Gemenii din argint

Mocirlan Alexandra, clasa a V-a
Şcoala Chechiş
Dumbrăviţa, judeţul Maramureş

Era o împărăteasă frumoasă, văduvă, care avea o fiică de trei ani. Aceasta era foarte frumoasă, cu părul de aur, plin de bucle de foc. Ochii îi erau albaştri ca apa limpede de izvor, iar vocea dulce ca mierea.
Când fata a împlinit 12 ani, mama sa a murit, spunându-i că alesul ei este cel care poate să-i aducă luna de pe cer. Fata s-a gândit zile în şir la ce i-a spus mama ei şi a trimis veste în ţară. Prinţii au adus tot felul de minunăţii, sperând ca prinţesa le va accepta, dar au plecat dezamăgiţi înapoi.
La curtea prinţesei se afla un ucenic de argintar care era acum foarte priceput. A cerut argintarului voie să plece şi i-a spus ce vrea să facă. Acesta a pufnit în râs:
- Ce, tu vei aduce prinţesei ce a vrut?
- Sper. Cu voia lui Dumnezeu.
- Ha, ha! Tu, pricopsitule? râse cu poftă argintarul.
- Cu voia lui Dumnezeu, voi pleca.
După ce a pornit la drum, a găsit nişte trandafiri argintii, cu spini şi flori cu totul de argint. A vrut să-i rupă, dar o voce l-a oprit:
- Te rugăm nu ne rupe! Ne-am căsătorit numai de o zi. Te rog…
- Bine, sunteţi foarte frumoşi. Puteţi să mă ajutaţi?
- Să sperăm.
- Ştiţi unde se află Luna şi cum o pot lua de pe cer, cum să culeg un colier de stele şi să ridic un palat de perle?
- Luna ştim, doar argintul de pe noi de la ea îl avem. Poţi să o prinzi cu ajutorul trandafirului de aur. Pe acesta îl ocroteşte Soarele, ori ştii şi tu că Luna şi Soarele sunt rivali, aşa că…
- Şi unde pot găsi acest trandafir?
- În ţinutul Papaya îl vei găsi, unde domneşte regele Paul. Acolo, Soarele e întotdeauna pe cer.
- Pornesc într-acolo!
Şi viteazul nostru a pornit la drum. A mers zile îndelungate, iar în final a găsit regatul mult căutat. Acolo, totul era din aur, placat cu cristal, iar Soarele bătea în ele şi le făcea să strălucească incredibil. Sfios, a intrat în palat. Toată lumea dormea, pentru că, deşi afară era lumină, oamenii erau obosiţi. I s-a părut nefiresc ca Luna să nu-şi poată etala razele-i în această împărăţie. A trecut prin multe săli, până a ajuns în una foarte frumoasă, în care o fiinţă cu păr de castane şi trup de fecioară stătea întinsă pe pat. De cum o văzu, aceasta îi luă privirea. Trezindu-se, prinţesa privi uimită la chipeşul prinţ şi pe dată se îndrăgosti de el.
- Ce cauţi în camera mea?
- Caut trandafirul de aur, tânără prinţesă! Nu te speria, te rog! A, şi tu îl doreşti? Mulţi l-au râvnit! La ce îţi trebuie?
- Îl vreau pentru a lua Luna. O voi duce prinţesei Roberta şi apoi ne vom căsători. Asta credeam că vreau,… dar acum, că te văd, nu mai sunt sigur de nimic. Parcă nu îmi pot lua ochii de la tine.
- Nici eu nu mă recunosc…
- Eu nici măcar nu sunt prinţ! îşi aminti amărât ucenicul.
- Asta nu ar fi o problemă, tata nu suportă prinţii pentru că sunt prefăcuţi, laşi, respectaţi doar pentru că au bogăţii. Acum te-aş ruga să-mi aduci mie Luna. Eu nu am văzut niciodată acest măreţ astru.
Când să-i îndeplinească dorinţa, Luna îi propune:
- Frumosule, eu am o fiică frumoasă ca o zână. Ce ai zice dacă ai vedea-o? Ţi-aş da-o chiar şi de soţie.
- NU, e prea târziu. Eu am acum alte ţeluri, a zis şi, rotind trandafirul de trei ori, Luna a intrat în floare.
Mare a fost bucuria şi uimirea prinţesei când a văzut pentru întâiaşi dată Luna. Tânăra fată a aşezat-o în tărâmul lor, aşezând ordinea firească a lucrurilor.
Fiica Lunii se uita nefericită la mândra pereche. Nu era suflet hain, aşa că le-a dăruit doi gemeni de argint cu un semn de aur în frunte. Poporul a sărbătorit zile în şir naşterea copiilor: Argint şi Arginta. Argint era curajos, voios, chipeş, paşnic, ştia să se lupte şi era interesat de astronomie. Arginta era frumoasă, inteligentă, iscusită la lucrurile de mână şi îi plăcea mult să picteze. Fraţii se înţelegeau de minune. Când a împlinit 16 ani însă, Arginta a avut un vis ciudat despre Lună, mama ei adevărată. A plecat în căutarea ei, însă fără Argint.
