În numele iubirii

Adăscăliţei Loredana, clasa a VIII-a
Şcoala cu clasele I-VIII “Dimitrie Pompeiu”
Broscăuţi, judeţul Botoşani

Era odată un cuplu proaspăt căsătorit. Cei doi îşi doreau foarte mult un copil. Aveau o casă mare şi frumoasă, o situaţie financiară de invidiat. Doar că se simţeau singuri şi aveau impresia că muncesc în zadar. Îşi doreau foarte mult un copil.
Peste ceva timp dorinţa li se îndeplini. Amândoi erau foarte fericiţi şi abia aşteptau naşterea bebeluşului. Femeia născu o fetiţă drăgălaşă, ce a primit numele Gabriela. Oricine o privea se ataşa de ea. Fetiţa era înconjurată doar de iubire.
La o lună după naşterea fetiţei o veste rea strică fericirea familiei: Gabriela era oarbă. Părinţii îşi doreau cu disperare ca fata lor să vadă, dar nu era deloc simplu pentru că era nevoie de un transplant de cornee.
Gabriela a crescut aşa. Chiar dacă împlinise 20 de ani fata era supravegheată mereu de mamă care stătea acasă şi avea grijă de ea. Tatăl era cel care muncea pentru a întreţine familia.
Fata cunoscu un băiat pe nume Florin, care se îndrăgosti pe loc de ea. Se iubeau mult, iar Florin era în stare să facă orice pentru fată. Într-o zi o întrebă:
- Vrei să ne căsătorim?
- Nu! În starea aceasta, nu. Doar când voi putea vedea!
Băiatul era foarte trist din această cauză şi se gândi cum să facă pentru a se căsători totuşi cu Gabriela. În una din zile, Florin îi spuse fetei că trebuie să plece undeva departe pentru nişte afaceri de-ale tatălui său.
- Să ai grijă de tine, zise fata!
- Voi avea şi când mă voi întoarce vom fi fericiţi…
Tânărul plecă. Fata era supărată şi stătea zile întregi în leagăn îngândurată. Deodată mama sa apăru cu un domn în cameră. Femeia era foarte fericită şi îi spuse fetei:
- Draga mea, a sosit doctorul cu o veste pentru tine!
- Vă ascult, domnule doctor!
- Vreau să-ţi dau o veste bună: a apărut un donator pentru tine.
- Da?
- Exact!
- Atunci înseamnă că voi vedea în sfârşit?
- Da!
- Şi mă voi putea căsători cu Florin?
- Mi-aş dori tare mult ca el să fie aici! Dar îi voi face o surpriză.
- Domnule doctor, aş dori să ştiu cine este donatorul pentru a-i mulţumi.
- Nu se poate! A dorit ca identitatea să nu-i fie dezvăluită.
- Atunci cum îi pot mulţumi?
- Îi voi transmite eu mesajul!
- Mulţumesc mult!
- Cu plăcere!
Fata era nerăbdătoare. Peste câteva zile i se făcu transplantul de cornee. Peste o săptămână i-au scos bandajele. Operaţia fusese un adevărat succes. Acum putea vedea. Abia aştepta să vină Florin pentru a accepta propunerea lui.
Peste o lună sosi şi Florin. Gabriela îşi dădu seama că era orb şi îi spuse:
- Îmi pare rău, dar nu mă pot căsători cu un orb! Trebuia să-mi spui de la început!
Şi fata plecă. El şopti încet:
- Să ai grijă de corneea mea!
Peste ceva timp Gabriela se căsători. La fel făcu şi Florin care găsise o fată ce-l iubea în ciuda faptului că era orb. Peste ceva timp Gabriela se întâlni cu Florin iar acesta îi spuse:
- Văd că ai avut grijă de corneea mea pe care ţi-am dăruit-o din toată inima şi cu multă dragoste!
Fata începu a plânge şi abia acum realiză cine era donatorul anonim. Dar era prea târziu. Nu se mai putea face nimic. Deşi s-au iubit atât de mult, au trăit despărţiţi!