Schwarckopf Nicole, clasa a VI-a
Şcoala cu clasele I-VIII “Grigore Moisil”
Satu Mare, judeţul Satu Mare
Şcoala cu clasele I-VIII “Grigore Moisil”
Satu Mare, judeţul Satu Mare
Într-o dimineaţă friguroasă de iarnă, când somnul mă legăna în patul călduros şi pufos, se întâmplă ceva ce nu mi-aş fi dorit să se întâmple: îmi sună ceasul!!!
„Azi e luni, oooooooooof!”
Mă trezesc cu greu, cobor scările patului şi, pentru că am alunecat, am căzut pe burtă. Auzind zgomotele, mama veni în grabă să vadă ce s-a întâmplat. „Măcar m-am trezit!” mi-am spus eu în gând. Timpul a trecut foarte repede şi am ajuns la şcoală cu o întârziere de câteva minute.
Prima oră: ora de română!!! Intră profesoara şi ne întrebă curioasă:
- Copiii, v-aţi făcut temele, nu-i aşa?
- Daaaa!!! strigară toţi în cor.
- Atunci, să verificăm! Ce aţi avut de pregătit pentru azi?
- O compunere cu tema: în Paradisul Cărţii.
- Pregătiţi-vă! Vă voi asculta pe notă! spune profesoara cu blândeţe şi totodată cu o seriozitate de nedescris.
Eu nu-mi făcusem tema şi simţeam că are să mă asculte. Eram atât de som-noroasă, încât adormisem. Ce oră plictisitoare!!!
Dintr-o dată se auzi cum doamna profesoară strigă:
- Abrihan Ioana !
Eleva răspunse :
- Prezentă!
Apoi din nou apăru luminiţa. De data aceasta era atât de aproape, încât parcă mă orbea. Se stinse din nou, apoi, după câteva secunde, se aprinse:
- Aaaaaaaaa!!!!!!! strigasem eu speriată.
- Aaaaaaaaa!!!!!!! strigă şi cealaltă voce.
După aceea s-a aşternut o linişte cumplită şi înfricoşătoare. În scurt timp apăru o luminiţă în întunericul din depărtare. Mă ghidam, fără să ştiu unde mă conduce, după acea luminiţă. Cu cât mă apropiam de ea, cu atât aceasta mergea din ce în ce mai departe. Am procedat apoi invers, m-am îndepărtat, iar luminiţa a început să înainteze spre mine.
- Ce ciudat ! Am spus eu cu o voce răguşită.
După vorbele mele, lumina se stinse. Am rămas singură în întunericul fără sfârşit. Un pitic apăru lângă mine şi îmi spuse:
- Te-am aşteptat de mult, fetiţo!
- Poftim? Eu cred că mă confunzi, piticule!
- Ba nu ! Haide după mine! Te aşteaptă deja multă lume.
Am făcut doi paşi şi în faţa noastră a apărut o lumină puternică. Piticul intră în ea, spunându-mi să-l urmez. Am ajuns în Lumea Poveştilor. Castele, căsuţe, păduri, ape curgătoare, palate, sate, oraşe, lucruri reale şi lucruri imaginare, de toate erau acolo. Tot ce-şi poate închipui cineva. Tot! M-au întâmpinat: Albă-ca-Zăpada şi cei şapte pitici, Cenuşăreasa, Scufiţa Roşie, Capra cu trei iezi, Cei trei purceluşi, prinţi şi prinţese, regi şi regine, animale de toate felurile.
Văzând atâtea minunăţii, prind a întreba piticul:
- Dar eu...
Căutând cu privirea piticul, am observat că acesta dispăruse. Mi-am spus în gând: „De ce trebuie sa fiu aici?”
Apăru dintr-o dată Bestia, din povestea Frumoasa şi Bestia, şi m-a condus la Aurora, Zâna Poveştilor, care mă întâmpinase cu o blândeţe nemaivăzută şi cu un zâmbet ce a rămas şi acum în mintea mea.
- Te rog să ne scuzi, pentru că te-am deranjat, dar avem o problemă foarte mare. Dacă nu o rezolvăm până la sfârşitul orei de română, te va întreba profesoara ce ai pregătit şi nu o să ai nici o compunere. Acest lucru se întâmplă în cazul tău. În cazul nostru, dacă nu o rezolvăm în 30 de minute, va veni Karkon şi ne va lua toate puterile şi va schimba el ce ai tu de schimbat.
- Dar eu ce am de schimbat?
- Vei afla când te vei întâlni cu regina.
Se ridicaseră perdelele: Luminăţia Sa, Cartea!!
