Note de primăvară

Dis de dimineaţă am plecat în întâmpinarea primăverii, la bunici. Eram foarte bucuroasă că o să văd natura revenind la viaţă şi am luat tot ce trebuie pentru a o imortaliza într-un tablou.
Imediat ce am ajuns, am urcat în camera mea de la etaj de unde se vedea toată pădurea. Am început să pictez, dar era atâta magie, încât nu puteam să descriu totul într-un tablou. Atunci m-am gândit să scriu o compunere în care să descriu primăvara. Şi-am început să scriu, să scriu…
“La fiecare sfârşit de iarnă, vine o zeiţă frumoasă, blândă şi sfioasă, numită Primavera, zâna cu rochie de ghiocei şi toporaşi, trezeşte la viaţă întreaga natură. Ea este prima fiică a bătrânului an, cea mai tânără şi mai frumoasă. Vine de la mare depărtare, purtată de un vânticel şi însoţită de soarele cel mult aşteptat.
Cum poposeşte în părţile noastre, coboară de pe tronul ei de flori şi cu o singură privire toată natura revine la viaţă.
Soarele deşteaptă cu căldura şi lumina lui pământul, frunzele copacilor se scaldă în albastrul văzduhului, livezile s-au îmbrăcat într-o haină de sărbătoare, vântul adie molcom printre crengile înverzite ale copacilor, iar gâzele somnoroase au ieşit din ascunzişuri.
Pe geamul din camera mea se văd toate schimbările miraculoase din pădure, pesemne că Primavera a trecut pe nesimţite şi pe la noi şi-şi răsfaţă risipa în atâta alb şi roz!.
De sub covorul de frunze moarte se ivesc primii ghiocei, iar iarba a prins colţ verde, în mătăsuri lungi de vânt mirifica primăvară lasă-n urmă puf de păpădie.
Afară este un zumzet continuu şi o veselie pe la fereastră care mă invită acolo.
Câtă frumuseţe, câtă viaţă şi vitalitate peste tot locul!”
În sfârşit, am terminat compunerea, dar nimic nu ar putea să descrie cu exactitate ce simte cineva sau ce vede.