Magia timpului

Boeru Ramona, clasa a VIII-a
Grupul Şcolar „Carmen Sylva”
Eforie Sud, judeţul Constanţa

Îmi era frică, frică să nu îţi fac rău, să te ispitesc involuntar în jocul meu deosebit de periculos. Nu te puteam lăsa pradă pe tine, cea mai frumoasă pictură pe care viaţa a făcut-o. Ştiam că fiecare atom din tine a fost odată parte dintr-o stea.
Mă simţeam mică, mică pentru că lăcomia mea punea dorinţele mele pe pri-mul loc, nu siguranţa ta. Dar doar pentru că ne simţim noi mici, nu înseamnă că totul e mare.
Înainte să te cunosc, eram în proces cu lumea. Îmi doream să fac recurs de mine, dar să fiu cu tine mă motiva, percepţia timpului schimbându-se. Cu tine timpul a dobândit o cu totul altă durată, aromă şi culoare.
Cuvintele tale îmi captau mereu curiozitatea şi atenţia. Îmi doream să fiu tot ceea ce tu iubeai, îmi doream să fiu lângă tine în fiecare seară, când genele tale aveau să se îmbrăţişeze. Îmi doream seară de seară conversaţii inutile să se piardă, tăcerea să alunge cuvintele. Ştiai oricum ce doream, înainte să-ţi cer, ştiai totul des-pre mine, ştiai că unde am fost eu întunericul captura durerea, melancolia şi omora rutina.
Dar timpul mi-a tocit instinctele. Cum nu ştiam să lovesc, viaţa m-a lovit prima. Viaţa mea era seacă, lipsită de conţinut, fără aer, incapabilă să sondeze universul fără tine.
Nu contează dacă timpul nu curge uniform şi constant sau dacă trece cu mă-suri egale, el este devoratorul oricărui lucru. El te-a smuls de lângă mine, ascunzându-te în camera numită trecut. Aş fi vrut să pot opri timpul, să rămân suspendată în eternitate cu tine.
Timpul nu trece repede sau greu, timpul trece, iar noi ne schimbăm. Picături mi se preling pe alba faţă, ploaia îmi alungă din inimă regretul. Timpul s-a scurs, s-au dus anii, pe parcurs mi-am pus multe întrebări, întrebări ce nu prezintă răspunsuri pe măsura aşteptărilor, stărilor mele dionisiace.
Am descoperit că timpul este un croitor specializat în modificări, în ultimul moment face ultima mişcare, înaintează inexorabil, pe neprevăzute preia controlul şi în urma lui rămâne doar visul unei nopţi de vară...
Dar în cinstea ta, pentru că mi-ai dezgheţat inima, voi lăsa deoparte frica, nu voi deveni o fantomă fără culoare.
Amintirile frumoase îmi scaldă sufletul, îmi încălzesc întreaga fiinţă. Dar ce sunt de fapt amintirile? Sunt frânturi de viaţă? Sunt comori depozitate în sufletul uman, adunate pe aripi de suferinţă sau extaz? Nu ştiu, dar fără ele aş fi incompletă. Ele îţi păstrează amintirea vie şi, când voi închide ochii, îmi voi aduce aminte de acele momente inocente petrecute alături de tine.
În ciuda faptului că timpul este un devorator, ştiu că fiecare secundă contează. Ştiu că dacă nu ia examenul, munca studentului pe un an se prăbuşeşte, ştiu că pentru a nu se naşte prematur, pentru copil o lună este esenţială, pentru şoferul ce a evitat accidentul, câteva clipe sunt vitale.
Ceea ce tu m-ai învăţat, nu se învaţă dintr-o carte. Timpul este mulţimea tuturor stărilor Universului. Ne învaţă să trăim, să iubim, să zâmbim, să râdem, să simţim, să cântăm, să suferim. Dar pe mine tu m-ai învăţat toate astea, timpul meu este în mâinile tale, tu îmi hotărăşti destinul. Trecerea timpului m-a făcut să văd de ce nu mai eşti lângă mine. Tu ai fost doar o parte din viaţa mea, aveai datoria să mă faci să privesc lumea întreagă altfel decât cu dezinteres, erai clepsidra vieţii mele.
Foarte încet mi-am dat seama că timpul te-a aruncat în viaţa mea, pentru a mă face să înţeleg că e vital să îmi păstrez starea pozitivă. Poate toate acestea au fost în faţa mea de la început, dar întâi trebuie să crezi, şi abia apoi vezi.
Mi-am recăpătat simţurile, puterile. Nu numai corpul îl simt mai puternic, ci şi mintea şi inima. Mi-am dat seama că nu am pierdut nimic, ba chiar am avut de câştigat. Singurul lucru care într-adevăr s-a pierdut este timpul.
Am învăţat că în prezenţa timpului, viaţa este de neînvins, reuşind să doboare orice ţintă, reuşind să înfrângă orice minte are în vizor.
Am învăţat că trebuie să fie o persoană apropiată sufletului care te face fericită şi că doare mai puţin atunci când cineva te ţine de mână.
Prea mult timp am privit cu dezgust ce aveam şi prea mult timp am lăsat laţul să se înfăşoare în jurul gâtului meu.
Ştiu că nu am descoperit ce este timpul, am descoperit doar un joc pe care timpul l-a pus la cale cu mult tact .
Am mai descoperit de altfel şi că timpul este modalitatea vieţii de a face să nu se întâmple toate în acelaşi timp.
Remuşcările mi-au împânzit atâta timp fiecare celulă, am înţeles acum că eu eram cea fragilă, nu tu. Naivitatea întotdeauna m-a caracterizat, dar acum mai mult ca niciodată. Cândva îmi şopteai să nu fiu niciodată tristă că s-a terminat, doar să mă bucur că s-a întâmplat! Fericirea nu este doar un episod în drama numită viaţă. Fericirea este prezentă în viaţa noastră zi de zi, în lucruri mici, dar care dau sentimente mari. Fericirea este o stare excepţională, un şantier în continuu lucru. Descoperirea fericirii este, de fapt, descoperirea propriei persoane.
Nu-ţi căuta locul, satisfacţia şi bucuria în lumea exterioară, caută în interior. Fericirea nu este o destinaţie, ci e un mod de a trăi!
Dar este dimineaţă. O altă zi pentru a asculta... şi citi... şi iubi... Sunt doar o iubitoare de răsărituri, de începuturi, de dimineţi. Doar o alta despre care o să uiţi.
Iată că din nostalgia sfârşitului a înflorit verva începutului, un nou om, o viaţă, un rost. Ştiam că de data asta voi reuşi, căci magia se află în paşii oamenilor mărunţi.
M-ai părăsit, tinereţe, cu parfumul tău de extaz, la vămile senectuţii. Acum aştept ziua în care timpul îmi va împărtăşi adevărata sa natură. Până atunci... stau în iarbă şi cânt...