie adus
Din pădurea cea deasă?
Aud,… să fie glasul unui om ţicnit?
Nimeni nu ştie ce se aude
Nici măcar eu…
Şi iar mă întreb: "De ce? De ce?"

Deodată vorbind mai tare,
Mi-aduc aminte de vorba bunicii,
Când îmi spunea odată,
Să nu mă sperii,
Când vorbesc mai tare
Şi se aude ecoul: "De ce? De ce?"
CUVÂNTUL BUN AL MAMEI

Cuvântul bun al mamei
Nu-l lepăda copile,
Cât va mai fi pe lume
Să ai urechi şi zile,
Te-nvaţă ce e bine.
Să-i asculţi vorbele toate,
Că nu e nimeni pe lume
Ca ea, să ţi le arate.


GHIOCELUL

La noi iarăşi a sosit
Ghiocelul cel iubit
Să vestească-n toată ţara
Că soseşte primăvara!

Cu alaiul ei de flori,
Ciripit de păsărele,
Zumzetele de albine,
Ce se-aud prin floricele.


IARNA VOIOASĂ

Iarna a venit în zori,
La fereastră a pus flori.
Cojocul alb de zăpadă
Îmbracă o ţară-ntreagă.

Cu bulgării de zăpadă
Iarna noi ne jucăm,
Peste zi iar ne distrăm,
Pe la uşi noi colindăm,
Dulciuri ca să căpătăm.

Cât de veseli suntem noi,
Că iarna ne-aduce fulgi noi.
Cu zăpadă ne jucăm
Şi cu bulgări aruncăm.

Brighiu Andrada

clasa a VI-a
Şcoala Nr.130 “Luceafărul”
Bucureşti

ZIUA EUROPEI

Azi în prag de sărbătoare
Europa e mândră tare
Cu toate oraşele sale
Înşirate ca petale
Toate vor să o slăvească
Europa s-o cinstească!

Londra, Praga şi Parisul
Vor s-arate paradisul
Madrid, Berlin şi Bruxelles
Vor să facă tot la fel!
Competiţia e-n toi
Când ne alăturăm şi noi
Cu a noastră dibăcie,
De a concura cu oricine.

Bucă Lavinia

clasa a VII-a
Şcoala cu clasele I-VIII
Stejaru, judeţul Teleorman

LAURI PENTRU EMINESCU

La 15 ianuarie s-a născut
Un copilaş ce n-a avut
O viaţă, cu un bun început.

Însă, el nu ştia
Că, pe zi ce trecea,
Poet el devenea
Şi darul şi-l de dezvolta.

A plecat din ţara lui
Pentru a studia,
Pentru a-şi crea o viaţă
Plină de glorie,
Cu lauri de istorie,
O istorie pusă în vers,
O iubire cu nou sens.

Dacă lacul l-a-nţeles
Şi-n pădure a purces,
Unde luna-l mângâia,
Nuferii îl inspira,
Eminescu s-a trezit
Foarte repede iubit.

Luceafăr mult dorit
Noi îţi mulţumim fierbinte,
Te stimăm, te admirăm,
Azi pe 15 te-nchinăm.

Bulai Georgiana-Alexandra

clasa a VII-a
Liceul Teoretic “Lascăr Rosetti”
Răducăneni, judeţul Iaşi

NOAPTEA

Luna-i plină…
Steaua-i divină
Ziua-i lumină
Noaptea-i regină
Vântu-i balerină
Norii se-nclină
Iar pădurea blajină
Trece şi alină
Sufletul ce suspină
De dorul ce-l macină.


DOAR EU...

Doar eu văd steaua ce răsare
Doar eu vorbesc lucruri far' de sare
Doar eu ascult vocea pădurii
Doar eu merg spre infinit
Doar eu scriu povestea far'de sfârşit
Doar eu citesc şi-abia-ndrăznesc
Să spun ceva, să desluşesc,
Dar mă opresc, îmi amintesc:
Trebuie să sfârşesc.


SALUT

Sunt eu…
Nu cea dinainte
Sunt altă fiinţă
Alt suflet
Altă inimă care bate
Eu sunt vântul
Ce alină sufletul oricărui om
Sunt ploaia ce udă tot în jur
Salut!
Sunt eu...


PLOAIA

Afară-i frig
Cerul înnorat îşi picură...
Ultimele cristale peste pământ.
E târziu.
Pot însă auzi în geam
Sunetul ploii bătând încet.
Liniştea s-a aşezat
Nu e nimeni afară
Doar un copil umblă pe stradă
E sărman dar fericit
Ploaia aducându-i liniştea.


