Vieru Diana, clasa a VIII-a
Liceul Teoretic „Lascăr Rosetti”
Răducăneni, judeţul Iași
Liceul Teoretic „Lascăr Rosetti”
Răducăneni, judeţul Iași
Prietenia - un adevăr cuprins de minciună. Ea îți oferă iluziile mincinoase ale dragostei, împachetate într-un colet cu fundă roşie, dar şi sinceritatea unui adevăr spus într-un moment de ură...
Oare dacă am sânge de român iubesc altfel? Oare dacă sunt rrom, prietenia înseamnă altceva? Probabil că nu, însă societatea face ca şi cele mai sincere adevăruri să pară minciuni şi compromisul - adevăr indubitabil.
Şcoala noastră poate fi o lume magică alcătuită din creaturi cu zâmbete de îngeri – o şcoală prietenoasă, cum toţi ne-am dori, însă trista realitate ne loveşte în fiecare zi. Să fii diferit înseamnă să fii unic, special, însă de cele mai multe ori te face să fii respins.
Povestea Izabelei Cozma este aceea care poate dovedi cât de crudă este societatea şi cât de mare este influenţa acesteia. Cine este această fiinţă al cărui nume nu l-a auzit nimeni? Răspunsul este simplu: o fată de etnie rromă, dintr-un sat de care nu a auzit nimeni... Ce o face specială? Inteligenţa ei şi modestia de care a dat dovadă tot timpul.
Privind-o de la distanţă, o găseşti ca fiind o persoană retrasă, obişnuită, izgonită de toţi colegii pentru care culoarea pielii contează. Ana şi Adela sunt singurele persoane pe care Izabela le-a îndrăgit vreodată, singurele ajutoare pe care le-a primit vreodată. Cele două sunt românce care, într-un moment de plâns lăuntric al Izabelei, au dat dovadă de un suflet nobil; pentru ele cuvântul tuturor împotriva Izabelei nu conta.
Profesorii o iubeau pe Izabela; părinţii dădeau tot ce aveau pentru ca fata lor să nu ducă lipsă de nimic. Inteligenţa este singura calitate pe care a remarcat-o cine-va la această nevinovată copilă. Poate acesta este şi motivul pentru care colegii au izgonit-o din braţele lor, loc în care ea de fapt nu se aşezase niciodată.
Ca roman este simplu: spui “e ţigan” sau “e ţigancă”!... Însă, un suflet precum cel al Izabelei nu putea percepe dragostea la fel ca un suflet de român!?... Să fii rrom nu este un lucru anormal, ci doar este perceput diferit.
Ana şi Adela şi-au dat seama de acest lucru: dar nu era niciodată prea târziu.
Încă din primii ani de gimnaziu cele trei fete au fost cele mai bune prietene. Izabela se afla printre premianţii clasei, se simţea minunat în compania prietenelor ei deşi, adesea, auzea întrebări de genul “staţi cu o ţigancă?” peste tot. Totul a fost grozav până când aşa-zisa maturizare a fetelor le-a făcut să-şi plece urechea la ceea ce spuneau ceilalţi colegi…
Şcoala nu a mai fost prietenoasă pentru Izabela, iar influenţa colegilor asupra Anei şi Adelei a făcut ca dispreţul şi indiferenţa să-şi facă cuib în frumoasa lor prietenie.
Încetul cu încetul Izabela a fost dată la o parte de ceilalţi colegi de şcoală; Izabela s-a închis în ea, nu a vrut să mai audă de nimeni, rezultatele şcolare având un randament scăzut şi, în primul an de liceu, fata a abandonat şcoala.
Toate calităţile cu care era înzestrată s-au ascuns sub urmele lăsate de trece-rea timpului. Acum, fostele prietene nu o mai recunoşteau. Cum să o recunoască? Când trecea pe stradă era îmbrăcată cu haine simple, adeseori rupte, cu papuci murdari şi rupţi, uneori ea însăşi ferindu-se din calea fostelor colege de clasă.
Văzând nefericirea copilului şi neputinţa lui de a o face fericită pe Izabela, domnul Cozma, tatăl fetei, a devenit alcoolic, iar doamna Cozma, mama Izabelei, a fost orbită de strălucirea Occidentului în încercarea de a da o viaţă mai bună familiei şi, într-un final, a abandonat-o.
Izabela a ajuns din rău în foarte rău. Şi-a făcut prieteni printre membrii unui clan interlop, ajungând să se drogheze, să bea. Timp de doi ani a trăit pe străzile unui oraş mare, ea, născută într-o ţară mică.
Acesta a fost momentul în care lumea a început să pună altfel de întrebări: “unde este Izabela?...” , “ce face?...”
Înainte ca Izabela să împlinească optsprezece ani, toţi au auzit vestea: Izabela Cozma, în vârstă de şaptesprezece ani, a fost una din victimele confruntării dintre două mari clanuri.
A murit... De ce? Deoarece nimănui nu i-a păsat de ea, deoarece mentalitatea oamenilor concepe rromii ca fiind nişte fiinţe născute pentru a fi dispreţuite, pur şi simplu, deoarece nu sunt la fel.
Ana şi Adela s-au trezit abia după palma pe care le-a dat-o cruda ştire de la televizor şi şi-au dat seama de greşeala făcută.
La 26 de ani, Ana a devenit psiholog într-o şcoală de copii defavorizaţi, iar Adela s-a implicat în multe evenimente caritabile şi a ţinut multe discursuri pe tema discriminării rasiale, pentru a încerca să schimbe ceva, să deschidă ochii oamenilor.
