În căutarea primăverii

Ionachie Alexandra, clasa a VII-a
Şcoala de Arte şi Meserii
Dumeşti, judeţul Iaşi

A fost odată ca niciodată, într-un ţinut îndepărtat, un prinţ care avea o soţie frumoasă şi luminoasă ca soarele. Ei trăiau fericiţi până în momentul în care regatul lor a fost cuprins de un blestem îngrozitor. De ani buni primăvara nu mai sosea şi inimile locuitorilor erau îngheţate de frigul iernii. Cei doi aveau un slujitor credincios şi haios, care se numea Mărţişor şi care purta mereu un costum format din vesta roşie şi pantaloni albi.
Văzând Mărţişor cât de trişti sunt stăpânii lui din cauza lipsei soarelui şi a primăverii, a început să întrebe în stânga şi-n dreapta cum s-ar putea înlătura blestemul ce a căzut asupra regatului. A găsit într-o carte veche ceva în legătură cu acest lucru şi a crezut imediat că a descoperit soluţia potrivită. Imediat a şi hotărât să plece la drum să aducă şi la ei primăvara. A doua zi s-a trezit de dimineaţă şi a pornit la drum.
A mers ce mers şi a ajuns într-o pădure întunecoasă şi pustie. El căuta nişte lalele albe, aşa cum citise în cartea de învăţătură. Dar ceea ce nu ştia era că până la câmpul plin cu lalele albe mai avea cale lungă de făcut. S-a oprit din drum şi a căutat ajutor. Nimeni însă nu îl auzea. Bietul Mărţişor s-a aşezat pe o buturugă, fără speranţă, şi s-a gândit cum să facă să ajungă în locul dorit.
Fiindcă plecase de acasă fără să spună cuiva unde pleacă, prinţul şi prinţesa l-au căutat peste tot, fiindcă aveau să-i dea nişte treburi pe care numai el le ştia rostul. Însă nu l-au găsit nicăieri.
Mărţişor şi-a continuat drumul. A mers el ce a mai mers şi, dintr-o dată, a zărit câmpul minunat pe care îl căuta, plin cu lalele albe, parfumate. Parcă era un covor imens şi plin de miresme plăcute. S-a grăbit să rupă câteva, însă o pasăre, care se învârtea deasupra capului său, i-a şoptit că, dacă vrea să ia lalele din acea grădină, va trebui să lupte cu un balaur cu şapte capete, pentru că acesta era stăpânul câmpului înflorit. I s-a părut ciudat ceea ce auzise şi a rupt o lalea. Imediat lângă el a apărut o arătare uriaşă, cu şapte capete. A rămas împietrit şi a început să tremure. Însă şi-a amintit de prinţul şi de prinţesa sa, de supărarea care îi stăpânea de ani de zile. S-a îmbărbătat şi a reuşit să învingă balaurul cu o forţă pe care nu şi-o putea explica. Cu sabia pe care o purta la el pentru a se feri de rele, îi reteză animalului toate cele şapte capete. Sângele acestuia cald căzu pe lalelele albe.
Mărţişor se grăbi să ia un braţ de lalele şi porni înapoi spre casă. Ajuns aproape de castel, aruncă lalelele împrejurul acestuia. Prinţesa şi prinţul, când l-au văzut pe Mărţişor venind, s-au apropiat de el. Atunci slujitorul i-a prins în păr tinerei prinţese o lalea albă, pătată de sânge. Imediat zăpada s-a topit şi soarele a apărut pe cer. Primăvara sosea din nou în regatul acela blestemat pentru prea mult timp de vrăjitoarea cea rea. Din pământul umed au început să iasă ghiocei, veseli şi triumfători. Cei din împărăţie au hotărât ca Mărţişor să devină simbolul primăverii şi al triumfului căldurii şi vieţii asupra frigului. Culorile alb şi roşu au devenit simbolice.
De atunci se spune că albul simbolizează puritatea şi sinceritatea din sufletul lui Mărţişor şi roşul dragostea, curajul de care a dat dovadă în călătoria sa pentru salvarea regatului. Şi astăzi oferim mărţişoare celor dragi la începutul primăverii, în semn de respect şi de preţuire.