Dulgheriu Adi-Ilie, clasa a V-a
Şcoala de Arte şi Meserii
Dumeşti, judeţul Iaşi
Dumeşti, judeţul Iaşi
E o dimineaţă caldă de primăvară, cu un soare strălucitor ce anunţă o vreme deosebită în pădurea care s-a trezit la viaţă mai de-vreme. În faţa casei lui, Aricel, care a lenevit mai mult în culcuş decât de obicei, a ieşit ca să facă gimnastica de înviorare. Cântă vesel şi mişcările le armonizează în ritmul pe care şi-l impune singur. Se gândea că, după mişcările de înviorare, nu-şi făcuse nici un plan pentru ziua de astăzi.
Cioc! Cioc! Cioc! auzi el în portiţa de la intrare. Măi, cine să fie? Cine îl vizitează aşa de dimineaţă?
Se opreşte din cântat şi merge să deschidă. Când acolo, ce să vezi? Era Ciocănitoarea! Nici nu mai ştia de când n-o mai văzuse. A, da, din toamnă, când doftoricea un pui de cinteză care îşi rupse o gheară de la picioruşul drept şi nu mai putea să-l pună în pământ. Şi ce durere avea! L-a întâlnit apoi la mai puţin de o săptămână şi puiul de cinteză şi uitase de necazul prin care a trecut. Cât despre durere, nici vorbă! Bună doftoroaie, ciocănitoarea asta! Parcă de atunci o privea cu mai mult drag.
- Aricel, vine apa mare de la pârâul de peste deal şi îţi este în pericol casa, o va lua la vale, dar şi viaţa ta e în pericol. Fugi cât poţi de repede! spuse ciocănitoarea dintr-o suflare.
- Stai să încui uşa, zise Aricel fără să se mai gândească.
- N-ai timp! Dintr-o clipă în alta apa ajunge aici. Fugi cât poţi de repede!
Aricel n-a mai stat pe gânduri, nu s-a mai uitat în urmă şi a luat-o la picior cât a putut de repede. Ciocănitoarea a zburat pe o movilă din apropiere şi, când ariciul a ajuns în dreptul ei, i-a strigat:
- Unde te grăbeşti Aricel, ai uitat că astăzi este întâi aprilie?
Aricel însă n-o băgă în seamă, dar cuvintele în răsunau ciudat în urechile lui lungi şi abia după câţiva paşi înţelese că ciocănitoarea a râs de el.
- Ştii, tocmai eram la gimnastica de înviorare şi un pic de cros nu mi-a stricat deloc. Chiar îţi mulţumesc! îi spuse cu sinceritate Aricel. E drept, uitasem că azi este întâi aprilie şi, cu siguranţă, mai sunt şi alţii care au uitat. Hai la Iepurilă!
Cioc! Cioc! Cioc! auzi el în portiţa de la intrare. Măi, cine să fie? Cine îl vizitează aşa de dimineaţă?
Se opreşte din cântat şi merge să deschidă. Când acolo, ce să vezi? Era Ciocănitoarea! Nici nu mai ştia de când n-o mai văzuse. A, da, din toamnă, când doftoricea un pui de cinteză care îşi rupse o gheară de la picioruşul drept şi nu mai putea să-l pună în pământ. Şi ce durere avea! L-a întâlnit apoi la mai puţin de o săptămână şi puiul de cinteză şi uitase de necazul prin care a trecut. Cât despre durere, nici vorbă! Bună doftoroaie, ciocănitoarea asta! Parcă de atunci o privea cu mai mult drag.
- Aricel, vine apa mare de la pârâul de peste deal şi îţi este în pericol casa, o va lua la vale, dar şi viaţa ta e în pericol. Fugi cât poţi de repede! spuse ciocănitoarea dintr-o suflare.
- Stai să încui uşa, zise Aricel fără să se mai gândească.
- N-ai timp! Dintr-o clipă în alta apa ajunge aici. Fugi cât poţi de repede!
Aricel n-a mai stat pe gânduri, nu s-a mai uitat în urmă şi a luat-o la picior cât a putut de repede. Ciocănitoarea a zburat pe o movilă din apropiere şi, când ariciul a ajuns în dreptul ei, i-a strigat:
- Unde te grăbeşti Aricel, ai uitat că astăzi este întâi aprilie?
Aricel însă n-o băgă în seamă, dar cuvintele în răsunau ciudat în urechile lui lungi şi abia după câţiva paşi înţelese că ciocănitoarea a râs de el.
- Ştii, tocmai eram la gimnastica de înviorare şi un pic de cros nu mi-a stricat deloc. Chiar îţi mulţumesc! îi spuse cu sinceritate Aricel. E drept, uitasem că azi este întâi aprilie şi, cu siguranţă, mai sunt şi alţii care au uitat. Hai la Iepurilă!
