Aurul toamnei

Haraga Simona - Ana-Maria, clasa a VII-a
Şcoala de Arte şi Meserii
Dumeşti, judeţul Iaşi

Pădurea s-a pregătit de toamnă. Frunzele au aurit pe ramuri, iar vântul le leagănă uşor şi ele cad pe rând într-o ploaie lină. Soarele nu ne mai priveşte din înaltul cerului, aşa cum o făcea până acum, şi drumul lui este acum parcă mai scurt. El a ales calea cea mai scurtă de străbătut pentru că parcă şi el vrea să se ferească de ploile şi vântul care s-au prins a răscoli pământul. Pe un colţ de cer mocneşte un nor vânăt. În poieniţa din pădure, Mihai a aşteptat zadarnic să vadă din nou veveriţele jucăuşe alergând prin tufele înalte. Într-un târziu, a venit doar una singură, posomorâtă, cu alura unei bătrânici, zbârcită, căutând alune pentru iarnă. Ea trece dintr-o creangă în alta, se opreşte când găseşte o alună, o duce la ureche, verifică dacă e bună. Pe unele le opreşte, pe altele le aruncă. Mihai a urmărit-o cu interes şi curiozitate o bucată bună de vreme, după care a părăsit pădurea, întorcându-se spre casă.
Aurul din văzduh s-a topit şi a curs peste pădure. A rămas numai argintul pe ape. Vântul îşi face simţită prezentă prin mişcări blânde, pătrunzând printre sălciile pletoase, în care tocmai s-a oprit un stol de păsărele într-un scurt popas necesar în drumul lor spre alte zări mai calde.