A locui într-un măr

Grigoruţă Alexandru, clasa a VIII-a
Colegiul Naţional
Iaşi, judeţul Iaşi

Odată, demult, se spunea că viermii şi omizile locuiau în mere. Acolo erau oraşe, din care se ridicau blocuri înalte făcute din măr, cu uşi din sâmburi.
Viermii dădeau nume ciudate oraşelor lor: Mereiu, Mărulele, Merelulu şi altele. Săpau cu gura adâncituri în pământul de miez dulce şi găureau până ajungeau la coaja groasă pe care o ronţăiau până se rupea. Astfel, viermii puteau circula între oraşele-mere. Când venea seara, ei chemau licuricii. Aceştia se aşezau în tunele şi luminau drumurile. Banii viermilor şi ai omizilor erau făcuţi din petale de toporaşi. Aveau şi fluturaşii, pentru că erau de acelaşi neam.
Priveam cu ochi mari nemaivăzutele oraşe şi mă întrebam: oare numai eu le pot vedea? Oare prietenii mei le văd?
Dacă observaţi o omidă sau un vierme, să ştiţi că se îndreaptă spre acele oraşe secrete din merele dulci. Viermii şi omizile nu ies din căsuţe decât dacă cineva le rupe de pe crenguţele fragede. Împreună cu prietenii mei, pe care i-am invitat alături de mine, privim şi ascultăm aceste mici făpturi. Până acum am înţeles doar atât:
„- Hai să construim o căsuţă! O vom face din… aaa…
- Ştiu eu din ce! a intervenit o omidă. Pereţii îi vom face din măr verde. Acoperişul îl vom face din coajă de măr roşu.”
Atât am înţeles deocamdată. Apoi am urmărit cu uimire maşinuţele mici de măr, colorate în verde, galben sau roşu, care transportau de colo-colo proviziile. Prietenii mei, John şi Alice, se amuzau privind prin găurile merelor, ca prin nişte ferestre. Mereiu, un oraş dintr-un măr roşu ca focul şi dulce ca mierea, aproape rămă-sese pustiu din cauza unei privighetori care ronţăia fiecare colţişor al mărului, căutând viermişorii şi omizile ca să le mănânce. Cei care mai rămăseseră strigau înfricoşaţi:
- Să fugim, să fugim! Oraşul Mereiu va fi distrus! O omidă spuse:
- Să mergem în Merlu! Acolo ne va fi cu siguranţă mai bine!
Toţi ţipau şi se înghesuiau în tunele. După puţin timp, nici un viermişor nu mai rămase în oraşul pustiit. Alice urmărea atentă fiecare întâmplare. John, să ştiţi, însă, că nu mai era interesat deloc. Ca orice băiat, se plictisise repede şi acum tăia merele pentru a vedea mai uşor ce se întâmpla în interiorul lor. L-am certat, pentru că astfel distrugea oraşele viermişorilor. Mai bine ar fi adus frunzuliţe ca să le dea de mâncare, aşa cum făcea Alice. Viermişorii, să ştiţi, simt iubirea şi ronţăie fericiţi frunzuliţele aduse de Alice. De alţi oameni se tem, pentru că cei mai mulţi strică locuinţele sau îi omoară cu insecticide.
Eu le ascultam în continuare vocile care acum se liniştiseră:
- Să organizăm un spectacol frumos! Omiduţele vor fi balerine, iar viermişorii vor fi…
- Dansatori! interveni un viermişor.
- Bună idee! Vom discuta şi cu primarul. Ca şi anul trecut, eu voi lumina sala. E bine? se amestecă în discuţie un mic licurici.
Priveam la ei cum au uitat repede de necazuri şi cum pregătesc cu voioşie spectacolul şi mă întrebam: care o fi primarul? O fi o omidă ce o fi construit oraşul sau vreun vierme mai înţelept? Nu am aşteptat mult şi am aflat răspunsul:
- Primarul Omidă cel Înţelept a spus că putem organiza spectacolul cum vrem. Hai să ne punem pe treabă! Rochiţele dansatoarelor le vom croi din flori, din frunze vom face cortina, iar sala bineînţeles din măr moale.
Eu ascultam cu atenţie. John şi Alice nu mai erau lângă mine. Mă uitam şi mă gândeam că aş fi foarte curioasă cum mă văd ei pe mine, de acolo, din căsuţele lor. Aş fi vrut să am şi eu o licoare magică să mă fac mică-mică să pot să-i vizitez în mere şi să le spun că nu trebuie să se teamă de mine, dar să-i şi rog să nu roadă toate frunzele, să nu strice toate merele. Aş fi vrut să-i ajut să-şi găsească casa şi în altă parte. În pământ, de exemplu. Acolo şi-ar putea face mulţi prieteni şi ar fi chiar feriţi de duşmani.
Visând cu ochii deschişi, mă întrebam:
- Oare cum e să trăieşti într-un măr?