Prima zi de şcoală

Îmi amintesc bine că era o zi frumoasă de toamnă când am păşit prima dată pragul şcolii. În curte, s-au adunat mulţi copii. Toţi erau bucuroşi că încep şcoala. Nu ştiam însă care îmi vor fi colegii, ce învăţător ne va învăţa primele litere. De lângă mine, un băieţel, tot de vârsta mea, îl ghionti pe cel de alături şi îi spuse mândru:
- Vezi, acela va fi învăţătorul meu!
M-am uitat la domnul din faţa noastră. Vedeam în ochii lui bunătate, părea un om cumsecade, plin de înţelepciune şi înţelegător cu copiii, plin de demnitate şi cu un umor fin. Era bine dispus şi, când îi întâlnii privirea, îmi aruncă un zâmbet. Ce bine ar fi să fie el învăţătorul meu, mă gândeam în sinea mea. Când a strigat copiii care erau în clasa lui, bucuria mi-a fost mare: mă număram şi eu printre ei!
Am intrat în clasă şi, din banca unde m-am aşezat, trebuia să mă ridic pe vârfuri să mă uit la tablă sau să văd catedra. M-am uitat în jur şi am văzut o mulţime de priviri mai noi, dar şi altele pe care le ştiam. Erau colegii mei, prietenoşi şi buni. Domnul învăţător a intrat cu un braţ de cărţi în mână. Ne-a dat la toţi câte un abecedar şi ne-a spus:
- Acesta va fi prietenul vostru. El vă va învăţa să compuneţi cuvinte cu literele sale.
Încep să răsfoiesc cartea curioasă. Multe imagini îmi încântau privirile, iar poezii erau la tot pasul şi literele parcă îmi zâmbeau cu blândeţe.
Îmi doream să învăţ bine, să am un an cu rezultate foarte bune alături de abecedar, de colegi şi de domnul învăţător, care ne va învăţa tot ce va crede el că trebuie noi să ştim. Eram foarte fericită că am păşit într-o clasă unde colegii sunt minunaţi şi un învăţător pe care îl iubim cu toţii.