Acesta a călătorit săptămâni tot cu mama ei în gând. Luna o vedea, îi simţea oboseala şi deznădejdea, de aceea a luat-o în înălţimile ei de mătase. Fratele ei, cuprins de dor, a pornit şi el în lume. A trecut pe lângă o apă în care se oglindea o fiinţă extraordinară, un fel de zână, cu rochie de stele, cu un semn în frunte ca şi el. a atins balta uşor şi aceasta s-a deschis, primindu-l. O voce caldă i-a spus:
- Nu te înfricoşa! Eu sunt mama voastră.
- Aşadar, ce spunea sora mea era adevărat!
- Desigur, nu te îndoi!
Gemenii au rămas cu mama lor. După plecarea gemenilor, regina a mai născut o fetiţă blondă, de o frumuseţe uimitoare. Când a aflat de existenţa fraţilor mai mari, s-a îmbrăcat în haine sărăcăcioase şi a pornit în lumea largă. După un drum anevoios, tânăra a zărit în grădina unui palat pe frumoasa sa soră. A recunoscut-o după semnul din frunte. Fata a intrat la palat ca slugă şi, încet, s-a apropiat de Arginta. Se simţeau unite sufleteşte şi îşi petreceau mult timp împreună. Argint nu o cunoştea încă. Într-o zi, s-au întâlnit în grădină. Fetele se plimbau şi prinţul tocmai venea de la vânătoare.
- Bine v-am găsit, frumoaselor! Ce faceţi?
- Admiram florile şi povesteam.
- Domnişoară, nu am avut onoarea să ne cunoaştem. Cum te numeşti?
- Adeline, Înălţimea Voastră.
- Oare ţi-ar face plăcere să vii cu mine la bal, deseară?
- Mi-ar plăcea, dar nu pot…
- Frăţioare, interveni Arginta, nu trebuia să mergi la bal cu prinţesa Flavia?
- O, am uitat! Mama vrea să mă duc cu ea pentru a uni cele două regate şi a stabili pacea.
- Pe mine mă scuzaţi, Luminăţiile Voastre! spuse Adeline, retrăgându-se la bucătărie, iar cei doi prinţi au rămas în grădină.
- Cine este domnişoara cea frumoasă şi de unde vine? întrebă prinţul.
- Nu este o prinţesă, dar are un suflet mai nobil decât tine. Este ajutorul bucătăresei, nu ştim de unde vine.
- Nu îmi place Flavia. Adeline este de o sută de ori mai frumoasă. Are ochi de cristal, foarte limpezi, iar părul de aur.
- Nu pot să cred. Mama n-o să fie de acord să renunţi la Flavia.
- Totuşi, vorbesc cu ea.
Şi cum a terminat de grăit, a plecat la mama sa:
- Mamă, am cunoscut o fată mai frumoasă ca soarele şi aş vrea să renunţ la Flavia, şa vrea să merg la bal cu ea.
- Dragul meu, nu cred că e o idee bună. Pacea în regatul nostru e foarte importantă. Însă, de dragul tău, sunt de acord să o cunosc.
- Vom veni deseară să o cunoşti.
Argint a pregătit-o, a dus-o la croitorul palatului, la bijutier. Podoabele îi scoteau în evidenţă frumuseţea ei naturală. Într-adevăr, fata a făcut o impresie foarte bună reginei. Şi-a dat acordul pentru a merge la bal cu fiul ei. Cei doi erau fericiţi, însă, ştiind că fericirea le-ar putea fi de scurtă durată dacă regina ar afla că fata nu e prinţesă, au hotărât să se mai plimbe puţin prin grădină.
- Trebuie să-ţi spun ceva, Argint! Într-un fel, noi suntem fraţi. Nu-i aşa că tu şi sora ta aţi plecat din împărăţia părinţilor voştri pentru a vă căuta mama? Ei bine, eu am plecat pentru a vă căuta pe voi. Mama voastră e regina Lună, iar eu sunt fiica de dreapta reginei din împărăţia regelui Paul.
- Aşa e, nu suntem fraţi de drept, dar tot trebuie să-i spun mamei acest adevăr.
Neaşteptata întorsătură a lucrurilor a adus multă tristeţe în sufletul tânărului. I-a povestit mamei sale totul. Regina l-a încurajat, spunându-i:
- Îţi înţeleg durerea, fătul meu, dar pacea regatului nostru trebuie să aibă întâietate pentru tine. Însă, în final, tu decizi. Dumnezeu să-ţi dea înţelepciune, dragul meu.
Noaptea aceea pentru Argint a fost cumplită. Sufletu-i s-a zvârcolit, încercând să găsească calea cea dreaptă pentru toţi. Până la urmă a hotărât: se va căsători cu Flavia. Pacea va aduce fericire în inimile oamenilor. Aşa că s-a dus la bal cu viitoarea soţie.
Să sperăm că hotărârea lui a fost înţeleaptă şi că i-a adus şi fericire, nu numai pace.