Iubirea - o carte a vieţii şi a morţii

Stan Loredana, clasa a VIII-a
Şcoala cu clasele I-VIII
Asuaju de Sus, judeţul Maramureş

„Eram din nou foarte liniştită sau mai mult decât atât şi nu mai stăruia decât o umbră de tensiune care se confunda în parte cu faptul că-mi plăcea aşa mai mult. El însă nu s-a gândit numai în virtutea unei secrete asociaţii. Tensiunea îi venea de altundeva şi amâna povestind cu lux de amănunte despre noaptea..”
Nu se mai putea scutura de el, şi de altfel nici măcar nu încerca, şi nisipul nu mai era auriu, sau alb, încrustat cu scoici sclipitoare, nu mai avea strălucire, ci greu-tate şi întunecime. Părea şi numai părea că vrea să sape o groapă, să scormonească sub suprafaţa uscată până la o undă profundă de apă. Părea că sapă, că vrea să sape o fântână. Mâinile-i deveneau din ce în ce mai mari, mai grele, mai întunecate, nu se mai puteau dezdoi nici măcar în momentele de repaus, rămânea cu degetele tensionate, flatate formând o lopată. Sticla sfărâmată de pumnul colosal, pe nesimţite, îi scoase din mâini sânge murdar, pătat, roşu ce se întindea spre negru cu atât mai repede cu atât mai tare. Lacrimi cădeau din ochii bulbucaţi, aprinşi şi însetaţi de priviri amoroase, concepute în amintirile întunecate, profunde şi obscene. Cădeau una după alta apoi, şiroaie, pe faţa mânjită de sângele de pe poemele înţepenite ce o acopereau subit.
O strigare fioroasă se răscolea din lăuntru-i, un ecou tremurând se izbi de telu-ricul ce-l scuipa ca o plămădeală infimă a rădăcinilor bolnave ale amorului etern.
Pe lângă morţii ce-şi îngropase pe plaja cea veche de lângă stânca ce îi adă-postea copilăria înăbuşită în nopţi de amor interzise, aprinse, adăpostite în conacul gol, pustiu şi rece ce veghea marea de secole şi îi îndruma cărarea crispată, adormi. La vederea lunii, în noaptea cea mai intensă, cea mai obscenă, acoperământul întunecos al nopţii, unde stele fecioare, nepătate, neatinse, ce îl ademeneau în mreje, adormi stins.
Căzu într-un somn adânc,… dar omenesc. Deodată faţa mânjită de asudări şi nebunie, ochii injectaţi cu sânge bezmetic, mâinile sângerânde ce îi alcătuiesc cor-pul, paralel cu pământul îngrozit, se transformă în acelaşi chip blând şi liniştit, cu ochii cristalizaţi şi mierzi, în acelaşi corp zvelt şi demn de apreciat, cu mâini ferme, tari şi susţinătoare, în acelaşi conte Cassopian, pe care îl cunoşteam dintotdeauna.
Dis de dimineaţă, când soarele triumfător se arăta sclipind, Gamoa, îngerul păzitor al lui , ce îl proteja şi îl îngrijea cu toată atenţia din lume, dându-i sfaturi bune, deşi era numai o servitoare, în ochii tuturor, mai puţin ai lui. Ca de fiecare dată îl aduce uşor, în conac, aşezându-l gentil în patul imperial. Peste câteva ore, un ciocănit hotărât la poarta principală, străjerul conacului, Gamoa, atunci zâmbitoare, fără niciun firicel de urmă de bănuială pe faţa ei compresată de ani, îmi ură bun venit, alături de o îmbrăţişare duioasă. Mă pofti în camera de oaspeţi, invitându-mă la o ceaşcă fierbinte de ceai.
- Mulţumesc, mult! Dar... unde?
- Te va primi imediat, adăugă Gamoa, tăindu-mi întrebarea despre familie şi toţi cunoscuţii conacului.
