Fraţii

Puiu Ecaterina, clasa a VII-a
Şcoala cu clasele I-VIII “Dimitrie Pompeiu”
Broscăuţi, judeţul Botoşani

„Poveşti şi doine, ghicitori, eresuri
Ce fruntea-mi de copil o-nseninară…”

Se spune că în vremurile de demult, într-o căsuţă de la marginea unei păduri, trăiau doi copii orfani: un băieţel şi o fetiţă. Cât era ziua de mare umblau prin păduri şi se hrăneau cu fructe şi rădăcini.
Într-una din zile s-au îndepărtat atât de mult de casă, încât au ajuns în pustietate. Obosiţi şi flămânzi s-au oprit să se odihnească. Deodată se porni un vânt puternic ce parcă îi culcă la pământ. Copiii, cuprinşi de frică, stăteau îmbrăţişaţi sub ramurile unui pom bătrân.
O femeie urâtă cu părul vâlvoi se apropie de ei. Îl smulse pe băieţel din braţele surorii lui, apoi o transformă pe aceasta într-un izvor cu apă limpede. Băieţelul îşi dădu seama că femeia era o vrăjitoare rea şi începu să plângă şi să o roage din tot sufletul să îi dea surioara înapoi. Dar cum vrăjitoarea nu avea inimă, nu se înduplecă în niciun fel.
Într-un târziu ajunseră la căsuţa vrăjitoarei. Fără să-i pese de lacrimile lui, îl închise pe copil într-o cameră întunecată şi îl legă cu lanţuri să nu scape. Băieţelul plângea fără încetare, fiindu-i dor de sora lui. Într-o bună zi, când vrăjitoarea merse să-i ducă apă şi o îmbucătură de pâine, văzu în întunecimea camerei ceva strălucind pe podeaua umedă şi rece. Se aplecă şi, uitându-se mai bine, văzu cum lacrimile copilului se transformau în mărgăritare. Le adună degrabă şi le puse într-o cutie. Lacomă, venea în fiecare zi dorind să culeagă cât mai multe.
Dar pe vremea aceea Domnul umbla încă pe pământ. Într-o zi se vedeau doi oameni călătorind prin pustiu. Hainele şi faţa unuia strălucea ca alba lumină a soarelui; celălalt, mai umilit, nu părea decât umbra celui luminat. Era Domnul şi sf. Petrea. Picioarele lor înfierbântate de nisipul pustiului călcară atuncea în răcoarele şi limpedele pârău ce curgea din izvor. Prin cursul apei cu gleznele lor sfâşiau valurile până la umbritul lor izvor. Acolo Domnul bău din apă şi-şi spălă faţa sa cea sfântă şi luminată şi mâinile sale făcătoare de minuni. Apoi şezură amândoi în umbră, Domnul cugetând la tatăl său din cer, şi sfântul Petrea ascultând pe cugete doina izvorului plângător. Când se sculară spre a merge mai departe, zise sf. Petrea: "Doamne, fă ca acest izvor să fie ce-a fost mai înainte". "Amin!" zise Domnul ridicând mâna sa cea sfântă, după care apoi se depărtară înspre mare, fără a mai privi înapoi.
Ca prin farmec pieri izvorul şi copacii, şi apa se transformă în fetiţă. Aceasta se ridică după ce dormise o bună bucată de vreme. Minune şi la casa vrăjitoarei: femeia căzuse într-un somn adânc, iar când s-a trezit a simţit cum i se încălzeşte inima şi a fost cuprinsă de milă.
Eliberă băieţelul înlănţuit şi, cuprinzându-l de după umeri, ieşiră la soare. Copilul parcă prinse puteri şi uită de chinul suferit în ultima vreme. Din depărtare se vedea venind o fetiţă cu păr bălai. Copiii s-au regăsit bucuroşi, iar vrăjitoarea transformată într-o femeie cu suflet bun s-a hotărât să aibă grijă de ei.
Toţi cunoscură puterea dumnezeiască şi trăiră fericiţi mulţi ani înainte.