Toţi se aplecară în faţa ei. Neştiind ce să fac, i-am imitat.
Zâna îmi spuse încet:
- Trebuie să coşi Cartea! Doar tu poţi din tot acest regat, că, altfel, nu se va termina niciodată povestea. Cât mai repede! Dar ai grijă! Paginile trebuie să fie în ordine. Altfel, va veni Karkon şi va distruge totul.
- Dar cine e Karkon ?
- Sssss!!...
M-am pus lângă Luminăţia Sa Cartea, care, în rochia ei formată din nenumărate foi, conţinea toate poveştile ce există. Poveştile se opreau la pagina... O, numărul paginii era atât de lung, încât nu puteam nici să-l citesc. Niciodată nu mai văzusem un număr aşa de lung. Am început să le cos. Era foarte obositor să le aduni pe toate.
Zâna îmi mai spuse:
- Trebuie să termini la timp!!! Dacă nu reuşeşti, nu doar viaţa noastră se va schimba, ci şi viaţa oamenilor.
Mai aveam o pagină când Karkon ajunse. Toţi se luptară cu el. Când am terminat, a fost nevoie să citesc ultima pagină cu voce tare :
Am trăit cât am trăit,
Am fost fericit, am şi suferit.
Am avut dreptate, dar am şi greşit.
Am spus adevăr, dar am şi minţit.
Am fost curajos, dar am şi ocolit.
Am şi făcut, dar am şi privit.
Am fost serios, dar am şi păcălit.
Am şi trăit, dar acum am pierit !
Fiecare om pe lume,
Are o viaţă, are un nume.
Are un rost
De ce trăieşte,
Are un post,
La care munceşte.
Are parte şi de bune şi de rele,
Apoi moare, că aşa se cere!
Fie viaţa veşnică!!!
Karkon, mori putere falsă!
Când am terminat de pronunţat ultimul cuvânt, Karkon dispăru şi toate minunăţiile din acel paradis au intrat în carte. Eu m-am trezit. Auzeam că mă strigă profe-soara. Era cât pe ce să-i spun că nu am compunerea făcută. Caietul mi se deschise şi visul mi se împlinise. Niciodată nu am aflat ce este în ultima propoziţie din cartea magică.
Poate în acea propoziţie era un adevăr ascuns despre existenţa lumii şi a vieţii. De un lucru sunt însă sigură: ceea ce am povestit n-a fost doar un vis, ci a fost ceva real. Am călătorit într-o lume ascunsă celor care nu doresc să înţeleagă.
„Azi e luni, oooooooooof!”
Mă trezesc cu greu, cobor scările patului şi, pentru că am alunecat, am căzut pe burtă. Auzind zgomotele, mama veni în grabă să vadă ce s-a întâmplat. „Măcar m-am trezit!” mi-am spus eu în gând. Timpul a trecut foarte repede şi am ajuns la şcoală cu o întârziere de câteva minute.
Prima oră: ora de română!!! Intră profesoara şi ne întrebă curioasă:
- Copiii, v-aţi făcut temele, nu-i aşa?
- Daaaa!!! strigară toţi în cor.
- Atunci, să verificăm! Ce aţi avut de pregătit pentru azi?
- O compunere cu tema: în Paradisul Cărţii.
- Pregătiţi-vă! Vă voi asculta pe notă! spune profesoara cu blândeţe şi totodată cu o seriozitate de nedescris.
Eu nu-mi făcusem tema şi simţeam că are să mă asculte. Eram atât de som-noroasă, încât adormisem. Ce oră plictisitoare!!!
Dintr-o dată se auzi cum doamna profesoară strigă:
- Abrihan Ioana !
Eleva răspunse :
- Prezentă!
Apoi din nou apăru luminiţa. De data aceasta era atât de aproape, încât parcă mă orbea. Se stinse din nou, apoi, după câteva secunde, se aprinse:
- Aaaaaaaaa!!!!!!! strigasem eu speriată.
- Aaaaaaaaa!!!!!!! strigă şi cealaltă voce.
După aceea s-a aşternut o linişte cumplită şi înfricoşătoare. În scurt timp apăru o luminiţă în întunericul din depărtare. Mă ghidam, fără să ştiu unde mă conduce, după acea luminiţă. Cu cât mă apropiam de ea, cu atât aceasta mergea din ce în ce mai departe. Am procedat apoi invers, m-am îndepărtat, iar luminiţa a început să înainteze spre mine.
- Ce ciudat ! Am spus eu cu o voce răguşită.
