Toamna

O săgeată taie cerul. E o rândunică. Se grăbeşte să plece, fiindcă ploaia de rugină a început. Pete plumburii întunecă zarea în care s-a pierdut. În aer domneşte o mireasmă ameţitoare.
Frunzele copacilor din codru s-au îngălbenit de dorul păsărilor care au plecat. Ameţite, cad legănându-se şi se aştern pe pământul primitor, ţesând covorul peste care aleargă vântul. Norii plumburii înaintează şi înghit soarele. Prin aerul ceţos cad picături reci şi dese. Aerul e acum răcoros, proaspăt, mirosind puternic a pământ ud. Vântul şuieră mânios şi împreună cu ropotul ploii se armonizează într-o adevărată simfonie a toamnei. Frunzele se amestecă cu picăturile ploii în perdeaua ce cade continuu.
Se apropie seara şi soarele apare pentru puţin timp la întâlnirea cu zarea. Apusul se arată precum o pată de sânge, razele roşiatice fiind continuate de cele căzute pe frontul războiului rece.
Astfel se înfăţişează toamna, vremea bogăţiei, dar şi a copacilor rămaşi goi şi singuri.