Mama

Ciobanu Geanina, clasa a VII-a
Şcoala de Arte şi Meserii
Dumeşti, judeţul Iaşi

Când zorile se strâng, departe, fără să le vezi, când frica te mistuie, când înoţi în întuneric şi nu mai găseşti calea, o călăuză apare şi te ghidează spre bine. Cu chipul de lumină, cu ochii ca de stea, cu mâinile de catifea, cu părul buclat se apropie de tine şi îţi şopteşte uşor: „Nu-ţi fie frică, sunt aici!” Cu glasul ei cristalin îţi ia durerea. E mama! Ea e mai mult decât mamă, ea ne este şi prietenă, şi profesor, şi îndrumător spre ce este bine. Îmi amintesc cum mă ţinea de mână şi mă ajuta să fac primii paşi până la masă, cum mă ajuta să fac bastonaşe, cum mă învăţa poezii, cum îmi spunea poveşti, chiar şi cum mă certa şi mă pedepsea, dar o făcea nu ca să sufăr, ci doar pentru binele meu. Ea e cea mai importantă persoană din viaţa noastră şi trebuie preţuită la fel cum ea ne preţuieşte pe noi. Cu vorbele ei dulci îţi alină orice durere, când adormi lângă ea uiţi de orice necaz.
Timpul nu pleacă pentru a se întoarce; el se duce pentru totdeauna, iar omul se naşte pentru o viaţă scurtă, el este actorul, iar noi evoluăm pe scena timpului, care îşi continuă trecerea încet şi nemilos. Clipa trebuie trăită, iar mama trebuie iubită şi preţuită, cu adevărat, fiindcă ea ne-a crescut cu trudă şi dragoste. Nimeni nu ştie câte lacrimi a vărsat pentru noi fără să ştim, fără să vrea ca noi să ne dăm seama. De cele mai multe ori s-a prefăcut că totul e bine, dar numai ea ştia ce e în sufletul ei.
Parcă, totuşi, e prea puţin o singură zi din an când o sărbătorim! Ziua de 8 Martie trebuie să fie cea mai fericită zi!