Furnicuţa

Se spune că odată, în regatul furnicilor, o furnică a ajuns eroină. Ea muncea de dimineaţă până noaptea şi avea presimţirea că se va întâmpla ceva. Într-o zi s-a dus la regele furnicilor, pe nume Paulo, i-a descris gândurile negre, dar acesta a izgonit-o, crezând că a înnebunit. Paznicii au scos-o în grabă pe poarta cea mică...
Mulţimea furnicilor s-a întristat auzind că furnicuţa cea harnică şi-a pierdut minţile. Ea a avut un vis ciudat. Se făcea că regatul lor a fost inundat. După două zile, furnicuţa a început să aibă o stare de nelinişte, s-a dus la regele Paulo şi i-a spus că trebuie să meargă numaidecât pe muntele Stâlpu Înalt. Dar regele a scos-o din nou afară.
Regina a convins o parte din furnici să meargă acolo la loc înalt, ferit de puhoaiele apelor tulburi. N-a trecut multă vreme şi în regat s-a simţit cutremur. Furnica a deschis poarta care se blocase şi i-a îndemnat pe toţi să urce muntele. Ea şi-a amintit că lăsase acasă pe fiul ei, Daniel, şi, ajungând aproape de locuinţă, îi strigă acestuia, cu ultimele puteri, să se refugieze pe înălţimi. Ea a rămas câteva minute să ia hrană, se învârtea prin magazie când auzi o bubuitură şi simţi apa deasupra ei.
După ce s-au retras puhoaiele, fiinţele din regat au descoperit furnica îneca-tă... tocmai ea care salvase mulţimea micilor vietăţi cu previziunile ei. Trist, regele Paulo, l-a luat la Palat pe fiul acesteia şi pe mormântul furnicii a scris cu litere de aur: Aici odihneşte o eroină din regatul furnicilor.
După mai mulţi ani, fiul furnicuţei a ajuns la tron, până la adânci bătrâneţe.