Şcoala noastră poate fi prietenoasă pentru toţi!
Nu refuzaţi nimănui şansa de a se integra într-o comunitate, de a afla ce este prietenia, indiferent ce etnie ar avea, dragostea se simte la fel!
Oare dacă am sânge de român iubesc altfel? Oare dacă sunt rrom, prietenia înseamnă altceva? Probabil că nu, însă societatea face ca şi cele mai sincere adevăruri să pară minciuni şi compromisul - adevăr indubitabil.
Şcoala noastră poate fi o lume magică alcătuită din creaturi cu zâmbete de îngeri – o şcoală prietenoasă, cum toţi ne-am dori, însă trista realitate ne loveşte în fiecare zi. Să fii diferit înseamnă să fii unic, special, însă de cele mai multe ori te face să fii respins.
Povestea Izabelei Cozma este aceea care poate dovedi cât de crudă este societatea şi cât de mare este influenţa acesteia. Cine este această fiinţă al cărui nume nu l-a auzit nimeni? Răspunsul este simplu: o fată de etnie rromă, dintr-un sat de care nu a auzit nimeni... Ce o face specială? Inteligenţa ei şi modestia de care a dat dovadă tot timpul.
Privind-o de la distanţă, o găseşti ca fiind o persoană retrasă, obişnuită, izgonită de toţi colegii pentru care culoarea pielii contează. Ana şi Adela sunt singurele persoane pe care Izabela le-a îndrăgit vreodată, singurele ajutoare pe care le-a primit vreodată. Cele două sunt românce care, într-un moment de plâns lăuntric al Izabelei, au dat dovadă de un suflet nobil; pentru ele cuvântul tuturor împotriva Izabelei nu conta.
Profesorii o iubeau pe Izabela; părinţii dădeau tot ce aveau pentru ca fata lor să nu ducă lipsă de nimic. Inteligenţa este singura calitate pe care a remarcat-o cine-va la această nevinovată copilă. Poate acesta este şi motivul pentru care colegii au izgonit-o din braţele lor, loc în care ea de fapt nu se aşezase niciodată.
Ca roman este simplu: spui “e ţigan” sau “e ţigancă”!... Însă, un suflet precum cel al Izabelei nu putea percepe dragostea la fel ca un suflet de român!?... Să fii rrom nu este un lucru anormal, ci doar este perceput diferit.
Ana şi Adela şi-au dat seama de acest lucru: dar nu era niciodată prea târziu.
Încă din primii ani de gimnaziu cele trei fete au fost cele mai bune prietene. Izabela se afla printre premianţii clasei, se simţea minunat în compania prietenelor ei deşi, adesea, auzea întrebări de genul “staţi cu o ţigancă?” peste tot. Totul a fost grozav până când aşa-zisa maturizare a fetelor le-a făcut să-şi plece urechea la ceea ce spuneau ceilalţi colegi…
Şcoala nu a mai fost prietenoasă pentru Izabela, iar influenţa colegilor asupra Anei şi Adelei a făcut ca dispreţul şi indiferenţa să-şi facă cuib în frumoasa lor prietenie.
Încetul cu încetul Izabela a fost dată la o parte de ceilalţi colegi de şcoală; Izabela s-a închis în ea, nu a vrut să mai audă de nimeni, rezultatele şcolare având un randament scăzut şi, în primul an de liceu, fata a abandonat şcoala.
Toate calităţile cu care era înzestrată s-au ascuns sub urmele lăsate de trece-rea timpului. Acum, fostele prietene nu o mai recunoşteau. Cum să o recunoască? Când trecea pe stradă era îmbrăcată cu haine simple, adeseori rupte, cu papuci murdari şi rupţi, uneori ea însăşi ferindu-se din calea fostelor colege de clasă.
Văzând nefericirea copilului şi neputinţa lui de a o face fericită pe Izabela, domnul Cozma, tatăl fetei, a devenit alcoolic, iar doamna Cozma, mama Izabelei, a fost orbită de strălucirea Occidentului în încercarea de a da o viaţă mai bună familiei şi, într-un final, a abandonat-o.
Izabela a ajuns din rău în foarte rău. Şi-a făcut prieteni printre membrii unui clan interlop, ajungând să se drogheze, să bea. Timp de doi ani a trăit pe străzile unui oraş mare, ea, născută într-o ţară mică.
Acesta a fost momentul în care lumea a început să pună altfel de întrebări: “unde este Izabela?...” , “ce face?...”
Înainte ca Izabela să împlinească optsprezece ani, toţi au auzit vestea: Izabela Cozma, în vârstă de şaptesprezece ani, a fost una din victimele confruntării dintre două mari clanuri.
A murit... De ce? Deoarece nimănui nu i-a păsat de ea, deoarece mentalitatea oamenilor concepe rromii ca fiind nişte fiinţe născute pentru a fi dispreţuite, pur şi simplu, deoarece nu sunt la fel.
Ana şi Adela s-au trezit abia după palma pe care le-a dat-o cruda ştire de la televizor şi şi-au dat seama de greşeala făcută.
La 26 de ani, Ana a devenit psiholog într-o şcoală de copii defavorizaţi, iar Adela s-a implicat în multe evenimente caritabile şi a ţinut multe discursuri pe tema discriminării rasiale, pentru a încerca să schimbe ceva, să deschidă ochii oamenilor.
Şcoala noastră poate fi prietenoasă pentru toţi!
Nu refuzaţi nimănui şansa de a se integra într-o comunitate, de a afla ce este prietenia, indiferent ce etnie ar avea, dragostea se simte la fel!