IARNA

De ce vii tu aşa devreme?
De ce atât de friguroasă!
Cu viscole-urlete negre
Pe la geamuri!?...

De ce vii, atât de albă?
Cu cristale mici de gheaţă,
Cu mormane de zăpadă -
Sloi de gheaţă!
De ce ne vii aşa şireat-o:
Atât de mult eşti aşteptată!...

Busuioc Anda-Maria

clasa a V-a
Şcoala “General Nicolae Şova”
Poduri, judeţul Bacău

PRIMĂVARA

Vino cu mine
Pe căi mai line
Şi vom zbura prin zări
Peste mii şi mii de ţări.

Calea să-ţi fie
Drum cu bucurie
Zi de zi să-ţi pară
Zi de primăvară.

Martie coboară
Pe aripi de primăvară
Şi din zborul lui vrăjit
Fericire vă transmit.


RÂNDUNICA

Mă numesc Rândunică
De joacă nu mi-e frică
Toată ziua zbor
Chiar şi prin ogor.

Zi de zi muncesc,
Puii să mi-i cresc.
Lumea o întâlnesc
Şi în cuib locuiesc.


SCRISOARE

Din când în când îmi spui,
Dragă verişoară,
Despre viaţă, bucurii,
Lumea ce ne înconjoară.

Îţi răspund mereu
Chiar de nu-ţi scriu un eseu.
Îţi răspund prin vorbe
Că eşti plecată departe.

Acum îţi scriu
Şi mai târziu,
Şi aştept cu nerăbdare
Următoarea ta scrisoare.


IEPURAŞUL

Iepuraşul ţop-ţop-ţop,
Nu se teme de potop.
Vine repede cu spor
Fuga, fuga prin ogor.

Noi cu drag îl aşteptăm
Şi în braţe îl luăm.
Liber n-o să-l mai lăsăm
Şi acasă îl păstrăm.


FURNICA ŞI PĂLĂRIA

O mulţime de pitici
Dau apă la furnici,
Furnici de rasă maronie
Ce stau în pălărie.

Pălăria înroşită
De fata vopsită,
Cu fundiţe colorate
Şi bentiţe asortate.

Buta-Alexa Francesca-Lara

clasa a VIII-a
Şcoala generală Nr.4
Mediaş, judeţul Sibiu

ANTITIMP – ANTIMOARTE

Aş şterge orice cadran, orice urmă de timp,
Aş şterge orice trecut, prezent şi viitor,
Aş şterge orice clipă chinuită şi
Lumea s-ar mişca cu încetinitorul - sau chiar deloc.

Aş şterge chiar şi viaţa timpurie
Dacă ar conta;
Şi dacă timpul n-ar mai răpi-o,

Aş şterge orice amintire din
simplu orgoliu:
Nu aş lăsa timpul să o şteargă el
Primul…

Aş şterge orice secundă, clipire sau idee de timp
Orice duşman al vieţii efemere.
Aş înceta să ascult orice puls sau ritm,
Orice semn că visu-i sfârşit.

Aş şterge întreaga lume,
Însă cu ce rost?
Până să ajung s-o şterg pe toată,
Însuşi timpul mă va şterge pe mine…


CHINTESENŢĂ

Împotriva cui luptăm
Noi amândoi
Pentru a ne câştiga dreptul la fericire?
Suntem amândoi făcuţi din
Foc, Apă, Pământ şi Aer.
O fi oare fericirea chintesenţa noastră?
De ce nu ne simţim împliniţi?
Şi, mai presus de toate,
Ce preţ are fericirea?
Poate c-o plătim cu lacrimi, tristeţe, supliciu.
Poate că doar prin durere
Fericirea ne va fi argumentată.
Poate doar dacă am suferi înainte
Am putea fi cu adevărat fericiţi.
Poate că tristeţea face parte din fericire.
Şi abia după durere
Fericirea va fi incontrolabilă,
Nebună, egoistă, iresponsabilă.
Cum putem şti
Când nici măcar… nu ştim cine suntem?
Doi simpli oameni care luptă
Dar nu ştiu împotriva cui şi care este câştigul.
N-ai vrea mai bine să lăsăm la o parte
Strategia şi planurile de război,
Să le uităm, să le negăm existenţa?
Poate aşa ne-am scuti de suferinţă…
(oare şi de fericire totodată…?)
Vom avea destul timp şi pentru lucruri inutile.
Ce rost are?
Spune-mi, străinule!
Tu crezi că o lacrimă vărsată
Moare deîndată?
Căci eu ştiu că abia atunci îşi câştigă
Dreptul la viaţă, abia atunci începe să trăiască.
Mai bine ne acceptăm aşa…
Diformi, incompleţi.
Dacă fericirea ne-ar desăvârşi
Am mai avea oare motive pentru a trăi?
Nu crezi că este şi tristeţea benefică?
Ne face să tânjim după fericire,
Să dorim s-o cuprindem în palmă.
Împotriva cui luptăm
Noi amândoi
Pentru a ne câştiga dreptul la fericire?
Suntem amândoi făcuţi din
Foc, Apă, Pământ şi Aer.
O fi oare fericirea chintesenţa noastră?


