Dorneanu Diana-Andreea, clasa a VII-a
Şcoala de Arte şi Meserii
Dumeşti, judeţul Iaşi
Şcoala de Arte şi Meserii
Dumeşti, judeţul Iaşi
Este o dimineaţă dezmierdată de vântul plăpând de toamnă. Mă plimb încet pe poteca împodobită de frunzele şi nucile zdrenţuite din care curge mustul amar. Stratul gros al frunzelor galben-maroniu a reuşit să umple cărarea.
Pădurea tristă este aproape pustie. Şi-a pierdut verdele său frumos, iar acum singurii prieteni care i-au rămas sunt vântul şi frigul. Intru în pădure şi văd uimită cum totul mi se pare schimbat. Pârâiaşul şi-a păstrat limpezimea, covorul nesfârşit al multicolorelor frunze se întinde până departe, cerul, pătat de fum, a devenit gri. Şi copacii au devenit trişti, pentru că le-au plecat cântăreţii. Fiecare are o taină a sa. Soarele palid se mai zăreşte din când în când printre ramurile ascuţite, dar nu pentru mult timp, pentru că norii l-au acoperit, iar ploaia pălmuieşte parcă cu fiecare picătură trunchiurile copacilor. Fulgerele şi tunetele sperie frunzele de pe copaci şi pornesc într-un dans ameţitor, duse pe aripile vântului. Îmi deschid umbrela şi, cu paşi mărunţi şi grăbiţi, mă îndrept spre casă.
Pădurea tristă este aproape pustie. Şi-a pierdut verdele său frumos, iar acum singurii prieteni care i-au rămas sunt vântul şi frigul. Intru în pădure şi văd uimită cum totul mi se pare schimbat. Pârâiaşul şi-a păstrat limpezimea, covorul nesfârşit al multicolorelor frunze se întinde până departe, cerul, pătat de fum, a devenit gri. Şi copacii au devenit trişti, pentru că le-au plecat cântăreţii. Fiecare are o taină a sa. Soarele palid se mai zăreşte din când în când printre ramurile ascuţite, dar nu pentru mult timp, pentru că norii l-au acoperit, iar ploaia pălmuieşte parcă cu fiecare picătură trunchiurile copacilor. Fulgerele şi tunetele sperie frunzele de pe copaci şi pornesc într-un dans ameţitor, duse pe aripile vântului. Îmi deschid umbrela şi, cu paşi mărunţi şi grăbiţi, mă îndrept spre casă.