După vorbele mele, lumina se stinse. Am rămas singură în întunericul fără sfârşit. Un pitic apăru lângă mine şi îmi spuse:
- Te-am aşteptat de mult, fetiţo!
- Poftim? Eu cred că mă confunzi, piticule!
- Ba nu ! Haide după mine! Te aşteaptă deja multă lume.
Am făcut doi paşi şi în faţa noastră a apărut o lumină puternică. Piticul intră în ea, spunându-mi să-l urmez. Am ajuns în Lumea Poveştilor. Castele, căsuţe, păduri, ape curgătoare, palate, sate, oraşe, lucruri reale şi lucruri imaginare, de toate erau acolo. Tot ce-şi poate închipui cineva. Tot! M-au întâmpinat: Albă-ca-Zăpada şi cei şapte pitici, Cenuşăreasa, Scufiţa Roşie, Capra cu trei iezi, Cei trei purceluşi, prinţi şi prinţese, regi şi regine, animale de toate felurile.
Văzând atâtea minunăţii, prind a întreba piticul:
- Dar eu...
Căutând cu privirea piticul, am observat că acesta dispăruse. Mi-am spus în gând: „De ce trebuie sa fiu aici?”
Apăru dintr-o dată Bestia, din povestea Frumoasa şi Bestia, şi m-a condus la Aurora, Zâna Poveştilor, care mă întâmpinase cu o blândeţe nemaivăzută şi cu un zâmbet ce a rămas şi acum în mintea mea.
- Te rog să ne scuzi, pentru că te-am deranjat, dar avem o problemă foarte mare. Dacă nu o rezolvăm până la sfârşitul orei de română, te va întreba profesoara ce ai pregătit şi nu o să ai nici o compunere. Acest lucru se întâmplă în cazul tău. În cazul nostru, dacă nu o rezolvăm în 30 de minute, va veni Karkon şi ne va lua toate puterile şi va schimba el ce ai tu de schimbat.
- Dar eu ce am de schimbat?
- Vei afla când te vei întâlni cu regina.
Se ridicaseră perdelele: Luminăţia Sa, Cartea!!
Toţi se aplecară în faţa ei. Neştiind ce să fac, i-am imitat.
Zâna îmi spuse încet:
- Trebuie să coşi Cartea! Doar tu poţi din tot acest regat, că, altfel, nu se va termina niciodată povestea. Cât mai repede! Dar ai grijă! Paginile trebuie să fie în ordine. Altfel, va veni Karkon şi va distruge totul.
- Dar cine e Karkon ?
- Sssss!!...
M-am pus lângă Luminăţia Sa Cartea, care, în rochia ei formată din nenumărate foi, conţinea toate poveştile ce există. Poveştile se opreau la pagina... O, numărul paginii era atât de lung, încât nu puteam nici să-l citesc. Niciodată nu mai văzusem un număr aşa de lung. Am început să le cos. Era foarte obositor să le aduni pe toate.
Zâna îmi mai spuse:
- Trebuie să termini la timp!!! Dacă nu reuşeşti, nu doar viaţa noastră se va schimba, ci şi viaţa oamenilor.
Mai aveam o pagină când Karkon ajunse. Toţi se luptară cu el. Când am terminat, a fost nevoie să citesc ultima pagină cu voce tare :
Am trăit cât am trăit,
Am fost fericit, am şi suferit.
Am avut dreptate, dar am şi greşit.
Am spus adevăr, dar am şi minţit.
Am fost curajos, dar am şi ocolit.
Am şi făcut, dar am şi privit.
Am fost serios, dar am şi păcălit.
Am şi trăit, dar acum am pierit !
Fiecare om pe lume,
Are o viaţă, are un nume.
Are un rost
De ce trăieşte,
Are un post,
La care munceşte.
Are parte şi de bune şi de rele,
Apoi moare, că aşa se cere!
Fie viaţa veşnică!!!
Karkon, mori putere falsă!
Când am terminat de pronunţat ultimul cuvânt, Karkon dispăru şi toate minunăţiile din acel paradis au intrat în carte. Eu m-am trezit. Auzeam că mă strigă profe-soara. Era cât pe ce să-i spun că nu am compunerea făcută. Caietul mi se deschise şi visul mi se împlinise. Niciodată nu am aflat ce este în ultima propoziţie din cartea magică.
Poate în acea propoziţie era un adevăr ascuns despre existenţa lumii şi a vieţii. De un lucru sunt însă sigură: ceea ce am povestit n-a fost doar un vis, ci a fost ceva real. Am călătorit într-o lume ascunsă celor care nu doresc să înţeleagă.
