Experienţe inedite

Coman Dana Maria, clasa a VII-a
Şcoala cu clasele I-VIII
Moisei, judeţul Maramureş

„Trebuie să fac această călătorie şi să scap de stresul provocat la şcoală.”
Din momentul în care s-a urcat în tren, aceste cuvinte i-au venit mereu în minte. Joe era un băiat de 15 ani, foarte bun la învăţătură. În urma rezultatelor deosebite, a primit un cadou ce consta într-o călătorie la mare. Deşi dorul de casă avea să fie puternic, şi-a dat seama că trebuie să profite din plin de această ocazie. Era emoţionat, nu ştia cum o să fie, deoarece nu a mai fost niciodată la mare.
Stătea cu faţa lipită de geam, cu gândul rătăcind departe, imaginându-şi cum vor fi zilele pe care le va petrece pe plajă. Dintr-o dată, privirea sa a fost atrasă de o privelişte încântătoare. Era un cuib de zână, acompaniat de glasul fermecător al vântului, care răsuna din ce în ce mai puternic printre şirurile de plopi, acoperiţi cu frunze viu colorate şi ascuţite asemeni unor suliţe. La intrarea in pădure, fagii şi paltinii, cât lumea de bătrâni, îşi întindeau braţele înverzite, formând o boltă răcoritoare de umbră şi verdeaţă. Deasupra lor strălucea soarele alb de fierbinte, care emana lumină orbitoare şi veghea liniştit dansul mirific al copacilor. Pentru moment, privirea sa a rămas blocată, crezând că totul e un vis, din care nu ar vrea să se trezească niciodată. Când a realizat că acea atmosferă fabuloasă era reală, a rămas fără cuvin-te, nu ştia cum să-şi manifeste euforia pe care o simţea, dorea să prelungească la infinit acele clipe.
În timp ce băiatul nu-şi mai încăpea în piele de încântare, în compartiment a apărut o fată, cam de vârsta lui, care i-a zâmbit cuceritor. Din prima clipă în care a văzut-o, a simţit un fior puternic în inimă şi un sentiment nou îşi făcea loc în sufletul lui. Era foarte frumoasă, cu ochii blajini şi mici, de o culoare nedefinită, cu reflexe de violet, care îi inspirau multă încredere şi inocenţă. Faţa blândă, sfioasă şi albă era asemenea unui înger, exprimând multă puritate. Părul negru ca abanosul o făcea să semene cu Albă-ca-Zăpada. Cu un glas melancolic, asemănător cu cel al păsărelelor când se pregăteau de plecare, l-a întrebat:
- Cum te numeşti?
- Joe. Tu?
- Karina. Pleci in excursie?
- Da, la mare...
O tăcere sfioasă se lăsă. Apoi, fără să-şi dea seama, Joe continuă:
- Mi s-a părut că ai un glas stins. De ce?
- Da, aşa e....Sunt tristă... Părinţii mei sunt plecaţi în străinătate şi nu am pe cineva care să se ocupe de mine... Acuma plec la mătuşa mea în Constanţa, ea va avea grijă de mine în perioada vacanţei...
- Îmi pare rău că treci printr-o asemenea situaţie... Eşti o fată foarte frumoasă! replică, fără să-şi dea seama, Joe.
- Mulţumesc, dar asta nu-mi foloseşte la nimic.
Joe roşi, fiind conştient că făcuse o remarcă nepotrivită. Nu înţelegea ce se petrece cu el. Nu se simţise niciodată atât de ciudat. Încerca să privească în continuare pe fereastră, ca să depăşească momentul anterior. Nu reuşea să se abţină să nu tragă cu ochiul la fiinţa aceasta misterioasă ce a apărut din senin în viaţa lui şi i-a tulburat liniştea în care se cufundase. Fata îl fixa cu o privire atât de dulce şi de pătrunzătoare, de parcă ar fi vrut să-i pătrundă în cele mai ascunse zone ale sufle-tului său. Se feri o vreme de privirea ei sfredelitoare şi încercă să pară nepăsător. Nu reuşi însă pentru mult timp. Parcă se simţea obosit să i se opună şi atunci cedă, lăsă privirea să o întâlnească pe a fetei, simţi o cutremurare în toată fiinţa lui... simţea nevoia să-şi deschidă sufletul întreg în faţa acestei fiinţe fermecătoare, care parcă îl hipnotiza, voia să o ia în braţe, voia să o soarbă cu toată fiinţa lui, voia, voia... nici el nu înţelegea exact ce voia...
Cuvintele începură să curgă fără a fi dinainte cumpănite şi fără a reuşi să ex-plice şi să exprime farmecul de care se simţea cuprins. Timpul se comprimă, nici nu realiză că fata trebuie să coboare, deoarece a ajuns la destinaţie. Tremurând tot, şi abia reuşind să mascheze acest lucru, Joe abia reuşi să-i ceară fetei adresa de mail. Până să-şi dea seama, fata cea fermecătoare dispăru în mulţimea de oameni ce mişunau grăbiţi pe peron...
Ce se întâmplă cu mine? Oare nu a fost o iluzie?...
Gânduri noi îi inundau mintea. Imagini noi i se năşteau în suflet. El, de mână cu fata cea misterioasă şi nespus de tristă... Parcă vedea chipul angelic al fetei stând în faţa lui şi sfredelindu-i sufletul cu privirea aceea pe care nu o mai observase vreo-dată la cineva... Se scutură ca de un vis, care nu-i dădea pace... Mintea sa, încetul cu încetul, s-a limpezit, gândindu-se la excursie.
Nu după multă vreme, trenul a ajuns în gară la Costineşti. Cu geamantanul în mână, s-a coborât pe scările de fier ale vagonului. Ajunse la pensiunea unde avea să fie cazat. Noaptea care urmă îi fu invadată doar de chipul fetei pe care o cunoscuse în tren. O vedea cum, ţinând-o de mână, se cufundă în apa mării, care îi înghite generoasă, unindu-i pentru totdeauna... A doua zi, de cum s-a trezit, l-a cuprins o nouă emoţie: va vedea marea, o va pipăi, o va simţi pentru prima dată!
Şi-a luat lucrurile necesare şi a plecat spre plajă. O stare nedefinită, în care se îmbinau teama şi pofta de viată, i-au cuprins sufletul. Emoţia îl gâtuia. După ce a simţit fierbinţeala nisipului de aur fin şi s-a obişnuit cu furnicăraia de oameni din jurul său, a hotărât să facă cunoştinţă cu valurile. Primul pas i-a fost învăluit de nisipul umed si rece. Această senzaţie i-a amintit, fulgerător, de fiinţa angelică pe care o cunoscuse. Parcă trăise aceeaşi senzaţie şi în preajma ei... A intrat în mare, unde valurile, ce semănau cu barba nepieptănată a crailor ce i-au hrănit imaginaţia copilului din el până nu demult, veneau spre el, stropindu-l cu bulgării lor fluizi... Nu, nu se putea să fie adevărat... cu siguranţă era un vis minunat, din care nu şi-ar mai fi dorit să se trezească vreodată... sau, poate, ar fi vrut să se trezească doar pentru a o găsi pe fiinţa aceea minunată şi să trăiască împreună visul acesta feeric...
Târziu în noapte, în patul lui devenit neîncăpător pentru zbaterea avalanşei de senzaţii care i se perindau prin suflet, se linişti cu gândul că va ajunge acasă şi va încerca să ia legătura prin poşta electronică cu fata aceea drăguţă şi misterioasă. Doar luna era martoră tăcută tuturor zbaterilor sale şi veghea înţelegătoare şi răbdătoare din locul ei menit, de sus...