Destin

Meşter Bianca, clasa a VII-a
Şcoala cu clasele I-VIII Nr.12
Timişoara, judeţul Timiş

Cu toţii ne întrebăm ce este destinul. Are de-a face cu timpul? Este o întrebare foarte des întâlnită printre noi, oamenii. Fiecare om are un destin şi fiecare om ştie sau încearcă să creadă acest lucru. Dar mai este un factor important: timpul. Este cel mai exigent cu noi, oamenii, iar noi trebuie să învăţăm cum să îl gestionăm sau,... mai bine, spus să avem grijă de el.
Am să vă povestesc o întâmplare a unui băieţel pe nume Darius, care nu credea în destin.
El locuia la sat, împreună cu bunicii săi. Era un băiat înalt, frumos, cu ochii ca de cristal şi părul negru. Totul era obişnuit pentru el până într-o zi când, la şcoală, profesoara de română le-a dat o temă: destinul. Aveau de făcut o compunere în care să transmită ce înţeleg ei prin destin şi ce rol avea acesta în viaţa fiecăruia.
Darius, cum niciodată nu se gândise la aşa ceva, nu avea habar ce să scrie. A încercat să aştearnă câteva rânduri pe caietul său cel mic, dar nimic nu se lega, nimic nu avea niciun sens şi niciun înţeles pentru Darius.
Într-o noapte, s-a dus pe un câmp, s-a aşezat pe spate şi a început să privească cerul cu stele. Prin mintea lui treceau o sumedenie de întrebări: “Ce este destinul?”, “Ce suntem noi, de fapt?”, “Oare timpul este inclus şi el în destin?”. A văzut că nu obţine niciun răspuns. Din contră, întrebările năvăleau asupra sa fără încetare.
S-a dus la bunica şi a întrebat-o ce este destinul. Bunica s-a uitat mirată la Darius. Nu ştia ce se întâmplă cu nepotul său.
L-a prins de mână şi au ieşit pe câmp. Stelele încă mai luminau cerul, iar bunica, cu un glas duios, începe să-i povestească băiatului despre părinţii săi, că tot ceea ce s-a întâmplat până acum s-a întâmplat cu un scop şi că pe fiecare stea e scris ceva.
După cum ştim, fiecare om are steaua lui şi pe fiecare stea este scris destinul unuia dintre noi. Tot bunica i-a spus că trebuie să ştie ce vrea de la viată, pentru el, pentru că timpul trece şi odată trecut nu se mai poate reveni la acele moment. I-a explicat că trebuie să preţuiască fiecare moment al vieţii sale, dar mai ales copilăria, care oferă cele mai plăcute evenimente ale vieţii, evenimente cu care nu se mai reîntâlneşte nimeni niciodată. Darius asculta, parcă vrăjit, cuvintele spuse de bunica sa şi şi-a promis să nu mai piardă nicio clipă fără să simtă cât este de importantă.
Dimineaţa, băieţelul s-a trezit, a mers la baie, s-a spălat pe faţă şi, privind în oglindă, parcă vedea cum trec prin faţa lui toate clipele minunate petrecute cu prietenii, cu părinţii, cu toţi cei dragi lui.
A înţeles numaidecât ce trebuia să scrie în compunerea lui, aşa că nu a mai stat pe gânduri şi, punându-se la masă, ideile se aşterneau, pe foaia albă, fără oprire.
Destinul e o simplă cutie care este deschisă cu cheia timpului, dar care, nemilos fiind cu noi, oamenii, trebuie foarte bine gestionat pentru a nu pierde nimic important.
Era să uit: Darius a luat cea mai mare notă din clasă, dar şi destinul a încercat să şi-l creeze singur de acum în acolo, pentru că, uneori, destinul ni-l facem singuri.