Gamoa plecă la bucătărie, schimbată destul de mult de femeia ce o cunoşteam, lăsându-mă să aştept în camera de oaspeţi, cameră care era acum neprielnică pentru mine, cu starea mea de spirit exuberantă. Acum era într-adevăr schimbată, totul era schimbat, dar oarecum cunoscut. Fericită, zâmbitoare şi voioasă, cu o sin-gură sorbire unduioasă din ceaşca de ceai, auzi un pas pe podeaua învechită.
În agitaţie fermă coborî scările de piatră. Se opri la sfârşit. Uşor îşi acompanie paşii cu o veche melodie, ce o cântam amândoi, când ne plimbam pe malurile mării şi alergam prin locşorul ascuns.
Puse primul pas în încăpere. Fără să-mi mai pese de vreo conduită, alergam fără încetare şi deodată sării în braţele zvelte şi primitoare.
- Ah! Ce bine îmi pare să te văd. Mi-a fost aşa de dor de tine, de Gamoa, de mătuşa, de unchiul, de Filipine. Apropo, unde sunt? Aş vrea să-i văd... Dar mai întâi, verişoare, ce dor mi-a fost de tine! Vreau să-mi povesteşti tot despre logodnă, am auzit că te-au logodit. Îmi pare tare rău că nu am reuşit să vin, dar promit că la căsătorie am să vin.
Îmbrăţişându-mă strâns, îmi spuse:
- Şi mie îmi pare bine că te-ai întors din călătorie, mai repede. Dar... însoţeşte-mă rog!
- Cu siguranţă!
O atmosferă deprimantă, chiar terifiantă, se apropia tot şi tot mai tare. Îmi deschise uşa spre biroul său. Deodată, îmi dădusem seama că ceva nu este bine.
- Dragă Cassopian, ce este cu atmosfera aceasta deprimantă, dezolantă. De când am venit, mă urmăreşte.
- Draga mea verişoară, M. Ether, cu câţiva picuri înmărmuriţi în ochi, mă tem că numai veşti triste am să-ţi dau. În timp ce tu ai fost în călătorie, despre care îmi vei vorbi curând, s-au întâmplat lucruri îngrozitoare şi izbucni în plâns, dar îşi reveni imediat. Îmi pare rău.
- Nu-i nimic, continuă!
- Mama mea, tatăl meu, logodnica mea, plânsul începu să se stârnească, din ce mai mult, au dispărut, au, au... murit. Apoi, revolta de lacrimi izbucnită din ochii albaştri, trişti şi visători.
- Îmi pare rău, mai poţi repeta odată, nu am înţeles, nu am înţeles! Ce ai zis?
- Au murit, toţi, doar eu şi Gamoa am mai rămas. I-am găsit îngropaţi în nisipul de pe plaja din apropierea conacului.
- Nuuuuuuuuuuu! Nu şi nuuuuuu, ei nu pot să moară, nuuuuuuuuu! Nuuuuuuuu! Vino, arată-mi, nu cred, nu am să cred! Vino! Te rog! Părinţii mei, cei care m-au adoptat, m-au crescut .
Paşii greoi şi singuratici îşi făceau loc în drumul către tragedie. Cu genunchii aplecaţi, arşi de lacrimi, m-am prăvălit la pământ, cufundându-mă în nisipul ce-mi ascundea jumătatea trupului, jumătatea inimii, a sufletului şi am început să mă transform în cea mai neînsemnată fiinţă.
Cassopian m-a luat uşor de subraţ, m-a ridicat uşor şi m-a dus neconştientizând ce se întâmplă în conac, într-un pat admirabil de mare pe care Gamoa mi-l pre-gătise mai devreme.
Pe la ora cinci am izbutit să-mi ridic trupul, sfâşiat de durere. Întrebări conglomerate, sentimente profunde şi adânci se întortocheau în privirea-mi.
Fără să-mi dau seama de ce s-a întâmplat, am coborât învins, lăsând viaţa să decidă pentru mine, eu fredonam cântecul morţii.
Speram la ziua în care vom fi cu toţii, în Paradis!