Copilul cel sărac

Casap Sebastian, clasa a VIII-a
Şcoala cu clasele I-VIII Nr.18
Timişoara, judeţul Timiş

- basm -

A fost odată un copil amărât. Era fiul unui ţăran sărac ce trăia numai din mila oamenilor. Din cauza lipsurilor materiale, sufletul acestui ţăran se înnegrise foarte mult.
Fiul lui era cel care suferea cel mai mult. El îndura bătaia, umilinţa, ocara şi nu în ultimul rând foamea. Numele lui era John şi trăia la marginea unei pădurici tinere, într-o colibă ţărănească. Deoarece tatăl lui era foarte bătrân, John era singurul care aducea un ban în casă. Ei trăiau numai din povestirile pe care John le spunea oamenilor, care îi ofereau bani umili pentru o bucată de pâine. Într-un târziu, bătrânului ţăran îi vine ceasul morţii. Acesta îi lasă pe gură de moarte o poruncă fiului său şi anume să caute în podul colibei, unde avea să găsească un cufăr vechi, ros de şoa-reci.
Bătrânul trecu peste trei zile în lumea umbrelor şi John cotrobăi prin pod o zi întreagă. Pe seară găsi un cufăr mare, fabricat din piele de dinozaur şi cu multe catarame ferecate parcă! Acum însă John se întreba la ce oare îi trebuia lui un ase-menea obiect…
Nu-i găsea utilitatea… Într-un final se hotărăşte să doarmă în cufăr. Vrând să-l deschidă, răsuceşte de trei ori cu putere cheia în închizătoarea cufărului.
Deodată cufărul îşi ia zborul şi decolează cu John la bord. Se dovedeşte că acest cufăr avea puteri magice şi-l poartă pe băiat peste mări şi ţări, peste oceane şi continente, până ce ajunge într-un tărâm în care florile cântau, iar plantele aveau culoarea albastră a azurului. Era un peisaj mirific! În această lume încântătoare John zăreşte pe vârful unui deal un castel cu multe turnuri.
Încântat de această privelişte măreaţă, băiatul plecă într-acolo.
La poarta castelului stăteau şapte străjeri înarmaţi până în dinţi. John află de la aceştia că se găsea pe tărâmul lui Dinte de Aur, un împărat mare şi bogat, dar care nu suferea nici un străin pe tărâmul său.
Gărzile îl înhăţară şi îl prezentară împăratului.
- Cine eşti şi cum cutezi să-mi calci mie împărăţia?
- Sunt un băiat amărât, care vine dintr-o lume îndepărtată, în căutarea unui trai mai bun şi a fericirii!
- Şi ce ştii să faci ca să-ţi câştigi traiul cel bun?
- Nu mare lucru… Ăăăă… Ştiu să spun poveşti!
- Poveşti? întrebă cu uimire împăratul. Ce sunt alea poveşti? Ce reprezintă?
- Păi, Măria Ta, dacă îmi permiţi, am să încep a-ţi spune una…
- Să te aud…
Şi John o alese pe cea mai frumoasă dintre ele şi o spuse cum ştia el mai bine! Stârni hazul, curiozitatea şi încântarea întregului auditoriu. Regina şi regele rămaseră încântaţi de farmecul oratoric al băiatului şi-l opriră la curtea lor.
În fiecare seară, la balurile regeşti, John încânta întreaga curte. Fata împăratului începu a prinde drag de vestitul orator, iar acestuia i-ar fi dat nasul la aşa o domniţă frumoasă şi de sânge nobil. Dar împăratul nici nu voia să audă de acest lucru,… cu toată stăruinţa împărătesei. Retras în odaia lui, John plânge îndurerat. Deodată, vede cum din cufăr iese un duh de fum, care spune că-i poate îndeplini numai o dorinţă, pe care o va alege din doua variante: fie i se va da posibilitatea unei alte călătorii într-o altă împărăţie, mult mai bogată şi al cărei rege avea să devină, fie se va întoarce în sătucul său, unde va duce un trai decent, dar fericit! John, nelacom din fire, alege a doua variantă şi, deodată se trezeşte acasă, în gospodăria pe care nu o mai recunoştea… curtea era plină de păsări, slujitorii alergau prin curte, cu diverse treburi, mătăsuri fine împodobeau ferestrele, covoare de catifea se aşterneau sub picioarele sale… Nu era un palat, dar era un conac pe cinste!
Şi din toată această agitaţie, fata de împărat nu lipsea, era acolo prezentă în visul devenit realitate. Duhul cel bun, despre care se pare că bătrânul ştiuse, îi îndeplinise băiatului cel sărac dorinţa, datorită răbdării şi mărinimiei. Pentru că era smerit şi neavid, primise ceea ce meritase într-adevăr.
Ş-am încălecat pe-o şa şi v-am spus povestea mea!