Odată, demult, pe marginea unui lac, unde seară de seară strălucea luna, şedea tristă şi amărâtă o salcie bătrână. Lumea ştia că în scorbură se află o comoară, dar nimeni nu îndrăznea să se apropie de ea, crezând că aceasta este păzită de un monstru fioros.
Într-o bună zi, un flăcău voinicel şi arătos şi-a luat inima în dinţi şi a mers acolo. Totul părea liniştit, până când băgă mâna în scorbură. Deodată, o forţă nevăzută începu să-l tragă înăuntru, până se prăbuşi. Când îşi reveni, văzu şase uşi în faţa a şase camere vopsite la fel.
Pe fiecare uşă se afla câte o ghicitoare, pe care dacă o descifrai aflai ce este în cameră.
A înţeles că în una se aflau gândaci, în alta şerpi, în alta câini fioroşi. Acum trebuia să ghicească, din cele trei încăperi, cămara cu comori şi a mai înţeles că va muri, dacă nu nimereşte încăperea.
A deschis a patra uşă şi a văzut încăperea goală. Disperat, le-a deschis şi pe următoarele, care erau tot goale. S-a prăbuşit la podea şi a murit în câteva zile de foame şi de sete. Comoara se află tot acolo, dar vă sfătuiesc să nu vă duceţi s-o căutaţi, fiindcă oricum veţi muri.