Accidentul

Dărăbăneanu Alexandra, clasa a VII-a
Şcoala cu clasele I-VIII
Valea Lupului, judeţul Iaşi

Vacanţa de vară tocmai începuse şi căminul deja se golise. Unii copii fuseseră luaţi acasă de părinţi, alţii plecaseră în tabăra de vară. În camera de joacă era o linişte neobişnuită. Nu se auzea decât ceasul care ticăia în ungherul său, sporind tihna cu bătăile lui armonioase. Prin cameră erau împrăştiate multe jucării.
Pavel se urcase pe pervazul de la fereastră şi se aşezase cu picioarele strânse sub el. Băieţelul era foarte trist. El ştia că unii dintre prietenii săi vor rămâne în familiile lor după vacanţă şi nu se vor mai întoarce la cămin.
Era supărat pentru că nu reuşise să-şi ceară iertare de la Andrei şi pentru că nu avusese curaj niciodată să-i ia apărarea micuţului Sorinel, atunci când acesta era necăjit de colegii mai mari. Încercând să scape de întristare, Pavel începu să urmărească de la fereastră cum picăturile mari de ploaie cădeau pe frunzele verzi ale unui castan din grădină. Însă amintirile nu-i dădeau pace.
Trecuseră doi ani de la moartea părinţilor săi, dar durerea pierderii lor era la fel de mare, deşi, când auzea cuvântul accident, nu îşi mai amintea chipul lor. Timpul care trecuse nu reuşise să şteargă sentimentul ruşinii şi pocăinţei pentru acea zi, când părinţii săi se pregătiseră să meargă la ţară pentru câteva zile.
“Mamă, scumpa mea mămică... Tu m-ai rugat, atunci când îţi făceai bagajul, să îl ajut pe tata să bată covoarele. Însă cartea despre piraţi era mult mai interesantă şi mai captivantă decât covoarele pline de praf şi cârpele umede pentru podele...”
Astfel, spunând că trebuie să îşi facă temele, Pavel rămăsese acasă, aşezat comod în fotoliu şi citind.
Înainte de a pleca, mama sa îl binecuvântase, făcând asupra lui semnul crucii. Atunci binecuvântarea mamei i se păruse un lucru obişnuit, lipsit de importanţă. De unde ar fi putut el să ştie că aceasta fusese ultima binecuvântare pe care o primea de la ea...
“Tată, tăticule, de câte ori, din ziua aceea, am adormit şi m-am trezit cu gândul la tine şi la cât de frumos ar fi fost să prindem peşte împreună, ne-am fi dat în scrânciob, i-am fi pregătit cadoul mamei de ziua ei şi am fi bătut împreună, cu spor, covoarele pline de praf... ”
Pe obrăjorul lui Pavel căzuse o lacrimă. Şi-a şters lacrima cu mâneca de la cămaşă şi şi-a dus mâna la buzunar, să caute o batistă. Acolo a găsit o iconiţă cu un înger. Era Îngerul lui păzitor. Întinzându-şi picioruşele de-a lungul pervazului, şi-a pus iconiţa pe genunchi şi a şoptit:
- Mama şi tata nu mai sunt cu mine şi pe prietenii ei i-au dus de aici. Îmi pare rău! Îmi pare atât de rău că acum nimeni nu mai are nevoie de ajutorul meu!
Peste puţin timp, gândurile sale au fost întrerupte de un râs cristalin care, pe neaşteptate, s-a auzit de-a lungul întregului coridor. Uşa s-a deschis larg şi în cameră au intrat fugind, una după alta, două fundiţe mari, roz, de sub care se vedeau obrajii îmbujoraţi ai surorilor Alina şi Narcisa. După ele alerga lătrând un căţeluş ciufulit, cu blana udă. Căţeluşul aluneca pe parchet, cădea şi se ridica încercând să le ajungă din urmă pe fetiţe. Camera se umpluse de o gălăgie veselă şi de hohote de râs. Părea că fetiţele şi căţelul ar fi apăsat pe un buton şi întreaga încăpere prinsese viaţă.
Molipsindu-se de veselia lor, deşi era trist, Pavel s-a dat jos de pe pervaz şi a început să alerge şi el după căţeluş.
Deodată însă un sunet puternic a întrerupt toată veselia. Înspăimântaţi, copiii s-au oprit şi o tăcere gravă a învăluit camera. Ceasul de pe perete căzuse pe podea şi se stricase. Băieţelul a privit-o pe Narcisa, care era cauza acestui accident, şi i-a văzut privirea speriată, cât pe ce să izbucnească în plâns. Atunci, Pavel şi-a dat seama ce era de făcut şi ştia că hotărârea lui era bună.
- Nu te teme, n-o să te pedepsească nimeni! a liniştit-o el pe fetiţă şi a pornit spre ieşire.
Peste câteva minute, băieţelul era în cancelarie şi îi spunea învăţătoarei că el este singurul vinovat.
Învăţase în tot acest timp trecut de la accident ce înseamnă să fii prieten, să lupţi şi să supravieţuieşti.