Lumea lui Max

Secară Bianca, clasa a VII-a
Şcoala cu clasele I-VIII
Valea Lupului, judeţul Iaşi

Era într-o dimineaţă de vară şi totul părea să fie la fel ca şi până acum. Micuţul Sebastian tocmai se trezise şi se pregătea să înceapă o nouă zi plină de năzbâtii.
Îşi luase noul său costum de explorator primit cadou de la mama sa acum ceva timp, îşi pusese în rucsac cele necesare şi pornise într-o mică expediţie pe plajă. Îl luase cu el şi pe Twinky, un căţeluş cât ghetele lui Sebastian de mare, acesta fiind în permanenţă în preajma băiatului, de multe ori fiind complice la şotiile acestuia. Ajuns pe plajă, Sebastian începu să caute printre scoici şi prin nisip obiecte ce i se păreau interesante, pe care mai apoi le aduna în rucsacul său.
În capătul plajei, unde nisipul dispărea, era o mică peşteră. Sebastian nu intrase niciodată acolo, dar acum i se păruse că zăreşte un alt băiat ascunzându-se acolo. Îi arătă lui Twinky intrarea, iar acesta, ca un detectiv, cum se credea, îşi îndreptă nasul într-acolo şi porniră amândoi pe urmele misteriosului copil.
Ajuns la intrarea peşterii, Sebastian zări pe tavanul acestuia o broască ţestoasă. Începu să râdă şi se frecă la ochi crezând că i s-a părut, dar broasca nu dispărea. Curiozitatea deveni şi mai mare văzând aceasta, iar Sebastian se adânci în peşteră. Făcuse doi paşi în interior şi simţi cum ceva îl trage în peşteră cu repeziciune. Scoase un ţipăt scurt, dar deodată se simţi în siguranţă. Nu văzu pe nimeni care să tragă de el, doar solul peşterii ce se mişca îl adusese mai aproape. Twinky văzuse o luminiţă zburând prin peşteră şi o luase la fugă după ea. Sebastian îl urmă imediat. Deodată rămase locului, parcă încremenind.
În faţa lui se deschidea o nouă lume. Ajunsese probabil la capătul peşterii. Nu era nici el sigur ce se întâmplă şi dacă ceea ce vede este doar un vis sau este real. Noua lume ce i se aşternea în faţa ochilor părea o lume de vis. Pe o piatră stătea un puşti, era cel pe care eroul nostru îl zărise când se afla pe plajă, care veni cu paşi mici spre Sebastian, întinzând mâna şi prezentându-se.
- Sunt Max, omuleţul peşterii, iar aceasta este lumea mea. Bine ai venit în ea! Ştiu că ţi se pare incredibil ce vezi aici, dar crede-mă, totul este real.
Auzind acestea, Sebastian prinse curaj şi dădu mâna cu Max, exact cum văzuse la oamenii mari, şi se prezentă şi el.
Max îl luă să îi arate împrejurimile şi să ciocnească amândoi o nucă de cocos. Max zise că acesta este felul în care cei doi devin prieteni, şi crăpase nuca în jumătate, ciocnind bucăţile întocmai ca două pahare. Sebastian bău din sucul nucii (pe care Max îl numea nectar) şi îi plăcu foarte mult. După ce s-au cunoscut mai bine, Sebastian a întrebat :
- Max, lumea ta e fantastică. Cum ai ajuns aici? Şi de unde a apărut această lume?
- Uite, am să-ţi povestesc. Acum o sută de ani eram la fel de mare ca tine şi tot atât de neastâmpărat. Locuiam tot aici, în apropierea plajei, şi nu aveam pe nimeni, deoarece eu nu mi-am cunoscut niciodată părinţii. Toată ziua umblam în lung şi-n lat căutând distracţie. Într-o zi luasem drumul ce duce spre pădure şi am mers pe acesta, când în faţă îmi apare un copac cu o scorbură pe mijloc. În interiorul scorburii am găsit un bileţel. Erau nişte date scrise pe el, mai exact erau trecute indicii pentru a ajunge pe plajă. Am urmat întocmai ce scria şi am ajuns în faţa peşterii, unde de altfel ai ajuns şi tu. Pe atunci exista o uşă mare la care am bătut de trei ori. S-a deschis şi am simţit cum ceva mă trage înăuntru. Am auzit apoi o voce ce mi-a spus : “Max, tu eşti alesul. Aici va fi casa ta dacă vei dori să rămâi. Accepţi, sau nu?” Atunci i-am spus că accept, iar vocea cuvântă: “Vei rămâne un copil pentru totdeauna, peştera aceasta va deveni lumea ta. E de ajuns să te gândeşti cum vrei să arate totul şi aşa va fi. Vei putea ieşi oricând de aici şi să mergi în lumea de afară.” La început mi s-a părut puţin ciudat, dar după ce m-am jucat puţin cu noile puteri, am decis ca aceasta să fie noua mea casă. Probabil, la intrare, l-ai văzut pe Bătrânul Ţestos. Este paznicul peşterii şi nu lasă aici decât pe cine doresc eu. A fost stăpânul peşterii până la apariţia mea. Azi hotărâsem să ies puţin în lumea ta să văd ce se mai întâmplă, dar te-am văzut afară şi m-am ascuns. Ai avut curaj să vii după mine.
- Asta da poveste de viaţă! Mai curajos decât mine a fost Twinky. El a venit primul aici. Au trecut câteva ore bune de când stau împreună cu tine. Probabil ar trebui să ajung acasă. Aş putea veni şi mâine?
- Desigur. Casa mea este şi casa prietenilor mei. Mâine, gândeşte-te că eşti aici şi vei vedea că o să ajungi într-o clipă. Acum, ia-l pe Twinky în braţe şi spune-ţi în minte :”Sunt acasă.”
O lumină orbitoare care încet s-a preschimbat într-o ploaie de culori... atât fusese totul. Sebastian a deschis ochii şi s-a trezit pe veranda casei... stând în hamacul său.
Să fi fost oare un vis? Hmm... parcă gustul nectarului se simte încă pe buzele sale...