DOAMNE…

M-am maturizat rămânând aceeaşi…
Am crescut până ai spus Tu să mă opresc.
Pot vedea până unde decizi Tu că pot vedea.
Aud doar ce îmi este dat să aud.
Dar m-ai lăsat să simt, să gândesc şi să visez fără limite.
Şi totuşi…

Ce să caute cineva ca mine într-o lume atât de rea?
Ce lecţie m-ai trimis să-nvăţ şi, mai presus de toate,
Când o să mă-ntorc?
Chiar nu ştii
Cât de mult mă doare
Să trăiesc într-o realitate în care nimeni nu mă înţelege?
Chiar nu auzi
Cum te strig plângând în somn şi te implor
Să mă salvezi?
Chiar nu simţi
Cum caut refugiu ca o corabie lovită de furtună care…
Respiră aerul unei lumi gata să o înece?
Chiar nu vezi
Cum mă chinui să trăiesc printre ei,
Rugându-mă ţie să nu devin
Una de-a lor?

Să nu fiu, Doamne, te implor…
Să nu fiu indiferentă
Şi să arunc cu ură peste tot în jur,
Fără să-mi pese
Pe cine lovesc.
Nu ştii?
Nu auzi?

Nu vezi?
Nu simţi?
De ce taci?
De ce continui să mă sperii cu tăcerea ta dureroasă?
Ce jucăm noi doi incontinuu?
Ce joc absurd şi imatur?
Sau poate Tu vorbeşti…
Şi eu sunt incapabilă să aud?!
Ce drept am să te judec, Doamne?
Căci Tu oricum n-ai ţine cont de fericirile mele…
Inutile.
Tu deja m-ai binecuvântat,
Făcându-mă altfel…
Tu ai încredere în mine
Şi nu m-ai părăsit nicio clipă
Pentru că ştii că fără Tine
Nu aş fi decât
Una dintre ei…


NEMURIRE

Sfârşitul e cel care ne apără de pieire;
Sfârşitu-i nemurire.
Minte opacă,
Lasă lumina să te pătrundă,
Lasă lumina să-ţi arate
Nemurirea,
Căci eu o văd în fiecare clipă;
O simt şi-o adulmec,
O simt şi-o ating;
Nemurirea sunt eu,
Eu sunt nemurirea.

Nu voi pieri,
Ci doar voi învia,
Nu voi pleca,
Ci doar voi aştepta
O clipă-n plus faţă de alţii.

Nu vezi?
Sunt om, sunt muritor,
Sunt o străină;
Căci nici eu nu mă cunosc.
Sunt lipsă, sunt absentă,
Sunt soarele fără lumină…
Şi vreau s-o caut, să o găsesc
Mi-e dor să strălucesc!

Miros de cetină arzând,
Sunt vânt.
Miros de fân uscat,
Sunt rădăcină sub copac.
Miros de ramură de tei,
Sunt pleata salciei.

Miros de acasă,
Sunt bunica ţesând la fereastră.
Miros de viorea târzie -
Sunt poezie.
Miros de copilărie,
Sunt eu, sunt veşnicie…



NOAPTE DE DECEMBRIE ÎN ODAIA-MI CALDĂ

Noapte de decembrie în odaia-mi caldă…
Ce vis frumos trezit din amintiri!
Când chinuită-mi scriam
Versuri lângă lumânarea aproape moartă.

Noapte de decembrie luminată
De taina vechilor amanţi pustii
Al căror foc nestins era
Dorinţa de-a se întâlni.

Noapte de decembrie caldă, parfumată
De cetina ce zbiară arzând în veche sobă;
Tăcută am răpit luceafărul în palmă
Tânjind după căldura şi vraja lui curată.

Cu capul greu şi ochii stinşi,
Căzută-n visul meu aud
O doină dulce glăsuind
A dor şi-a foc nestins.

E bunica… ori bunicul
Care-mi cântă-n alinare?
Dar ei dorm pierduţi în vise
Şi vocea n-are-asemănare.

Atunci a cui e glasul chinuit
Şi plânsul blând şi rece?
E pata albă-n negru-abis
Ce după amantu-i drag jeleşte?!