Teslovan Georgiana-Andrada, clasa a VIII-a
Şcoala generală „Sf. Ilie”
Topliţa, judeţul Harghita
Şcoala generală „Sf. Ilie”
Topliţa, judeţul Harghita
Copilăria este cea mai frumoasă parte a vieţii în care trăieşti într-o lume de basm, unde frumosul se împleteşte cu razele de lună şi de soare, iar dragostea mamei este cerul tău senin de mai, ce nu poate fi umbrit în splendoarea sa de nici un nor.
Atunci când eşti mic nu realizezi cât de mare e cerul, marea şi pământul, nu-ţi dai seama că pe lume sunt şi flori uscate, ci trăieşti în lumea ta, în mijlocul florilor parfumate şi adăpostit lângă dragostea părinţilor. Totul pare perfect, ca într-o lume de vis, unde nu trăieşte nici o lacrimă, pentru că se transformă imediat în izvoare de fericire nesfârşită.
Când eşti copil totul pare un joc, visezi să zbori, asemenea unui fluturaş argintiu, spre soarele cald şi vesel, iar apoi să aluneci încet-încet, cu fulgii de nea albi şi pufoşi înapoi pe pământ. Nimic nu e mai frumos decât să fi copil, să călătoreşti prin lumi de vis, să nu rămâi niciodată pe loc, să fii asemeni unei păsări ce se înalţă în valuri spre cerul senin. Atunci când soarele apune, priveşti fericit cum globul de aur îşi aruncă spre tine o ultimă rază caldă ce îţi alunecă pe obraji.
Copilăria este primul pas spre viaţă, în care înveţi să scrii şi să citeşti, acum simţi că fiecare fulg de nea, fiecare strop de ploaie cade din înaltul cerului doar pentru tine.
Ce fericiţi suntem atunci când în noaptea sfântă de Ajun îl aşteptăm pe Moş Crăciun să ne aducă darurile mult visate… Păcat însă că unii copii privesc doar prin ferestrele ţesute cu gheaţă la fericirea celorlalţi… Ce frumos ar fi, dacă în noaptea de Crăciun ne-am aduna toţi în jurul bradului împodobit, ne-am juca şi ne-am da mâna ca nişte fraţi…
Ar fi bine ca toţi copiii de pe Pământ să aibă o copilărie fericită ca a mea. Aş vrea ca pe lume să nu mai existe copii abandonaţi, flămânzi sau trişti şi aş vrea ca şi ei să fie înconjuraţi de dragoste, şi să fie îngrijiţi, să simtă şi ei căldura soarelui în dimineţile de vară… Aş vrea să nu mai aibă pe obraji lacrimi mari şi reci…
Ce frumoasă e copilăria cu toate visele ei de vară, cu toate bucuriile ce te înconjoară! De multe ori am vrea să creştem, dar, atunci când ajungem mari, regretăm anii frumoşi ai copilăriei.
Ce bine ar fi să rămânem mereu copii!